Crezi uneori, când vezi orori nominalizate la Oscar pe criterii necinematografice, cum a fost cu Hidden Figures, tot în competiție pentru Best picture anul ăsta, că s-a atins fundul kitschului și al prostului gust.
Ei bine, nu există fund.
Din nou o zic, după polemica artificială de anul trecut, când organizatorii Oscarurilor au fost criticați pentru că nu luaseră în competiție mai multe filme cu afro-americani (ceea ce nu e adevărat), iată că s-au grăbit anul ăsta să selecționeze în categoria principală tot felul de plicticoșenii “colored”.
Avuseserãm succesul forțat, de o corectitudine politică grețoasă, în 2014, al siropoșeniei – 12 Years a Slave.
Mi-a fost dat să văd Moonlight, opt nominalizări la Oscar (nu doar cel mai bun film, dar și
Mahershala Ali pentru cel mai bun rol secund masculin, el apărând și în Hidden Figures, în aceeași competiție, și Naomie Harris pentru cel mai bun rol feminin secund… ea e negresa zâmbitoare din ultimele James Bond).
In competiție la Oscar cu Arrival, La La Land și Hidden Figures, Moonlight e un film cu negri duri, oprimați de societate, idioți cu suflet bun, trăitori în Miami și Atlanta. Negrii din Miami și Atlanta dealează droguri, Liberty City în Miami este o capcană urbană care duce la dezumanizare, iar mama personajului e dependentă de crack, un gunoi uman care o comoară de bunătate spre final când suspină zicându-i odraslei devenită un furnizor de otravă: — I messed up.
Ideea este că, iată, în epoca lui Trump avem la Oscaruri un film care vorbește despre negri homosexuali care, deși vând droguri, au o latură de sfințenie.
Personajul negrului homo refulat care devine dealer e jucat de trei actori diferiți, în trei etape diferite ale vieții, până devine o bestie stradală, gangster cu mușchi de Hercule, față stupidă cu buza de jos mereu căzută, dinți de aur, homo neasumat, dar suflet mereu bun, care plânge cu lacrimi de glicerină când merge să-și vadă mama la azilul psihiatric.
Filmul are muzică simfonică ce poate produce în spectator crize de vomat spasmodic (e nominalizat la Oscaruri și pentru cea mai bună muzică). Are dialoguri filozofice în slang de niggers, e filmat estetizant și montat în prima părticică de parcă ar fi un documentar (este nominalizat și pentru imagine și montaj)
Ah… e co-produs de Brad Pitt. Și să nu aud ca argument că are 9/10 pe Rotten Tomatoes… Lumea din jurul nostru e proastă.
—
Hidden Figures, un film cu negrese la Oscar (și NASA)
https://cabalinkabul.com/2017/02/11/hidden-figures-un-film-cu-negrese-la-oscar-si-nasa/
Arrival (2016), despre cum se descifrează limba polipilor cosmici și a etruscilor morți elegant
La La Land, care la un moment dat se termină…
https://cabalinkabul.com/2017/01/29/la-la-land-care-la-un-moment-dat-se-termina/
5 Responses to Moonlight (2016), o prostie plângăcioasă cu niggers homo care așteaptă un Oscar
Din descriere pare a fi un fel de ”Aferim” cu negrii…
[…] Moonlight (2016), o prostie plângăcioasă cu niggers homo care așteaptă un Oscar […]
[…] n-am stat treaz toată noaptea, căci era previzibil că Moonlight și La La Land vor fi cele mai […]
[…] 1 și Hunger Games 2: Mockingjay, dar și pentru Oscarul pentru rol masculin secund în Moonlight, prostia plângăcioasă care a primit Oscar de Best Movie în 2016. Pe Viggo Mortensen l-am mai […]
[…] Pe lângă un excepțional actor, Brad Pitt se arată însă și un foarte bun producător, Ad Astra fiind cel mai bun exemplu (poate din fler comercial Brad Pitt a produs și prostioare lacrimogene, pe care personal le-am urât, dar care au primit Oscaruri, gunoaie moralizatoare precum Twelve years a Slave sau Moonlight). […]