La Bibi, în Vama Veche…
—
Ion Creangă se numește strada principală din Vama Veche… Nume așa și pe dincolo, deh, nu trebuie insistat, dar Călin, deși el conduce Bibi Bistro, imi transmite numele ăsta stupid, de nereparat, el e bun la suflet și trăiește acolo și formează oameni tineri pe care vrea să-i facă chelneri psihologi.
— Sunt doar două tipuri de chelner, spune Călin. De fapt, doar două categorii de oameni. Nu ți le spun, că le știi deja.
Mă uit la el și îmi dau seama că cei mai mari psihologi sunt ăștia: patronii de crâșmă și curvele. Nu șoferii de taxi, în ciuda legendei, nici preoții. Ăștia nu se uită de fapt la tine, pe când crâșmarii și curvele te citesc de când deschizi gura.
Cu ei îți dai seama că atunci când esti sincer trebuie sa minti pana la capăt. Minte-o tu pe-o curvă, sau minte-l pe Călin și ai să vezi că va trebui să-ți schimbi discursul. Nu așa merge.
— In categoria primă, cea mai banală și mai frecventă, spune Călin, avem mercenarii. Hai să le spunem provizoriu “mercenari”, bine? Ăștia sunt oameni care se folosesc de fraudã chiar în transă. N-are importanță că ei de fapt nu te fură. Ca șef de crâșmă, prefer chelnerul hoț dar cu pasiune. Prefer escrocul cu șarm. Pasiunea nu se simulează.
Terasa Bibi e cel mai minunat punct de observare a faunei din Vama Veche.
Această introducere a fost doar o tehnică de captatio benevolentiae, un “cârlig” — the hook, cum zic americanii in manualele de scriitură de scenariu. Pentru ca scopul textului nu e de a descrie bălțatul si mult prea posomorâtul șeptel uman care se fâlfâie pe strada principală în Vama Veche (Ion Creangă, da?) ci a lăuda minunile de la Bibi…
Problema cu numele crâșmelor este că trebuie să continue sa fie folosit si dupa ce ea e preluată de alții. Căci Claudiu (proprietarul) si Călin au reușit să modifice in întregime vechea crâșmă a lui Bibi, pastrand doar numele si mobila, pe care mulți o considera oribilă, dar care pentru mine are un șarm teribil tocmai pentru stilul ei “cheap”. Anul trecut auzisem cu groază ca vor s-o schimbe si să pună ceva nou, cum au facut in restaurantul lor de alături – Bolo Steak House.
Bibi e singurul loc inainte de Kavarna si Balcik unde găsesti o serioasă colectie de vinuri, dintre care multe pot fi băute la pahar. E unul din extrem de putinele locuri in România unde patronii știu ce vând si recomanda vinurile cu pasiune de cunoscători. Este in mod cert singurul loc care nu vinde vin roșu dulce sau “demi-dulce” (sistematic un odios sirop de sulfiți).
Este unul din putinele locuri din restaurația românească unde chelnerii zâmbesc, fara sa-ti arunce o figură posacă sau un rînjet forțat.
Critici? Mda, dacă nu le spui chelnerilor surazatori sa NU-ȚI aducă totul in acelasi timp, primești supa ȘI sloiul de oaie simultan. Daca mănânci in grup, se intampla exact acelasi lucru ca peste tot in România : bucătarul va pune totul deoparte pana ispraveste de facut toate comenzile, ceea ce înseamnă ca mâncarea din jumatate de blide va fi rece.
“De ce se întâmplă asta ?” l-am întrebat pe Călin.
— “Pentru ca românului nu-i plac interstițiile si sincopa”, mi-a spus. “Vrea totul deodată, mâncarea e ceva care trebuie expediat rapid…”
… si mi-a mai spus, vorbind cu o pasiune care mi-a dat lacrimi, că vrea foarte mult si încearcă sa-i școlească culinar pe oameni.
— “Imi vine sa leșin cand îi vad pe unii mâncând saramură de pește cu bere” mi-a zis, cu indignare resemnată.
Acolo am văzut altele și mai și. Am văzut aratari feminine care ar putea fi splendide daca n-ar purta șalvari (iar în mod absolut inexplicabil, majoritatea au fețe permanent triste și scârbite sau obraznice), șalvari combinați cu acele odioase incalțari care sint cizme-sandale si cu câte un tatuat vag masculin care infulecă in fața ei saramură de pește cu bere, sprijinit în coate și fără să-si scoată pălăria de pe cap si ochelarii de soare negri…
Probabil că se tem sa nu li se vadă privirea tâmpă și vidă.
— Carevasăzică sunt doar două feluri de oameni, îi zic, reluând discuția.
— Da, spune, răbdător. “Mercenarii” și “ceilalți”.
— “Ceilalți” nu e mai bine să fie și depresivi? îl întreb.
— Ba da. Mă pricep la depresie ca puțini. Te invit să-mi ceri sfatul, mai ales dacă e inutil.
Ion Creangă se numește așadar strada din Vama Veche… Iată și-o poză a terasei. Acolo am văzut femei frumoase, proști cu codițe rasta, ba chiar un grup de bețivi în jurul unei o femei cu păr scurt. Astea cu păr scurt pot avea frumusețe inteligentă. Se uita la mine, așa că m-am dus să-i informez pe bețivi:
— Măi băieți, m-am gândit că femeia asta frumoasă poate vă lasă pe voi si vine cu mine.
