Venedikt Erofeiev și sfințenia alcoolului…

Venedikt Erofeiev

—-

Romanul autobiografic (și autodistrugător) al lui Venedikt Erofeiev Moscova – Petușki pune o interesantă problemă de traducere. (In treacăt fie spus, titlul în franceză e foarte inventiv: Moscou-sur-Vodka, puțină lume în afara Rusiei știind unde e Petușki.)

Problema culturală e următoarea: acolo unde naratorul alcoolic cere de băut în bufetul gării la 6 dimineața, el dorește să bea niște vermut si cere: “xeres” !… Cum am fost informat de Radu Jude, traducerea românească a lui Emil Iordache poartă termenul xeres pentru rusescul херес (pronunțat: [heres ]). Găsesc asta cu totul nepotrivit, întrucât xeres în românește dă imaginea unei băuturi exotice, vinul acela spaniol din lichior, sau îmbogățit cu alcool, xeres sau jerez, fabricat în Jerez. E vorba de un procedeu de fabricare similar vermutului. URSS-ul și Rusia comunistă nu cunoșteau însă xeres-ul spaniol. Ceea ce dorește personajul acolo, херес (pronunțat: [ heres ]) este un imund vermut sovietic, băutură ieftină și frecventă, care purta doar înșelător acel nume spaniol.

Iată un caz în care redând automat termenul rusesc херес prin xeres se modifică total natura și sensul scenei. In loc să ceară o poșircă matinală, un vermut ordinar care se găsea peste tot, personajul e făcut de traducător să ceară xeres… Deja unii cititori se vor repezi la dicționar sau Wikipedia să vadă ce e acela xeres.

Pentru a păstra însă dinamica și sensul scenei, vom traduce banal херес prin vermut.

Merită o atenție maximă un asemenea detaliu. În literatura mondială, doar doi au fost cei care au știut să redea cu autenticitate clinică și talent înmărmuritor stupoarea alcoolismului profund, esențial.

Nu, nu mult-prea-nemeritat-admiratul Bukowski, deloc acela, ba chiar nici manierații ăia de francezi bărboși cu absintul lor… Doar doi:

Malcolm Lowry în: La poalele vulcanului

și

Venedikt Erofeiev în: Moscova – Petușki

Acesta din urmă deschide “poemul” (căci așa își subintitulează dragul de el minunăția: “Poem” ) cu fabuloasa scenă din bufetul gării pe care, când voi strânge suficientă înțelepciune despre alcool o voi pune negreșit într-un manual, un îndreptar al băutorului, cum e acel Everyday Drinking al lui Kingsley Amis.

Aici, în scena din bufetul gării, dăm de “xeres” sovietic, scârboșenia de vermut dulce și tare, foarte banală. Atât de banală, încât o știa și o știe oricine la ruși. Incă o dată, daca traducem prin  “Xeres”, dăm o impresie inutil exotică, e ca și cum personajul ar avea gusturi foarte speciale, când de fapt mai peste tot se găsea doar băutura asta.

BUFETUL GĂRII KURSKAIA

(sărim descrierea fundalului muzical… naratorul e încă beat, desigur, foarte devreme în zori și îi crapă buza să machească mai departe)

— Comandați ceva?

— Ce-aveți, afară de muzică?

— Cum așa “afară de muzică”? Avem beuf stroganoff, prăjituri, uger de vacă…

Deodată îmi vine iar să vomit.

— Dar vermut aveți?

— Vermut n-avem.

— Interesant. Aveți uger, dar vă lipsește vermutul.

— Foarte interesant, da. Vermut nu este. Dar avem uger.

Și femeia m-a lăsat în pace. Eu, ca să-mi treacă greața, am început să examinez lustra din tavan.

Frumoasă lustră. Cam grea. Dacă se rupe acum și cade în capul cuiva — o să cam doară, cred… Stai, că nu e vorba de durere: ea cade, iar tu nici nu știi, șezi acolo liniștit și bei un vermut și când cade peste tine tu deja nu mai ești printre noi. Grele gânduri… șezi, și deasupra ta se desprinde o lustră. Greu pe lumea asta.

Ba nu, stai, de ce greu? Să zicem că bei vermut, șezi puțin machit (сидишь с перепою) și știi că-ți mai trebuie doar un păhărel ca să-ți limpezești mintea, dar ăștia nu vor să-ți dea vermut și odată îți cade în cap lustra — eh, asta chiar e aiurea. Strivitor. Nu toată lumea-și poate închipui așa ceva. Mai ales după macheală…

Tu ai accepta, însă, dac-ar veni să-ți propună: uite, omule, îți aducem imediat 800 de grame de vermut, dar în schimb dăm drumul la lustră…

— V-ați hotărât? Ce serviți?

— Niște vermut, vă rog. Opt sute de grame.

— Ești beat, frate. Ți-am vorbit omenește, vermut nu e.

— Atunci aștept până vă intră…

— Să vezi cum îți intră ce-ți dau eu acuș…

Și iar m-a lăsat singur. M-am uitat după ea, revoltat. Șosetele alea albe, mai ales, fără nici o cusătură. Dac-ar fi avut vreo cusătură, un fir dus, ceva, m-aș fi îmblânzit, mi-ar fi trecut din zbucium…

[…]

— Cine vrea vermut?

Două femei și un bărbat în halate albe se țineau lângă mine. I-am privit — oh, câtă neobrăzare și hidoșenie trebuie să vadă ochii mei, dar și ochii lor aveau sclipiri de urâțenie. Pe loc mi s-a golit sufletul de vlagă.

— Lăsați… de fapt nici nu mai vreau. Dă-l încolo de vermut… Mai bine aștept… De fapt.

— Cum adică “de fapt”? Aștepți ce?

— Nimic… Trenul de Petușki, mă duc la o iubită (ha-ha! “o iubită”). I-am cumpărat bomboane.

Călăii așteptau să mai zic ceva.

— Din Siberia vin… Sunt orfan.

—

———————————

Titluri traduse aiurea (II) : “Numele trandafirului”…

https://cabalinkabul.com/2013/03/09/titluri-traduse-aiurea-ii-numele-trandafirului/

Călărind Logosul, sau “traducerea ca adaptare (5): W. Blake: Tigre, tigre lucitoriu / The Tyger…

https://cabalinkabul.com/2015/02/12/calarind-logosul-sau-traducerea-ca-adaptare-5-w-blake-tigre-tigre-lucitoriu-the-tyger-2/

Traducerea ca adaptare (4): Finnegans Wake, o carte monstruoasă…