“Pentru prima oară de când eram în Barcelona”, scrie (în Homage to Catalonia, 1938) George Orwell, proaspăt rănit pe frontul republican în războiul civil spaniol, unde luptase de partea troțkiștilor și a anarhiștilor, “am mers și eu să văd catedrala — o catedrală modernă, una din cele mai hidoase construcții din lume. Ei bine, are patru turle crenelate care seamănă cu niște sticle de vin prost (hock bottles)…”
Orwell scria asta despre catedrala Sagrada Familia a lui Gaudí, minunăția aceea arhitecturală imposibil de clasificat (deși e drept că seamănă cu Palatul Poștașului Cheval / Facteur Cheval, din Franța)…
Mai scrie Orwell:
“Spre deosebire de celelalte biserici din Barcelona, asta nu fusese distrusă în timpul revoluției — fusese cruțată grație ‘valorii ei artistice’, cum mi s-a spus. Eu cred că anarhiștii au făcut dovadă de prost gust pentru că n-au dinamitat-o când au avut ocazia.”
(George Orwell, Homage to Catalonia, 1938)
De o orbire similară, după mintea noastră de azi, dăduse dovada și Alexandre Dumas, atunci când vizitase Moscova în 1858, detaliind totul în jurnalul său de călătorie En Russie unde descria biserica Vasili Blajenîi din Piața Rosie, lângă Kremlin, astfel:
“E visul unui spirit bolnav executat de un arhitect dement. Biserica, cu nu știu câte cupole bulboase, e pictată strident și bălțat, verdele tandru alternând cu roșu aprins. Toate bisericile rusești sunt construite pe același model: au întotdeauna cinci cupole, patru mici și una mai mare; unele-s mai micuțe, altele mai mari, mai aurite sau mai rău aurite; acolo e singura diferență.”
Iată ce mai scrie Dumas despre preoții ortodocși:
“Apucăturile acestor preoți sunt rușinoase; cine zice seminarist zice imbecil sau tâlhar. Odată ce știu un pic mai mult decât ceilalți, au șansa să devină episcopi. Acești episcopi, învățați sau nu, sunt de o grosolănie remarcabilă. Preoții, dar mai ales călugării, sunt aproape întotdeauna desfrânați. Toți, fără excepție, sunt bețivi și mâncăcioși. Popii sunt, mai ales prin sate, de o ignoranță despre care cu greu ne putem forma o idee.”
Sau, și mai dezesperant, ce scria Aldous Huxley, in Do What You Will (1929), despre muzica de jazz, pe care o trata de zoaie și duhoare de putreziciune:
“How was it possible that human emotions intrinsically decent could be so ignobly parodied? I felt like a man who, having asked for wine, is offered a brimming bowl of hog-wash. And not even fresh hog-wash. Rancid hog-wash, decaying hog-wash. For there was a horrible tang of putrefaction in all that music. Those yearnings for Mammy of Mine and My Baby, for Dixie and the Land where Skies are Blue and Dreams come True, for Granny and Tennessee and You – they were all a necrophily…
The Mammy after whom the black young Hebrews and the blond young muffin-faces so retchingly yearned was an ancient Gorgonzola ; the Baby of their tremulously gargled desire was a leg of mutton after a month in warm storage ; Granny had been dead for weeks ; and as for Dixie and Tennessee and Dream Land – they were odoriferous with the least artificial of manures.”
Trei exemple pentru a arăta că oameni mari și genii literare se pot înșela în aprecierea culturii și a estetismului, lăsându-și fanii cu gura căscată și întrebându-se dacă și-au plasat bine admirația și afecțiunea…
—
5 Responses to Orwell, Dumas, Huxley… Despre când geniul literar arată prost gust estetic
Sagrada Familia arata oribil, parca e mancata de carii, iar biserica aia de la Kremlin arata ca intr-un basm animat din epoca de aur a companiei Disney. Amandoua sunt oribilitati estetice pentru mine, fiecare are dreptul sa stabilieasca ce-i place si ce nu. Estetica nu ar trebui sa se stabileasca statistic, ce zice lumea statistic, dar se pare ca educarea simtului esteticului se face prin expunere la ceea ce exista deja si este categorisit statistic drept estetic de un grup restrans de “experti” in estetic. Imparatul e gol, nu? Cineva trebuie sa spuna si asta. De acord ca 99% pot spune ca aceste doua edificii sunt estetice, parerea mea ca sunt oribile e la fel de valabila. Si, la fel ca Orwell, sunt de acord ca unele chestii nu merita construite sau terminate doar pentru ca e pacat sa nu lasam oamenii sa-si manifeste simtul lor estetic.
