Oscars 2016 – Mad Max și importanța sunetului la cinema

Dincolo de dezamãgirile sau exaltarea generate de succesul lui Revenant / DiCaprio / Iñárritu, Oscarurile de anul acesta au acordat o atenție uriașă, rareori văzută, sunetului (cf. linkuri mai jos spre Oscarurile anilor 2013, 2014, 2015).

Pornind de succesul masiv al lui Mad Max, care a câștigat în nu mai puțin de șase categorii din cele zece la care fusese nominalizat: Film Editing, Costume Design, Makeup, Production design, Sound Editing, Sound Mixing până la Son of Saul (Oscar pentru cel mai bun film străin), sunetul a fost onorat la vârf anul acesta.

Practic, singurul Oscar important necâștigat de Mad Max a fost Best Movie. Toate cele șase statuete sunt pe deplin meritate, pentru un film care reprezintă cea mai înaltă treaptă de entertainment.

Hieroglifa unei hieroglife, acest Mad Max al lui George Miller a reînviat genul de distopie – road movie. Multe din imagineile de acolo au intrat de la început în cultura populară: brațul bionic și amovibil al lui Chalize Theron; sinistrul chitarist-mascotă- aruncător de flăcări care încurajează hoarda de mutanți dezlănțuiți; inteligentul clin d’oeil la  Batman -The Dark Knight Rises (2012), film în care același actor, Tom Hardy, îl joacă pe monstruosul Bane, a cărui față nu o vom vedea niciodată, motiv pentru care și aici, în prima parte a filmului, Mad Max (Tom Hardy) va purta o mască de fier identică, totul e magnific, impecabil conceput, filmat și montat.

Peste toate vine însă puterea magnifică a sunetului, iar aici premiile pentru montaj sunet și mixaj sunet primite de Mad Max sunt pe deplin meritate.

.
Acum, pentru că am ajuns la sonor: în filmul lui Robert Bresson Un condamné à mort s’est échappé (1956), aproape totul se petrece în off, iar filmul, alb-negru, e construit, ca Son of Saul, în jurul sunetului. Condamnatul la moarte vrea să scape, sa evadeze, sa taie gratiile. Primejdiile sunt toate sonore, sunt afară, se apropie, se îndepărtează, învăluie spectatorul. Nu e mare lucru de văzut pe ecran, acolo e doar un om disperat care caută să nu facă zgomot in evadare, in vreme ce ne traversează urechile si nervii iritați la maximum tot felul de pași, strigăte, mașini, țipete, împușcături.

Și în Son of Saul, multe orori se petrec doar în off, sonor, fără să vedem, iar cadrajul și focala camerei (e turnat în peliculă) sunt reglate astfel încât planurile din spate să rămână în mod voit tulburi.

Dar, în ariditatea hieratică a filmului lui Bresson, personajul principal este chiar sunetul, iar munca cea mai solidă s-a dus acolo la montajul si mixajul sonorului.

Spre deosebire de filmele hollywoodiene care pot fi privite in avion chiar și fără sunet (asta fac eu sistematic cand se pune un film american in avion, privesc fara să-mi pun căștile, iar filmul funcționează la fel de bine si mut), la Bresson în schimb filmul ar fi mutilat, schilodit, anihilat fără sunet. Am pricepe, desigur, in continuare ce face acel disperat la ferestruica lui cu zăbrele, ba chiar am întelege că de câte ori el se oprește si coboară grăbit se aude sunetul unei primejdii care se apropie, dar am fi privați de ceea ce face frumusețea filmului: sunetul este de fapt arta acolo, iar Condamnatul lui Bresson proiectat mut ar fi doar banala bandă a unei camere de supraveghere care captează fuga unui pușcăriaș. Rideau.

Am avut revelația importantei sunetului vizitând odată o prietenă actriță, veșnic șomeră, care trăia mai ales din dublaje pentru filme porno. In micuțul ei studio de acasă dădea sânul copilului de cateva luni, care se îmbuiba învârtind ochi albi și degețele dolofane în vreme ce ea horcăia și gemea foarte natural si convingător, sincronizându-se cu nesfârșitele și nefireștile împerecheri de pe ecran. Alături avea la îndemână tot felul de obiecte moi, cârpe si străchioare pentru a produce plescăituri si bolboace sonore.

Când a montat si pentru mine parte din sunetul unui documentar din care imi lipseau multe efecte sonore, Carla a scos un lighean și a bocănit niște tinichele în el pentru a acoperi sonor locul în care în film se răsturna un rastel cu arme. A scarțâit uși imaginare și a pocnit în masă cu un ciorap umplut cu boabe de orez; știa să plescăie din gură ca un crap care țâșnește din apă și imita galopul cailor atat de convingător încât m-am surprins ferindu-mă de ei.

Când personajul din filmul meu iese din casă si merge, târșind picioarele, pe o alee betonată, scenă mută pentru că, filmând, uitasem să schimb bateriile microfonului, Carla a scos din valiză o marionetă de Charlot cu ațe și bocanci grei de cerșetor pe care a făcut-o sa meargă pe masă in ritmul personajului de pe ecran, imitând pași greoi de bătrân sărac.

Desigur, la intrebarea dacă e frumos să vorbim despre pornografie și montaj de sunet artificial în cronica unui film despre Auschwitz trebuie doar ridicat din umeri: un film e un film, camerele si microfoanele sunt aceleași si în turnajul unui gangbang si într-un simulacru de Auschwitz. In ambele cazuri sunetul se montează, artificial, in studio, după aceea, pentru a obține proptelele sonore de impresionare a spectatorului. In ambele cazuri – rezultatul final e un film, așa cum și Marchizul de Sade cand detaliază mutilări și orgii coprofage (Les 120 journées de Sodome), si Imre Kertész când scrie că ce s-a întâmplat la Auschwitz se situează în logica identității Occidentului (Kadiș pentru copilul nenăscut) sunt tot literatură.

