Islamul lui Erdoğan nu este islamul turc tradițional, iar ceea ce se joacă acum în Turcia este statutul laicității. Turcia e o țară laică prin Constituție, una din puținele țări declarate laice de pe planetă, alături de Franța, o țară unde religia nu are ce căuta în sfera publică.
Așa cum în Franța dacă ești funcționar public (polițist, profesor, amploaiată la ghișeul de la impozite) nu ai voie cu cruciuliță la gât, la fel în Turcia nu ai voie cu batic sau barbă ostentativă.
Asta se joacă acum acolo, laicitatea, nu soarta unui dictator obsedat de religie și glorie otomană apusă.
Erdoğan este un mare dușman nu doar al laicității, dar și al islamului turc tradițional, pe care, dacă vrem să-l înțelegem, trebuie să ne uităm la islamul balcanic, așa cum a fost practicat sub Tito și până astăzi.
Privit din afară, e drept, ar părea că piosul și autoritarul președinte turc Erdoğan caută să restaureze grandoarea trecută a religiozității otomane, din vremurile când sultanul turc era și Calif al tuturor musulmanilor (al musulmanilor sunniți, se înțelege, șiismul putând practic fi considerat o altă religie, în măsura în care nu există decât prin opoziție și rivalitate cu sunnismul).
Islamul turc și otoman
In realitate, islamul arid și intolerant practicat de Erdoğan și pe care el și apropiații lui ar dori să-l introducă în Constituție, rupând cu laicitatea impusă de Atatürk, se situează foarte departe de islamul otoman. Imperiul otoman era tolerant religios, în ciuda a ceea ce ne spun manualele de istorie și miturile naționale din Balcani. El a continuat să fie practicat în Balcani după introducerea prin masacre a valorilor republicane de către Atatürk, în special în Iugoslavia lui Tito. Tito, pentru a impresiona marile țări musulmane “nealiniate” cu care el coopera, Egiptul lui Nasser si Indonezia lui Suharto, a permis perpetuarea în Iugoslavia a sectelor și confreriilor sufi, moștenire otomană, care și-au păstrat locurile de cult, dinastiile de șeici, ritualurile și cimitirele. In Sarajevo, Skopje sau Prizren, în Bosnia, Macedonia și Kosovo, confreriile sufi, dervișii, au continuat să-și practice ritualurile sub comunism, în vreme ce erau interzise în Turcia (cf. videouri mai jos, precum și un film complet).
Intrucât e vorba de dinastii de derviși, mulți șeici de confrerii în Balcani sunt și astăzi etnici turci, în Macedonia, Kosovo sau Bosnia, în vreme ce majoritatea discipolilor sunt albanezi, torbeși (slavi convertiți) sau țigani.
Islamul practicat de Inalta Poartă era așadar de natură sufi, pietistă și contemplativă. El avea de altfel solide elemente șiite, iar majoritatea confreriilor sufi din Balcani sunt și astăzi cripto-șiite, așa cum sunt cripto-șiiți și acei alevi, aleviții din Turcia, care formează probabil cam un sfert din populație (majoritatea fiind kurzi). Până la răspândirea, cu sprijin occidental, inițial britanic, a islamului wahabit, cel care a dat fundația ideologică a Arabiei Saudite, întreaga lume islamică era penetrată de sufism. Chair și convertirea unei părți a albanezilor și slavilor balcanici la islam s-a făcut nu cu forța, ci în urma activității misionare a unor predicatori sufi precum acel Sari Saltuk, despre care se crede că ar fi îngropat la Babadag.
Așa cum a scris-o bunul meu prieten Thierry Zarcone (de la EHESS în Paris, el s-a specializat doctoral prin arhivele din Istanbul, eu am rămas la stadiul de Master’s Degree cu un studiu despre sufismul cecen) în cartea sa Mystiques, philosophes et francs-maçons en islam, sultanii turci erau în mod automat membri ai unei confrerii de derviși, ai unei tariqat, dar majoritatea au făcut parte chiar din mai multe în același timp. Sultanii erau automat membri ai unei confrerii de derviși după cum erau inițiați și în franc-masonerie. Ceremoniile de transă colectivă ale dervișilor erau frecvente și banale în palatul Topkapi al sultanilor.
