toni-erdmann-5-rcm0x1920u
Peter Simonischek îl joacă pe Winfried/Toni

Inainte să mi se nască fetița, acum 18 ani, fostul director de la Europa Liberă Nestor Ratesh mi-a spus: — “Ai un băiat deja, dar ai să vezi că relația dintre tată și fetiță e cu totul specială”… Avea dreptate.

Acum: ce faci când relația aia se deteriorează și vrei să recâștigi afecțiunea fetei de care nu te-ai ocupat?

Toni Erdmann este în competiție la Oscar pentru cel mai bun film străin. E produs, pentru turnajul în România, de Ada Solomon. (Și anul trecut a fost o prezență tehnic românească la Oscar, prin actorul maghiar ardelean Levente Molnár în filmul Son of Saul, desemnat cel mai bun film străin, cf. link mai jos.)

Ce este Toni Erdmann? Un film unde un tată, german hâd și banal, aproape de pensie, înstrăinat de fiica lui, devenită adultă și corporatistă, merge să o caute la București, unde ea lucrează într-un fel de firmă de lobbying și manipulare pentru petrol.

Ei bine, deși durează aparent înspăimântător 2 h. 40 min., nici o secundă nu e irosită. E un film de o mare gingășie și cu un umor dement. Felul in care tatăl caută să recapete afecțiunea fiicei, dându-se în spectacol, printr-un București de fațadă, cum traversează și dă peste cap toată găunoșenia celor care vor să parvină prin corporații călcând pe cadavre; români, germani, francezi, ruși, ne arată o lume găunoasă, de rechini care nu caută decât să vândă și să parvină.

O lume în care patronii își manipuleaza angajații, băncile își mint clienții, jurnaliștii inventează informațiile, laboratoarele experimentează pe cobai umani trași pe sfoară, relațiile amoroase sunt false. Lumea aparține mincinoșilor in serie, experților in cacealmale, profesioniștilor dezinformării.

— Du bist ein Tier! = (– Ești un animal, o fiară, o bestie !) este complimentul pe care i-l aruncă lui Ines, personajul feminin, șeful acesteia când vine să verifice situația în București.

E un film fără caricaturi. Mediul corporatist nu e redat grotesc, cum ar fi putut derapa până și Woody Allen (a făcut-o, de altfel). Nu există răi și buni, doar un sistem care îi face falși pe cei care se lasă înghițiți. Cine a lucrat vreodată într-un birou, sau în orice fel de structură administrativă ierarhică, știe că într-un asemenea univers trebuie să faci parte dintre prădători pentru a supraviețui.

Peste toate acestea, foarte frumos și foarte subtil, vine tatăl, care calcă năuc peste toate, voit sau nu, făcând aproape ca Ines să fie dată afară, dar arătându-i că există viață și dincolo de carieră.

Pe alocuri, filmul are și ceva, conștient sau nu, din Idioții lui Lars Von Trier, mai ales în improvizata petrecere în pilea goală din final, ba chiar până și în felul in care e filmat, amintind de scurta perioadă Dogma a lui Lars Von Trier.

Tot acolo, în scena cvazi-finală a petrecerii, mai dăm și de o mică gaură narativă, pe care însă o trecem cu vederea, pentru că putem să ne întrebăm cum și-a procurat tatăl german în București înspăimântătorul costum de gorilă participantă la un defileu de irozi bulgari, însă acesta e un detaliu secund.

Iar fata, in final, rămâne o „bestie”, știind că prin jocul si simularea permanentă, inclusiv în fața familiei, ea este o ascetă totală are își ascunde fragilitatea. Doar asceții arivismului urcă ierarhiile celeste, devenind arhonți și paznici ai vămilor interne, iar ulterior îngeri ronțăitori și vameși digeratori.

Cf. și:

Son of Saul (2015) – Auschwitz cu ochelari virtuali și efecte sonore

https://cabalinkabul.com/2016/02/14/son-of-saul-2015-auschwitz-cu-ochelari-virtuali-si-efecte-sonore/

Nymphomaniac – când Lars Von Trier își face “mea vulva”…

https://cabalinkabul.com/2014/01/01/nymphomaniac-cand-lars-von-trier-isi-face-mea-vulva/