The Walk (2015): un film de nevăzut fără ochelarii 3D

The Walk (2015)

De: Robert Zemeckis
Cu: Joseph Gordon-Levitt, Charlotte Le Bon

De când Avatar a schimbat cinematografia, dând un rost intim tehnologiei 3D, au devenit jalnice eforturile de a face 3D oricând, oriunde, pe orice scenariu.

Am văzut, Dumnezeule! Marele Gatsby în 3D, cu un Leonardo DiCaprio molfăitor, unde singurul interes al tehnologiei tridimensionale era să-ți arate focurile de artificii la petrecerea lui Gatsby… dar ar fi trebuit atunci să fim într-o sală cu olfactăi, ca să simțim și mirosurile.

Am mers să văd The Walk cu inima strânsă, știind că Zemeckis e regizorul unuia din cele mai odioase filme pe care le-am văzut vreodată, Forrest Gump (1994), o glorificare a idioțeniei și supușeniei, pe deasupra pe o idee furată de la Being There al lui  Jerzy Kosinski. Doar Big Lebowski mi-a produs o silă mai mare.
Zemeckis a produs însă Beowulf, așa că trebuie să știe despre efecte speciale.

Știe, într-adevăr. Dispărutele Twin Towers sunt redate cu un realism amețitor, mai ales atunci când ești transportat în vârf. Căci The Walk e povestea funambulului francez Philippe Petit, om în mod uluitor încă în viață, după tot mersul pe sârmă pe cele mai înalte clădiri ale lumii. Așa se face că în august 1974, înainte de inaugurarea celor două turnuri din New York, dementul personaj a reuși să agațe o sârmă între ele și a parcurs, in zori, când lumea mergea la serviciu, de opt, ori, dus și întors, hăul pe sârmă, la aproape jumătate de km înălțime, sub privirile aiurite ale mulțimii de furnici.

Prima parte a filmului este de o nostalgie plicticoasă, prin felul in care reproduce tinerețea funambulului în Parisul anilor 1960. M-am simțit răzbunat. Acealeași decoruri de carte poștală și bonomie tâmpă ca în prima parte a lui Forrest Gump.

Partea a doua, însă, cea a pregătirii în ascuns a performanței și cele câteva minute ale traversării, înainte-înapoi, merită pe deplin statul în sală cu ochelarii ăia stupizi de plastic care te strâng. Evident, știi că personajul nu o să cadă în gol ca o păpușă dezarticulată, deoarece e încă în viață, dar tot ți se strâng sfincterele și burta.

Evident, nu e un film de văzut acasă, piratat de pe torrente și în două dimensiuni, căci se duc naibii toate senzațiile.

Așteptăm și primul porno în 3D.

—Despre alte filme recente care merită menționate în legătură cu tehnologia 3D :

— Gatsby în 3D… urmarea de la Moulin Rouge… și un căscat cosmic…

https://cabalinkabul.com/2013/05/16/gatsby-in-3d-urmarea-de-la-moulin-rouge-si-un-cascat-cosmic/

Sin City apoi, ceea ce te trimite deja într-o cu totul altă dimensiune estetică.

— Sin City 2 – A Dame to Die For… la propriu

https://cabalinkabul.com/2014/09/19/sin-city-2-a-dame-to-die-for-la-propriu/

— “Interstellar”: despre relativitate și cum, când filmul atinge viteza luminii, un minut acolo echivalează cu 7 ani pe pământ

https://cabalinkabul.com/2014/11/15/interstellar-despre-relativitate-si-cum-cand-filmul-atinge-viteza-luminii-un-minut-acolo-echivaleaza-cu-7-ani-pe-pamant/

— Gravity (no rainbow, dar coapsele lui Sandra Bullock, iar George Clooney moare rîzînd)…