Ba chiar, în imperiul otoman au luat naștere unele confrerii sufi cu specific turc. Una, cea fondată de afganul Jalaluddin Rumi, care fugise de invazia mongolă până în sultanatul turc de la Konya, a devenit, deși bazată pe texte în limba persană (așa-numitul Mathnawi al lui Rumi), o confrerie pur turcă: cea a dervișilor învârtitori, Mevlevia. Fiind o confrerie pusă pe poezie, muzică și arte, mulți sultani au făcut parte din ea.
Călătorul și turistul poate vizita și astăzi loja dervișilor învârtitori, în vârful dealului Galata din Istanbul, acolo unde începe bulevardul Istiklal. Loja (tekke) e acum un muzeu, pentru că ateul Atatürk a interzis confreriile de derviși, așa cum a interzis și partidul comunist sau francmasonii sau orice formă de asociere care nu poate fi controlată.
O a doua confrerie fondată în imperiul otoman a fost cea a ordinului Bektași, care era ideologia corpului de elită al armatei otomane: ienicerii. Un sincretism între sunnism și șiism, ba chiar cu elemente creștine, bektașismul a devenit practic o religie națională albaneză, deoarece spre sfârșitul Imperiului o majoritate a ienicerilor erau albanezi. După interzicerea ordinului Bektași de către Atatürk membrii confreriei s-au refugiat în Albania, unde sunt și astăzi prosperi și influenți.
Elemente sufi au și învățăturile predicatorului Fethullah Gülen, cel mai mare dușman al lui Erdoğan, refugiat în SUA, și pe care Erdoğan ar dori să-l vadă extrădat, deoarece îl acuză că ar fi fost la originea puciului eșuat.
In schimb, islamul practicat de Erdoğan, care a ajuns în școli și care începe să domine astăzi prin moschei, este un soi de neo-salafism diluat, o versiune edulcorată a aridei doctrine saudite care, ajutată de petrodolari și de pasivitatea politică generală în occident a ajuns să se identifice cu esența însăși a islamului, când la origine era doar doctrina unei obscure secte și a unui trib de pe lângă Mecca pe care britanicii l-au finanțat și încurajat să se răzvrătească împotriva… Imperiului Otoman.
Este o mare ironie, așadar, că atât Atatürk odinioară, cât și astăzi Erdoğan au persecutat islamul tradițional de tip sufi al Turciei, primul din motive politice de modernism impus, cel de-al doilea din motive religioase, anacronice, în numele unei doctrine importate.
Coda: cum funcționează sufismul astăzi
Sufismul balcanic
PS. Nu creștinismul ne-a salvat de islam
Celor care tot ii dau cu religia – esența neamului și cum religia a salvat Țările Române de otomani trebuie să le răspundem că zic o tâmpenie cât Patriarhia de mare.
Puteam să fim cu toții islamizați de secole și tot ne-am fi războit cu turcii. Cuceririle turcilor nu se duceau in vederea răspândirii islamului, ci erau hrăpărețe ocupații militare și invazii pentru putere și bogății.
Au ocupat otomanii regatul musulman al Egiptului? L-au ocupat. Până in sec. XX. Țară musulmană, ca a lor, da?
S-au măcelărit turcii sunniți ai lui Baiazid cu turcii sunniți ai lui Tamerlan (Timur Lenk)? Da, s-au măcelărit… Și unii și alții de aceeași credință.
Cu cine s-au hăcuit turcii vreme de secole, in asa măsură că au fost cei mai mari dușmani și au rămas până azi? Cu Persia, cu Imperiul vecin al Iranului.
Fără ostilitatea permanentă cu Iranul, s-ar fi extins turcii până in Afganistan și India.