In sfârșit, am mai scris despre sonor la cinema și atunci când am vorbit despre Django al lui Tarantino (cf. link mai jos).

Spuneam acolo că eu merg să văd filme doar în sală, nu pot sa vad filme singur pe computer, nici măcar pe DVD, chiar daca as avea un ecran cit peretele. Un film e o experiență colectivă, nu un joc video. Oamenii ăia au lucrat nu doar la scenariu si imagine, ci și la sunet, care trebuie ascultat in colectiv, trăind odată cu cei lipiti pe fotoliu, in bezna, in jurul tau.

Pe deasupra, ceea ce îmi e mai odios in vizionările private, acasă, e când gazda oprește filmul si spune: “Hai sa facem o pauza… vedem sfarsitul dupa o țigară”… O lipsa de respect pentru film care imi provoacă accese de ură.
.
Odată, la una acasă, sunetul era așa de jos, ca m-am aplecat sa iau telecomanda, iar arătarea mi-a zis: “Ce-ti trebuie sunet tare, doar ai subtitlurile pe ecran…”
————-

Iată și celelalte Oscaruri:

Oscars 2016: Cel mai bun film/Cel mai bun scenariu original

Un film foarte arid, ascetic. A primit Oscarul probabil pentru că a derutat prin rigoare. Și, desigur, pentru temă: pedofilia. Hollywoodul nu glumește cu asta.

—
https://cabalinkabul.com/2016/02/13/spotlight-cat-de-greu-e-sa-aduci-pedofilia-la-ecran-fara-s-o-arati/

Oscars 2016: Cel mai bun regizor / Cel mai bun actor

Revenant. Nimic de adăugat.
—
https://cabalinkabul.com/2016/01/30/the-revenant-o-atractie-de-balci/

Oscars 2016: Cel mai bun film străin

În acest Son of Saul, nelăsând spectatorul să răsufle nici o secundă, filmând totul din punctul de vedere al personajului, se ajunge la o senzație de realitate virtuală, ca atunci când îți pui ochelarii aceia drăcești, Google sau Sony, care simulează realități inexistente în jurul tău, fie Auschwitz, fie pornografie… Paradoxal, creând o impresie de realitate virtuală, de oroare meșteșugită tehnologic, filmul  Son of Saul ajunge la un rezultat opus celui dorit. Prea mult meșteșug, prea multă afectare estetică.
—
http://www.europalibera.org/content/article/27578785.html
—

Oscars 2016: Cel mai bun documentar

Amy (Winehouse). Uluitor și captivant pânâ la tâierea suflului, genul de vârtej design care, atunci când se încheie, după două ore de rîs tandru, cu lacrimi, regreți că se terminã.
—
https://cabalinkabul.com/2015/07/11/amy-2015-i-cheated-myself/

Oscars 2016: Cel mai bun rol secund feminin

Alicia Vikander, The Danish Girl 

Asta pentru că principalul rol feminin îl joacă un bărbat…

https://cabalinkabul.com/2016/02/22/the-danish-girl-ambiguitate-sexuala-si-problema-autenticitatii-la-cinema/
Oscars 2016: Cel mai bun rol secund masculin

Ceea ce surprinde însă în filmul lui Spielberg este egalitatea morală pe care o stabilește între cei doi spioni, spionul sovietic (născut britanic) Rudolf Abel și pilotul american de U-2 doborât în Rusia Gary Powers.
—
https://cabalinkabul.com/2016/01/31/bridge-of-spies-2015-relativismul-politico-moral-al-lui-spielberg/

Oscars 2016: Best original score

Spuneam: Pentru ultimele două categorii, pentru muzica originală a artistului fără vârstă Ennio Morricone și pentru cameră/imagine, filmul merită o șansă solidă, da. Insă doar atât.
—
https://cabalinkabul.com/2016/01/29/tarantinos-hateful-eighth-movie/

Oscars 2016: Best original song

Writing’s On The Wall, de Sam Smith. Atât trebuie reținut din film.

—

https://cabalinkabul.com/2015/11/04/007-spectre-2015-cand-james-bond-seamana-cu-putin-plictisul-in-plus/

Oscars 2016: Cel mai bun scenariu adaptat

Acum, sa fie clar: nu avem aici un film propriu-zis, ci un eseu economic si un mesaj politic, totul pus in scena de actori, pe un stil foarte îngrijit de docu-fiction, de documentar-fictiune… pe un montaj vizual într-adevăr impresionant.
—
https://cabalinkabul.com/2016/02/10/big-short-2015-un-manifest-despre-criza-mondiala-si-secta-banului-creat-din-neant/

Cf. și:

— Django Unchained : film, interrupted…

https://cabalinkabul.com/2013/01/17/django-unchained-film-interrupted/

— Oscars 2013: Bilanțul foarte convențional al Oscarurilor 2013

https://cabalinkabul.com/2013/02/25/bilantul-foarte-conventional-al-oscarurilor-2013/

— Oscars 2014: Dezamăgiri la Oscar 2014: ideologia culpabilizantă a Hollywood-ului

https://cabalinkabul.com/2014/03/03/dezamagiri-la-oscar-2014-ideologia-culpabilizanta-a-hollywood-ului/

— Oscars 2015: Pentru ce Birdman (2014) e cel mai inteligent și novator film de azi

https://cabalinkabul.com/2015/02/07/pentru-ce-birdman-2014-e-cel-mai-inteligent-si-novator-film-de-azi/