Prin comparatie, inuitii si acum considera delicatesa carnea de foca sau morsa putrezita 4 ani in gheata, pusa cu totul acolo, nici macar eviscerata, reminiscente ale vremurilor cand faceau foamea daca nu puneau deoparte in cele 3 luni de primavara. Acum au pizza delivery, dar tot mai pun o morsa la macerat, de gust. Am vazut pe Discovery si simteam un nod in gat. Bietul reporter a gustat din calamitatea aia si a vomitat. Probabil i-ar fi placut daca ar fi mancat asa ceva de la 2 ani.
Dumas n-a gresit cu nimic in descrierea popilor ortodocsi
Hock nu e “vin prost” ci vinul alb sec din regiunea Rinului (hock, noun, Brit. a dry white wine from the German Rhineland, Oxford English Dictionary). Turlele într-adevăr seamănă cu forma alungită a unei sticle de Riesling. Nu există formă de sticlă specifică pentru “vin prost”; nu se poate determina calitatea vinului după forma sticlei. Poate exista și hock bun și hock prost. Traducerea “sticle de vin prost” pentru “hock bottles” n-are nici o noimă.
http://www.roforum.net/
Mda… “De gustibus non disputandum”… și totuși atunci când testăm statistic 100.000 oameni dacă ceva (muzică, tablou, aliment…)le place, iar 99% sunt încântați , am putea afirma că produsul respectiv este o capodoperă. Suntem insă creatruri mult prea complexe ca să ne naștem cu butonul (de fapt butoanele) esteticii imuabile. Apreciez exemplul cu morsa macerată. Adaug un altul despre idealul egiptean de divă, care m-a surprins in Egipt. Stiam că frumusețea unei să fie insofemei era determinată (cel putin până la ocuoația romană) de forma corpului. De la hotel și până la sala de conferințe am considerat că este util ca fiecare persoană feminină să fie însoțită de un bărbat. În ce mă privește, totul a fost OK, dar amicul meu s-a intâmplat să conducă o doamnă (excesiv de) obeză… un birjar a intrat cu calul peste flori, pe trotuar… mașinile claxonau…. a primit cadou un batic…. Butonul estetic a fost alterat de foamete. Nu am vazut atunci oameni plinuți, doar slabi; țara este săracă și ultra-populată.
Revenind la Sagrada Familia ori la Vasili Blajenâi, puneți-vă întrebarea (mai ales acolo, în fața ei) dacă vă place și mai ales ce vă place? Fără să vă uitați la cei din jurul vostru, ori să vă amintiți ce ați citit despre catedrala respectivă.
Nu pot decât să vă mulțumesc pentru ce atii reprodus din Orwell. Atât el, cât și cei ce au apreciat “valoarea artistică” a catedralei lui Gaudi, au dreptate – așa cum am perceput eu acest edificiu. Nu m-am simțit pătruns de emoție (nici măcar atins) așa cum se întâmplă într-o biserică; mi-am dat seama că fac asocieri culinare. Ca în orice revoluție, ori război civil, foametea prezentă ori amenințătoare le-a cam influențat decizia anarhiștilor. Lui Orwell i s-a activat asocierea cu acel tip de vin. Mie mi s-a părut straniu că formele de căpșuni, ciuperci ori alte elemente comestibile, non abstracte, sunt parti componente ale unui locaș divin. Da! Imi place prin ineditul ei, dar parcă i-ar sta mai bine să fie o cofetărie.