ovidiu-eftimie-arhanghelul-raul-c1

In cartea lui Eftimie Arhangheul Raul sunt multe propoziții care depășesc 140 de semne.

Iată chiar prima frază a romanului:

“Până și cel mai prost om de știință știe că universul ăsta în care trăim, cu doar trei, hai patru, dimensiuni, este un univers de săraci și că, în realitate, există un infinit de universuri cu un infinit de dimensiuni, pentru oamenii care-și permit.”

… vedem că această primă frază are deja 249 de semne, cu mult peste un status de Twitter, dar și că foarte abil naratorul folosește de două ori cuvântul “infinit” la câteva semne distanță (“infinit de universuri cu un infinit de dimensiuni”) acolo unde sensul era de “infinitate” (de universuri, de dimensiuni etc.).

Iar fraza următoare spune:

“Acest adevăr banal este știut până și de cercetătorii de la Institutul de Cercetări Parlamentare din Pașcani, fosta antrepriză de Cercetări Paranormale și Socialism Științific Pașcani.”

Aici, în a doua frază a romanului, avem de două ori “Pașcani” și de trei ori “cercetări”. In doar 184 de semne. Semnalul modernității ne este așadar dat din primele elemente grafice ale textului.

Romanul este populat cu ființe care fac foarte multe lucruri surprinzătoare. Cele mai împuțite arătări sunt alea din universul multidimensional, a căror portiță imundă se găsește în județul Buzău (venind eu de acolo, pot confirma intuiția lui Eftimie, iar portița aia chiar scârțâie).

Dar să nu ricanăm cu zgârcenie: avem aici primul roman SF epic românesc de câțiva eoni încoace, iar Arhanghelul Raul e chiar răuț bine.

Bun, știe de acum toată lumea despre ce e vorba. Iată ce zice site-ul editurii:

Raul, un publicitar din Bucuresti, nu banuia ca atunci cand va muri va ajunge in Iad. Si nici ca de acolo se va intoarce pe Pamant nemuritor si cu misiunea de a preveni Apocalipsa: invazia nemuritorilor prin gaura spatio-temporala din gara de la Teius. Intre timp, agentul SRI Popescu este trimis sa se infiltreze in randurile nasilor de tren CFR si descopera ca acestia formeaza, de fapt, o armata secreta care se lupta cu fortele supranaturale de pe teritoriul Romaniei. De la arme cu plasma la calatoriile cu locomotiva Soapta lui Zamolxe, prin nodul temporal din gara Brasov si goana dupa o creatura multidimensionala care poate fi cheia salvarii omenirii, Raul, Popescu si nasii de tren se confrunta nu doar cu paradoxuri spatiu-timp, ci si cu subfinantarea cronica ce afecteaza toate institutiile de stat, inclusiv cele care se ocupa de fenomene paranormale.

Raul moare așadar de multe ori și e foarte plăcut să afli asta, pentru că el o face elegant. Se duce, bea cu dracii și vine înapoi.

Mi-a plăcut apoi că romanul se încheie cu îndemnul: “Hai noroc!”

Incepând din acel moment e pace între satăni, iar parte din sufletul flenduros al cititorului o ia pe satin.

Acestui blog i-a plăcut titlul capitolului In Iad nu poți să le ai chiar pe toate.

Doar pe alea care se lăbărțează singure.