Au ocupat turcii locurile sfinte si au oprimat triburile arabe sunnite, de aceeași religie, până in sec. XX? Da, le-au ocupat. De aceea s-au infiltrat acolo britanicii, prin T. E. Lawrence, spionul orientalist, aventurierul care a scris “Seven Pillars of Wisdom” (1922), și care e unul din cei vinovați de actualul dezastru planetar. Pentru a stârni o revoltă împotriva Imperiului Otoman în 1916–18, Anglia a încurajat și finanțat cele mai obscure și sectare triburi de la Mecca, mai întâi Hașemiții, ca mai târziu Occidentul să împingă tribul Saud, cel cu doctrina sectară wahhabită devenită azi planetară, dar care pe atunci era doar crezul extremist al unui obscur și reacționar trib din deșert, departe de exuberanța și toleranța otomană.
Complicitatea occidentului, felul în care a fost lăsat să se răspândească wahabismul până astăzi, toate acestea au modificat definitiv fața islamului, fărâmițat de altfel la fel de definitiv, după ce Califatul a fost abolit… tot de Ataturk și de Turcia republicană. ISIS, Statul Islamic (Daesh) e o consecință directă a acelei iresponsabilități criminale
Dar, pentru a încheia cu legenda că virtuțile creștine ne-au salvat de islam, merită amintit doar ce scria Cantemir despre moldoveni:
”Numai osebita si nemarginita pronie cereasca a facut ca Împărăția mare a turcilor nu a silit un norod atat de prost si fara putere.”
(Descrierea Moldovei, cap. XVI)
Filmul Howling for God
“Isarlîk” : Ion Barbu și violența sufismului rătăcitor (sau cum Călinescu nu a înțeles nimic din umorul mistic al lui Barbilian)…
Sfîntul derviș din Babadag…
(Sarî Saltuk, unul din islamizatorii Balcanilor, e o altă ipostază a lui Nastratin)
https://cabalinkabul.com/2013/04/15/sfintul-dervis-din-babadag/
Sfânt și profet cămătar într-o nuvelă egipteană de netradus : o nouă privire spre Hagi Tudose…
The influence of Sufi Islam in the Balkans
Allah e un gospodar (citind “Sufism and Taoism” in croatã)…
Mic breviar cecen…
Chechen women in a trance / Transa femeilor cecene
https://cabalinkabul.com/2016/02/24/chechen-women-in-a-trance-transa-femeilor-cecene/
O confesiune cecenă – note despre un viitor documentar
https://cabalinkabul.com/2014/11/06/o-confesiune-cecena-note-despre-un-viitor-documentar/
Howling for God
Sufism in Afghanistan : surviving even under the Taliban…
https://cabalinkabul.com/2013/09/10/sufism-in-afghanistan-surviving-even-under-the-taliban/
Despre poezia sufi:
Roasted-hearted melody: obsesia poeților sufi cu kebabul…
https://cabalinkabul.com/2014/06/22/roasted-hearted-melody-obsesia-poetilor-sufi-cu-kebabul/
Cf. despre progresul istoric al occidentului în comparație cu islamul:
Occident vs. Islam… progresul prin încălcarea poruncilor sacre…
https://cabalinkabul.com/2013/06/12/occident-vs-islam-progresul-prin-incalcarea-poruncilor-sacre/
————
9 Responses to Ce este islamul turc și cum îl distruge Erdoğan (cu extrase video, ceremonii sufi și multă transă)…
superbă lectură! Sufismul lui Rumi și povestea mentorului său, Shams din Tabrizi, mi-au fost aduse în atenție de scriitoarea mea preferantă, turcoaica Elif Shafak. Apoi, Kaplan și o serie de alte lecturi m-au inițiat în subiect. Până astăzi, citesc în fiecare zi versuri de Rumi și mă fascineaza profund filosofia sufită (prezentată de el) ce se îmbină perfect cu credința mea ortodoxă și elemente pe care le-am regăsit în zen-ul japonez, prin Alan Watts.
