Oscars 2016: Best original score

Tarantino’s eighth movie… Așa apare scris de la început pe ecran, încă din generic, clin d’oeil, desigur, spre 8 1/2, al optulea film al lui Fellini.

Pentru ultimele două categorii, pentru muzica originală a artistului fără vârstă Ennio Morricone și pentru cameră/imagine, filmul merită o șansă solidă, da. E filmat în 70 mm, format uitat al westernurilor clasice, chiar dacă minunea vizuală funcționează doar în primele scene ale filmului, turnate afară în zăpadă.

In rest, vom rămâne aproape trei ore în interior, unde prea puțin contează formatul. Tarantino a tartinat aici iarăși rețeta din Reservoir Dogs, un loc unic, o acțiune presupusă a se petrece în timp real, dar ruinată definitiv de niște flshback-uri inutile (scene extradiegetice, filmate pentru a-ți atăta ce s-a întâmplat înainte), dar mai ales de o narațiune stupidă, o voice-over (care intervine deodată la jumătatea filmului și încă o singură dată după aceea) ca să îți spună niște lucruri importante, de pildă că cineva a turnat otravă în cafea.

De ce era nevoie să strici armonia construcției introducând la jumătate o narațiune citită care nu existase până atunci e dincolo de înțelegerea spectatorului uman.

Voice-over din senin, așadar, o cârpeală, truc narativ al săracului, nu știi cine vorbește și nu ai auzit vocea aia deloc în prima oră și jumătate a filmului. Doar îți sare din senin în urechi și-ai s-o mai auzi o singură dată. Probabil vorbește Dumnezeu.

Sigur, multora nu le va păsa de rigoarea scripturară, dar pentru cine a fost dezamăgit sistematic de toate filmele lui Tarantino de după primele trei, de după Jackie Brown de fapt,  The Hateful Eight nu aduce nici o surpriză. Fezandați critici de cinema din toate zonele ideologice au putut argumenta că filmul e un joc cu clișeele narative și vizuale și o comoară de referințe cinematografice (Jennifer Jason Leigh cu fața însângerată și tumefiată imitând fetița din Exorcistul), sau de auto-pastișă (Tim Roth il imită astfel delicios pe Cristophe Waltz in Django). In realitate, filmul e greoi, aceeași succesiune caricaturală, ca și în Kill Bill sau Django, de spârcuieli, muci și vomat și creier pe pereți, mutilări și viscere atârnânde.

Sigur, nu ingredientele sunt de vină. stilul trash are farmecul lui, să ne uităm numai la frumusețea absolută a lui Sin City.

Dar aici la Tarantino ne ucig iarăși dialogurile nesfărșite, în care fiecare gest e anunțat, explicat, reamintit ulterior.

Așadar, în zăpezile din Wyoming, la puțină vreme dupa războiul civil american, vânători de prime se opresc in hanul-prăvălie (Minnie’s Haberdashery) al unei negrese. Se întâlnesc, se supectează reciproc, se supraveghează viclean, se măcelăresc. Totul se petrece într-o cameră, într-un singur loc, aristotelician. La urmă rămân doar doi (totul, iarăși, ca în Reservoir Dogs disperat transformat în western).

Filmul e mai elaborat, într-adevăr, decât leneșul Django, iar actorii sunt minunați. Samuel Jackson, Kurt Russell, Michael Madsen (psihopatul tăietor de urechi din Reservoir Dogs), sau magnificul Bruce Dern, inimitabilul general sudist pierdut în acel han al ororii și cunoscut nouă din Nebraska.

Tocmai el, bătrânul general care merge să-și caute fiul mort, salvează singura scenă memorabilă a filmului, cea în care Samuel Jackson, vânătorul de prime care ar trebui să fie eroul pozitiv, căci e negru (Tarantino fiind militant pentru cauza afroamericanilor), îi explică în detaliu demnului general sudist cum l-a forțat el pe răposatul său fiu să-i facă o felație înainte de a-l ucide.

Puțin, însă, prea puțin pentru a salva lungul șir de incoerențe din scenariu, precum și structura șleampătă și acea voice-over de cârpeală și faptul că până la urmă nu e avem aici decât încă un Tarantino somptuos vizual și sonor, dar care nu ne spune nimic, cu umor bâhlit și repetitiv și cu prea multe bale și stropi de măduvă pe lentila camerei.

Este o pornografie vizuală de fapt și, ca în acele studiouri germane de gangbang fără imaginație, senzualitatea se pierde cu totul în favoarea unei obscenități care ne atinge cu atât mai puțin cu cât e mai apăsat subliniată.

—————-

Django Unchained : film, interrupted…

https://cabalinkabul.com/2013/01/17/django-unchained-film-interrupted/

Sin City 2 – A Dame to Die For… la propriu

https://cabalinkabul.com/2014/09/19/sin-city-2-a-dame-to-die-for-la-propriu/

“Nebraska” – din nou despre moși și babe oscarizabile, în mod minor…

https://cabalinkabul.com/2014/02/22/nebraska-din-nou-despre-mosi-si-babe-oscarizabile-in-mod-minor/