cranemouton

Scriind eu despre pelerinajul la Sfânta Parascheva, am primit sumedenie de insulte de la buni creștini (nu înțeleg ce caută oamenii ăștia pe pagina mea, trebuie sa fie o formă de perversiune, in realitate ei sunt cei care se dovedesc amorali).

Postările mele pe FB despre cuvioasa Parascheva erau doua, una in care spuneam ca:

100 de autocare cu 7.000 de oameni pleacă de la București la Iași ca să pupe hârca Sfintei Parascheva.

Oasele pentru supă vândute de Ceaușescu au generat o adicție durabilă.

si una:

— Iaşi (Mediafax): “O femeie de 61 de ani a murit în timp ce era la coadă la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva…”

Treabă românească de mântuială. La Mecca au făcut tunelul ăla special care produce martiri cu sutele la fiecare pelerinaj. Ideea e să construiești un tub de beton la intrare, lung și îngust și care lasă cât mai puțin aer, cu pereții goi și netezi, altminteri asperitățile permit cățărarea.

Dar ce să explici la trântori de ingineri ieșeni…

Multi din cei care m-au insultat nu au vazut ca la mine e mai democratic decat la ei, pe pagina lor FB fiind in general imposibil sa comentezi daca nu esti printre friends.

Un reproș frecvent a fost acela că nu arat “respect” pentru religie. Acum, asa cum am mai spus-o, respectul e doar o obsesie de alcoolici. Pe lângă faptul că nu pot avea “respect” pentru elucubrații demente, fixația asta cu respectul e doar o obsesie de alcoolici est-europeni. Numai bețivii, în vreme ce le vorbești rațional, te prind de un nasture și ți-l învârt, fixându-te umed: “Mă, dar tu mă respecți?”

La ruși, când cineva te intreabă “Tы меня уважаешь?” e clar beat și potențial periculos.

In realitate, insa, eu nu am o problema cu pelerinajele si pupatul oaselor. Chiar nu știu de ce se hăhăie prostimea, de pilda, că la o mănăstire din Tulcea s-au închinat credincioșii la oase de oi și porci crezând că-s moaște.

Cum se stie, manastirea Celic Dere din Tulcea este loc de pelerinaj pentru mii de romani. S-a aflat insa ca nici unul dintre credinciosii care i-au trecut pragul n-a stiut, de-a lungul anilor, ca se inchina de fapt la oase de porci si oi, in loc de osemintele sfintilor Epictet si Astion.

Râzând aiurea, punând titluri extravagante precum: “INȘELĂCIUNE!… S-au închinat la oase de porci și oi”, gloata fără credință a arătat in presa doar dovada neînțelegerii funcționării misticismului si a sacrului, ba chiar a dat impresia că ar crede că oarecum ciolanele alea chiar puteau avea o virtute.

E paradoxal să râzi de credincioși că pupă oase false. E ca și cum scepticii ar atribui de fapt o virtute oaselor. De parcă dacă într-adevăr erau acolo hârcile sfinților Epictet si Astion oasele ar fi funcționat mai bine. Sau de parcă restul moaștelor din lume ar fi autentice sau ar avea puteri și o garanție de calitate.

Important în realitate e ce simt profund credincioșii și pelerinii. Este irelevant așadar dacă oasele erau de oaie, porc sau tiranozaur.

E ca în parabola sufi persană, musulmană, în care un imam învățat, îngâmfat prin definiție, ajunge la țară la un derviș sălbatic, cu puteri de vindecare, care-i tămăduia pe schilozi și pătimași pronunțând un talmeș-balbeș din Coran într-o arabă pe care de fapt n-o știa. Oripilat, imamul îl ceartă și-l învață pronunția corectă a versetelor din Coran, iar dervișul, după aceea, când se pune să recite cum trebuie… își pierde puterile…

… căci importantă era credința și a lui și a amărâților ce veneau la el, și forța lor de autosugestie, iar nu pronunția corectă.

Așa că puțin contează ce fel de oase erau alea. Cine râde de incident n-a înțeles nimic din funcționarea sacrului.

V-o spune un ateu.
—