Ceea ce vreau sa te întreb este legat de o realitatea din teren, dacă îi pot spune așa. Consideri ca elementele tradiționaliste extreme (extreme din punctul meu de vedere și al modului în care eu înțeleg civilizația contemporană în lumea europeană), precum crimele de onoare, căsătoriile impuse, dominația masculină clară asupra femeilor dintr-o familie, în țările balcanice cu populație musulmana (Albania, Bosnia, Kosov), dar și Turcia, nu au niciun factor derivat din religia practicată? Încă sunt o realitate.
Sunt curioasă să îți aflu părerea formată din vasta ta experiență și, desigur, filtrată de propria raportare la subiectele acestea.
gânduri bune,
Diana
daaaa, ca Dumnezeu de-aia statea de paza: ca sa nu fie moldovenii ocupati de turci.
Sa fim seriosi. Nu sa dam citate scrise la suparare.
Frumos articol!
Ai vreo cunoştinţă despre ce practică nogaii si chirimii din dobrogea, si daca exista vreo diferenta faţă de islam ul balcanic turc în general? eventual poate legată de originile lor de la nord de marea neagră?
Foarte frumos si corect prezentat islamul de tip sufism, tolerant, contemplativ specific Anatoliei si Balcanilor. Sunt cateva erori istorice -toleranta otomana a existat, dar nu a fost uniforma de ex Mahomed al II lea a fost tolerant fata de evrei, crestini si musulmanii expulzati din Spania, in schimb a luat masuri dure impotriva turcmenii din Anatolia, la fel a facut si Soliman.
Deasemenea, propagandistic sultanii luptau impotriva necredinciosilor ( crestinilor) si impotriva ereticilor
( persanii). Afirmatia dvs. privind razboaiele se potriveste mai degraba lui Timur Lenk. Acesta era un om religios, musulman sunit, mare aparator al islamului,insa a invins toate marile puteri sunite: Hoarda de Aur, Egiptul mameluc, mamelucii din Sultanatul de la Delhi si Imperiul otoman.Revenind la otomani trebuie sa spunem, comparativ cu statele crestine si musulmane, ca aveau o anumita toleranta dar incomparabil mai mica decat a tatarilor sau a Marilor Moguli ( exceptand perioada lui Auranzeb) Pe masura ce otomanii vor pierde teritorii intoleranta lor va creste: masacre impotriva sarbilor, muntenegrenilor, grecilor, bulgarilor, arabilor si armenilor. Ataturk va prelua intoleranta de la Junii turci si ultima perioada a otomanilor cand Imperiul devine intolerant nu numai fata de crestini, dar si fata de musulmani.
Din ce spuneti dvs referitor la intoleranta otomana, ea pare sa fie de natura etnica si nu religioasa. Concepte foarte diferite. De altfel, Balcanii au capatat renumele de “butoi de pulbere” al Europei din cauza intolerantei etnice, si nu religioase, a locuitorilor sai. Asa cum si autorul remarca, nu exista fundamente religioase in miscarile de independenta ale kosovarilor, albanezilor etc.
Dealtfel, foarte bun articolul!
,,Secularismul turcesc,, este unul foarte special. El nu a introdus separarea statului de religie, nici neutralitatea statului față de religie. Laicismul turcesc a permis statului să controleze religia. Așa că s-a încercat alungarea Islamului din sfera publică. Cu toate acestea, acest lucru nu a funcționat. Musulmanii credincioși nu au putut fi alungati din sfera publică. De asemenea aleviții ca si minoritatile non-musulmane au cerut (revendicat) o libertate religioasă. La fel de mult cum Turcia cunoaște libertatea de credință, ea nu cunoaște insa libertatea religioasă. Acest lucru înseamnă că toată lumea poate trăi credința așa cum vrea, doar că statul constrange puternic în continuare toate religiile. Statul vrea sa ,,impinga inapoi,, total religia. “Irtica” (reacție religioasă) a fost cuvântul, cu care zeci de ani s-a încercat alungarea musulmanilor cucernici (credinciosi) din toate structurile statului.
