Prapuri, măruntaie si gândire 

Drobul de Paște nu se face fără prapuri, fără membrana aceea, pielița din burta mielului care învăluie stomacul și intestinele, peritoneul.

Acum, toate dicționarele romanești, fără excepție, s-au lasat întotdeauna inșelate de o omofonie cu slavonul prapor, steag, drapel. Ceva logică ar fi fost acolo, aparent, desi nu foarte convingător,  deoarece pielița respectivă, prapurii, poate fi văzută, forțând analogia, ca un stindard… dar nimeni n-a stat să chibzuiască la ceva atat de mărunt.

De unde vin prapurii mielului ni se revelează însă imediat dacă luam ca sursă a prapurilor grecescul prapides, membrană, diafragmă.

Prapides, prapuri. Un plural și in romană (pentru pielița din burta mielului cel mai adesea se folosește pluralul), care nu se explică deloc plecând de la slavonescul prapor, steag.

Prapides, in greacă, e un termen plurifunctional care desemnează încă din antichitate diafragma, măruntaiele dar și inima și sufletul.

Că e vorba de o simplă omofonie o vedem de altfel în folosirea ezitantă a pluralului. Când e vorba de steaguri, limba veche folosea pluralul prapurile, nu prapurii, cum sunt cei ai mielului.

La fel, a rămâne cu falsa etimologie din slavonă nu ne explică de ce vulgar, argotic, prapur desemnează și vaginul, ca în: “a sparge prapurele” cuiva.

Prapis (πραπίς) există încă de la Homer, iar pentru antici, dată fiind nesiguranța în legătură cu sediul, cu vizuina sufletului, prapis putea desemna atât mațele cât și inima sau sufletul însuși, putând fi folosit ca sinonim pentru ψυχή.

Eschil îl folosește în sensul de inimă; la Euripide, prapis e locul în care e tupilată inteligența umană. Intotdeauna, la toți autorii, prapis / prapides e folosit metaforic, sensul de bază rămânând cel de mațe, măruntaie.

Dată fiind influența bizantină asupra creștinilor romanofoni balcanici, e ușor de văzut cum prapis /prapides putea da prapuri… membrana din mațele mielului, dar și vaginul (“a sparge prapurele”). Nici o legătură, așadar, altfel decât omofonia, cu praporul, steagul slavonesc… care la rândul lui ar putea deriva, independent, din greacă cu sens mult mai restrâns. Etimologia lui slavonă nu e limpede.

Pentru greci, eul interior, ego, nu era altceva decât eul organic: sufletul era o adunătură de mațe: prapis / prapides. Știind așadar că mielul e un simbol cristic (Mântuitorul e Mielul, întrucât s-a jertfit pentru noi), prapurii cu care învelim drobul capătă deja o dimensiune mistică și metafizică: mâncând drob, consumăm sufletul Domnului.