Mercedes-Benz-three-pointed-star-logo

Nu mai văzusem niciodată așa ploaie în Vama Veche. In general, falia climaterică se oprește la Mangalia. Când ieși din Mangalia și treci de muzeul ăla militar pe dreapta se schimbă vremea, clima, vegetația, femeile. In Vamă simți deja Mediterana, Marea Egee, dai de ciclopi, onagri, măgari sălbatici. Te aștepți să vezi măslini și hamadriade, ești pus pe dendrolatrie și toleranță pentru efebi uleiați.

In ziua aceea însă a plouat cu ură, m-a prins furtuna sub o streașină, la băcănia dintre “La Mariana” și farmacie, unde e stația de microbuze.

Sub jgheab se mai refugiaseră niște bețive cu rucsac, căzute din cursa de Mangalia și trăgând după ele un tatuat ascetic și stupid, cu aer de Arsenie Boca, și un tătar.

Le-am oferit fetelor câte o bere, ignorând tătarul, moment în care a frânat în fața noastră, împroșcându-ne, un Mercedes nou cu plăcuțe de Franța.

Țiganul a ieșit din mașină cu prostie somptuoasă. A venit sub streașină și a răcnit spre fete:

— Mangalia, Balcic, Limanu !… Cine vrea la Mangalia?

— Domnișoarele abia ce-au sosit în Vamă, l-am informat. Dinspre Mangalia, i-am spus, graseind si punând accentul tonic pe -SPRE în adverbul dinsprè.

A tăcut, căutând să mistuie informația. S-a uitat la fete, la ploaie, la mine desculț și rebegit în tricou și cu o bere în mână.

— Unchiule, nu ți-e frig?

— Și dacă mi-ar fi frig, n-aș recunoaște, i-am zis. Pentru că eu-s bărbat, nu ca tine, în flaneluță vara.

Fetele au pufnit, pe legea lor, evitând să ne privească.

— Mangalia, Balcic, a țipat țiganul.

— Aș veni eu cu tine la Mangalia numai de drag, i-am spus.

S-a întors spre mine umflându-și pieptul.

— De drag de mine?

— Da, i-am spus. Ești drăgălaș, așa grăsuț și cochet, în trening, cu mașina asta furată la Saint-Malo.

— Bă tataie, tu ești bolând?

— Te fut, i-am zis calm.

Tăcerea care a coborât la terasă ne-a lăsat să numărăm trombele de apă. A trăznit. Am isprăvit cutia de bere.

— Mă fuți? a pronunțat scăzut țiganul, alunecand masiv și blocându-mi vederea spre stradă.

— Fac parte din serviciile secrete ale armatei, am recitat calm, fixându-l în ochi, simțindu-mă deodată maestru în bluff și având de înmărmurit o terasă de rebegite, mototolite, umede, fără bani. Am urmat tehnici de antrenament atât de speciale încât dacă n-ai fi prost ai transpira ascultând. Mă bat finuț și rău, până nu se mai poate. De pildă, dar pentru că vorbele astea —“de pildă— n-au loc în creierul tău fleșcăit, am să spun: “spre exemplu”. Spre exemplu, dacă mă bat cu tine am să-ți bag două degete în nări și-am să te mușc de față răcnind. După aia nu mai ești om.

A ezitat, strângând pumnii, încercând să priceapă.

— Mă muști de față?

— Răcnind, am confirmat, lingându-mi buzele.

Fetele erau deodată frumoase, una chiar transfigurată, examinându-mă cu gura deschisă.

— Plus, am continuat, coborând vocea și apropiindu-mi fața de a lui, plus că-l știu pe Fane. Așa că să ai dublu grijă.

— Il știi pe Fane, a bâguit febril, dispărându-i burzuluiala.

L-am împins în piept.

— Da, îl știu pe Fane și te fut. Tai-o acuma.

A intrat în Mercedes, gânditor. Inainte să demareze, a coborât geamul dinspre noi.

— Ești diliu, tataie, mi-a aruncat, demarând cu dușmănie.

Le-am zâmbit suav fetelor.

— De unde îl știați pe Fane? m-a întrebat cea care părea a fi șefa.

— Nu știu pe nici un Fane, dar orice țigan are undeva un Fane de care ascultă.

Am tăcut, admirând ploaia. Fetele și-au depus rucsacul, bocceluța, gentuța.

— Nu serviți o bere cu noi? m-a întrebat șefa, cu o voce plină de respect.

—