Irrational Man (Woody Allen, 2015):  când Kant și Sartre ucid din plictis…

Irrational Man (2015)

De: Woody Allen

Cu: Joaquin Phoenix, Emma Stone

Este Woody Allen al anului. Pe cel în care jucase anul trecut, Fading Gigolo, nu l-am putut vedea până la capăt, am ieșit din sală. Chiar dacă e de John Turturo, nu de el, e un cripto-Woody-Allen, în care el joacă foarte prost și caricatural. In schimb, acum doi ani scosese magnificul Blue Jasmine, care i-a adus Oscarul lui Cate Blanchett. Dar, na, așa e când ai ajuns la 80 de ani și 44 de filme, sistematic unul pe an.

Cel de anul ăsta, Irrational Man, e căldicel. Cu Joaquin Phoenix și Emma Stone. El, Joaquin Phoenix, cel cu buza de iepure din naștere și rânjetul cinic, e unul din cei mai mari actori contemporani (cf. linkuri mai jos). Ea, Emma Stone, pe care am mai văzut-o în Gangster Squad și Birdman, e însă actrița care ține filmul.

Scenariul e ludic și plin de provocări și clișee de provocări: un profesor de filosofie alcoolic și deprimat (Joaquin Phoenix burtos și convingător în prima parte a filmului) într-o universitatea americană provincială și burgheză unde e vedeta academică de care se îndrăgostesc și studentele (clișeu) și profesoarele (clișeu).

Lui Joaquin Phoenix nu-i mai pasă de nimic, bea și predă cinic, nu e interesat deloc de sex, vrea doar să bea și să scrie despre Heidegger și nazism știind că nu are nimic nou de zis… până ajunge la crimă. Crima e previzibilă, căci ne este anunțată de multe discuții despre Crimă și Pedeapsă, Dostoievski, bine și rău.

Actrița, Emma Stone, e absolut convingătoare în rolul ei de gâscă intelectuală cu apetit sexual și morala încă neformată, care se îndrăgostește de profesor (clișeu) în vreme ce el n-o vrea (clișeu, până se îndrăgostește și el la rândul lui de ea (clișeu) și comite o crimă gratuită (re-clișeu).

Emma Stone e atât de fenomenală, iar el, Joaquin Phoenix, are așa mare capital de simpatie acumulat, combinat cu surpriza burții și a unui remake al atitudinii de plantă din Her (cf. link mai jos) că filmul ar putea funcționa foarte bine dacă n-ar fi stricat de permanentele voices over. Intr-adevăr, scenariul didactic al lui Woody Allen cuprinde câte o voice over pentru fiecare din personajele principale, Joaquin Phoenix și Emma Stone, care ne vorbesc și ne spun în permanență ce trebuie să știm sau să bănuim, ba chiar ne rezumă ce s-a mai întâmplat, deși tocmai o văzuserăm și ne formaserăm și noi o idee.

Procedeul e iritant și greoi și ruinează cu totul filmul. Păcat de jocul magnific al actriței și de rochițele ei scurte, frumoase, multe, dintre care unele sunt ii românești sau cel puțin est-europene (ucrainene, maghiare etc.).

Filmul, cu tot jocul explicit pe filosofie, existențialism, morală, Kant și Sartre și dispozitivul narativ greoi, nu se compară cu similarul, ludicul și juisivul Matcht Point (2005, cu Jonathan Rhys Meyers și Scarlett Johansson), unde crima rămânea nepedepsită.

Filmul stârnește însă serioase interogații: ce e creația? Cum te împaci cu gloria nemeritată, când devii persoană publică și asta te plictisește profund, dar ești supus presiunii permanente de a uimi zilnic? Cum faci când nu te poți lua prea în serios, dar ceea ce spui și transmiți tu, chiar dacă e în mare parte furat de pe ici pe colo, chiar dacă e de la cei mai buni, în general nu îți aparține iar tu doar l-ai învelit în fraze meșteșugite? (E ceea ce face, plictisit, Joaquin Phoenix predându-le filosofia și morala acelor iepe tinere și înstărite și numai bune de călărit de la universitate, cu fanteziile lor creative cu tot).

In final bietul om ajunge să omoare pentru a-și găsi un rost în propriii săi ochi, ca un Raskolnikov post-modern, atât de post-modern încât s-a dezbărat până și de ideea de a face bine omenirii. Ucide de fapt din datorie.

De văzut pentru frumusețea și jocul și iile peste genunchii rotunzi ai ui Emma Stone.
—

Woody Allen din 2013:

— “Blue Jasmine” – Woody Allen si lupta de clase…

apoi :

— Fading Gigolo…

Emma Stone a mai jucat în:

— Pentru ce Birdman (2014) e cel mai inteligent și novator film de azi…

și

— Gangster Squad: natural boring killers…

Joaquin Phoenix :

— După Pynchon: “Inherent Vice” (2014), un curcubeu fără gravitate…

— “The Master”- o manipulare fără sfarsit…

Și tot cu Joaquin Phoenix, magnifica distopie:

— ‘Her” – o lecție de scenariu… și cum se trișează…

.