Așa că kemaliști au fost direct, pe fața împotriva politicienilor, birocratilor, funcționari publici, ofițerilor și tuturor celorlalti care au pus in discutie pretenția de putere a elitei Kemaliste. Toti acestia au fost acuzați de “Iritca”, asadar infiltrarea in statul laic, pe care Ataturk l-a fondat. Si totusi pentru a păstra în continuare toți musulmanii împreună și pentru a se menține identitatea natiunii a fost introdusă Autoritatea Religioasa (Diyanet). Cu toate acestea, statul turc a recunoscut doar școala de drept hanefitica a islamului sunnit – creștinii, evreii și alevitii nu. Din acest motiv edificiile religioase ale aleviților nu au fost considerate ca lăcașuri de cult. In schimb de câțiva ani, această structură s-a desprins puternic. În statele seculare ale Europei, relatia statelor cu bisericile e altfel aranjata, in special din punct de vedere al termenilor. Acest proces în Turcia nu s-a reusit încă sa se finalizeze, si e destul de dificila o transpunere.
Actualmente vrand-nevrand, Turcia are o populație musulmană. Kemaliștii nu au înțeles că si un musulman credincios poate fi in acelasi timp laic. Chiar daca astazi se propaga puternic că devoțiunea (credinta) islamica in randurile turcilor este in creștere, statisticile ilustrează ca nu e chiar așa. Faptul ca numărul persoanelor care poartă văl în universități este in crestere, acest lucru este acceptat numai deoarece acum se ofera libertatea de a se purta asa. Majoritatea turcilor au acceptat secularizarea si se simt in acelasi timp și musulmani (asta e identitatea lor). Turcii au învățat să separe Islamul de politică. Politicieni ca Adnan Menderes, Turgut Özal și chiar si Recep Tayyip Erdogan folosesc Islamul doar ca o parte a identității lor. Chiar daca kemaliștii vorbesc de o infiltrare, se poate spune că este mai mult o normalizare. Spre deosebire, Erdogan nu pune in discutie legătura (relatia) între religie și stat, ci numai autocrația statului asupra religiei și reprimarea credincioșilor.
O reformă constituțională pe tema religiei in Turcia este esențială. Credincioși musulmani, Alevitii și creștinii au fost cei care au pierdut in urma secularismului Kemalist. Trebuie să fie găsită o soluție care sa nu dezavantajeze (penalizeze) nici credincioșii, nici oameni care nu cred în nimic. Noua constituție ar trebui să se bazeze pe o populatie turca multi-religioa
Excelent, formidabil!
Şi totuşi, de la începutul secolul al 16-lea, odată cu cucerirea Siriei şi a Egiptului, Imperiul Otoman şi-a asumat rolul de apărător al ortodoxiei musulmane sunnite, adoptând regulile (mai flexibile, ce-i drept) a şcolii Hanafite. Din câte am citit, mulţi istorici sunt de părere că acesta a început să fie declinul acelui Islam şiit, heterodox şi mistic care a fost într-adevăr prima formă de Islam cunoscută de triburile turkmene plasate între Bizanţ şi Persia. Mişcările ultraortodoxe, precursoare ale salafismului şi wahabismului, care condamnau influenţa decadentă a Vestului şi reminescenţele păgâne ale sectelor Sufi au început să se facă cunoscute în perioada imediat următoare, iar în secolul al 17-lea, kadizadelii au primit chiar şi sprijinul lui Murad al IV-lea în persecutarea unor şcoli sufite.
Să nu uităm de asemenea că toate aceste comunităţi sufite răspândite prin Balcani au fost plasate forţat acolo prin sürgün/surghiun, întregi sate fiind transportate din Anatolia pentru a dezamorsa posibile rebeliuni împotriva establishmentului sunnit.
Nu sunt de acord nici eu cu modul în care e prezentată istoria în manuale, însă a afirma că “Islamul practicat de Inalta Poartă era așadar de natură sufi, pietistă și contemplativă.” mi se pare la fel de lipsit de nuanţă.
Un articol exceptional despre Islamul turcesc, cel “tolerant si contemplativ” si persecutat pe nedrept de habotnicul Stefan cel Mare, scris de un expert in istorie alternativa.