N-a venit, a rămas să mănânce saramură cu bere.
—
4 Responses to Despre cele două feluri de chelneri… sau de oameni
“Este unul din putinele locuri din restaurația românească unde chelnerii zâmbesc, fara sa-ti arunce o figură posacă sau un rînjet forțat.” – poate tie, ca te cunosc. A fost cea mai mare dezamagire, pentru mine, bibi. Mergeam prin 2mai de obicei; tot citind prin diferite locuri (ziarul Catavencu – ala tiparit) cat de fain e in vama la bibi, am mers si eu. Scump (pentru mine si prietenii mei) si putin. Si semi incalzit. Si deloc special. Si amabilitatea de care zici tu? Lipsa.
Esti un cacat.
Ca vorbim de restauratie: la mine in bantustan la Marsilia langa piateta unde se pisa onorabilii cetateni francezi foncé la piele laolalta cu onorabilii cetateni francezi care-l au in suflet pe Allah U Snackbar deci cum ziceam care se pisa la propriu pe soclul bustului lui Homer sub care un glumet a adaugat Simpson cu tubul de vopsea exista an ba de mon immeuble un Restaurant Exotic frecventat de onorabili cetateni si oameni de bine foarte exotici. Exotismul se manifesta prin ragete nearticulate practicate de chelneri, clienti si patroni, aproape non-stop. Asta printre ragetele in care sunt strigate dialectele tribale. Sunt induiosator de draguti, de sensibili si de civilizati. Acum cateva zile unul dintre acesti minunati cetateni europeni se tavalea la propriu pe trotuar prin cacatii si pisatii de caine. Motivul necunoscut chiar si pentru extraordinar de exoticii lui prieteni care-l priveau cu un aer blazat jamaican – bazat pe cocaina, shit si bere. De Homer, ce sa mai zic. Orb a fost, orb a ramas. Cu aceasta ocazie ash dori sa incit la gazduirea acestor minunate creaturi ale naturii de catre politicienii si burghezii francezi de toate rasele si culorile politice prin rotatie cate doua zile in aria imediata a locului unde dorm. Experientele exotice se merita din plin. Si as mai vrea sa propun onorabililor responsabili politici francezi o reducere la jumatate a chargiurilor salariale pentru oamenii muncii care supravietuiesc in mijlocul exotismului. Ca motiv as propune ca ne-am saturat sa le platim fututul, bautul si mancatul onorabililor exotici ca apoi sa ne futa si bruma de odihna nocturna pe care o meritam din plin. In plus, nu trebuie sa va ingrijorati ca vor muri de foame: cocaina se vinde ca painea calda mai ales in sezonul turistic. In rest e frumos, cald, bine si multiculturistic si seamana din ce in ce mai mult cu Afghanistanul. Cu puternice tente pakistaneze si multe femei care aduc leit cu reprezentarile crestine ale Mortii, doar ca n-au coasa. Si oricum cine mai da azi cu coasa? Acum toate coasele au motor termic sau electric si fir de nylon sau lame rotative de otel. Zicea la un moment dat domnu’ intelectual fara maiou care tine blogul ca ar vrea sa-i invete pe cetatenii exotici sa scrie si sa citeasca. Da domnu’, da tre’ sa vrea si ei. Si impresia mea e ca nu vrea, da acu’ ma rog, putem sa avem opinii contrare, nu e obligatoriu sa fim de acord. In incheiere as vrea sa propun o problema de aritmetica domnului prim-ministru BIBI dar numai daca mai e prieten cu KING SOLOMON al Saudeniei. Deci daca BIBI mai este pretin cu KING SOLOMON sa-l intrebe pe acesta cate barile de petrol trebuie pentru ca sa cumperi un Mercedes prima clasa cu volan de aur si cutie de viteze din diamant. Apoi rezultatul transformat in camile si/sau sclavi negri, buni si pakistanezi d-aia de care se pun pe spinarea camilelor la curse. Si sa nu-l lase sa copieze nici din Povestiri din Cort (Biblia) nici din De veghe in lanul de decapitati (Coranul). Le-as fi scris la Restaurantul Exotic in condica de sugestii si reclamatii da’ ei nu tine asa ceva ca e cah e cu scris si cine dracu isi mai bate capul sa scrie in plin exotism salbatic?
Da, cum banuiam, herr BIBI este in continuare pretin foarte bun cu Herr Solomon. Domnu’ George Maior lasati domne’ moartea lu’ Trotski in pace ca nu v-a facut nimic. Mergeti si mancati linistit renta la Washington si cand pupati in cur tot felul de oficialitati nu va sfiiti. Pupatul in cur vartos face buzunarul gros. Nu ca n-ati fi avut grija personal de asta. Obicei fesenistic, piere greu, nu? Cu aceasta ocazie, calduroase injuraturi dumneavoastra si haitelor de militieni si semiretarzi cu aspect de politician care au condus ce mai ramasese din Romania spre propriile conturi din bancile paradisurilor fiscale.