Printre traducerile mele logotetice din William Blake se numãrã si sinistra pôôhezie metafizicã The Tyger. Am reafinat-o acum la terasă, dupã ce m-am enervat citind niște traduceri absolut execrabile… Una francezã, care este “à vomir” (M.L. Cazamian, la Flammarion, un coţcar de armean cu englezã stambuliotã):
—
Prima strofã:
“Tigre, tigre, qui flamboies
Dans les forêts nocturnes,
Quelle main, quel oeil immortel
Put ajuster ta terrifiante symétrie?”
.
Monstruos de tern. Unde-i înfiorãtorul ritm al lui Blake? “Ta terrifiante symétrie“… Pentru asemenea “traducere” de băcănie armeanul ar merita să-i stric simetria feţei.
—
A doua e traducerea ruseascã nouã (Serghei Stepanov, St. Petersb. 1993)… Pãliduţã:
Тигр, о тигр в кромешный мрак
Отненный вперившый зрак!
Кто сумел тебя создать ?
Кто сумел от тьмы отъять .
Mda…
Când am postat prima oară traducerea primisem și o contra-variantă de la Turambar/Mirel Palada:
Prin codru negru de brazi…
.
Sã-i lăsăm așadar pe acesti flenduroşi salahori ai Logosului… Iată cum se încalecã un Tigru (fie si de hârtie); versiunea mea cãlãritoare de Logos, urmatã de original:
Tigre, tigre
Tigre, tigre lucitoriu,
Prin pădure umblătoriu,
Cine avu măiestria
Să-ţi forjeze simetria?
Din ce grotă, din ce nori
Ai ochii neclipitori?
Cine băgă mâna-n jar
Să scoată atât amar?
Ce ciocan, ce nicovală,
In ce foc, ce fel de foală,
Iți fãcură mintea goală
Si gheara de tăvăleală?
Dar de-acum nu te mai mânii:
Gol, pedestru, umilit,
Te vânară, tigre, domnii,
De-ai ajuns un scorojit.
Tigre, tigre lucitoriu,
Prin pădure umblãtoriu,
Cine avu mişelia
Să-ţi sloboadă simetria?
—————————————————————
Tiger, tiger, burning bright,
In the forests of the night;
What immortal hand or eye
Could frame thy fearful symmetry?
In what distant deeps or skies
Burnt the fire of thine eyes?
On what wings dare he aspire?
And what hand dare seize the fire?
And what shoulder, & what art,
Could twist the sinews of thy heart?
And when thy heart began to beat
What dreaded hand? & what dread feet?
What the hammer? what the chain,
In what furnace was thy brain?
What the anvil? what dread grasp
Dare its deadly terrors clasp?
.
When the stars threw down their spears
And watered heaven with their tears:
Did he smile His work to see?
Did he who made the Lamb make thee?
.
Tiger, tiger burning bright,
In the forests of the night:
What immortal hand or eye,
Dare frame thy fearful symmetry?
———————————
20 Responses to Călărind Logosul, sau “traducerea ca adaptare (5): W. Blake: Tigre, tigre lucitoriu / The Tyger…
chiar penibila poezia… originalul, I mean… Tigru, tigru, viu arzand/ In al noptii codru blind… Bleah 🙂
Nu este penibilă deloc poezia, Cindrel, dacă o privești și în forma unei gravuri sau a unei sculpturi executată prin arta forjării. Blake a fost unul dintre marii gravori (și pictor) ai epocii lui, unul deloc străin față de astfel de meșteșuguri și încă unul chiar foarte bun.
Poezia împletește o viziune divină, puterea creatoare a lui Dumnezeu făcând, cred eu, și o paralelă cu zămislirea unei opere de artă – un alt act de creație. Așadar, poate fi și relația dintre artistul creator și opera pe care o plăsmuiește. Poezia o poți lua, per ansamblu, ca o gravură sau o sculptură forjată (aici Dan are dreptate cu „forjarea simetriei”) ea zugrăvindu-ți deopotrivă actul creator… modelarea lui (a tigrului), procedurile (focul, furnalul), uneltele folosite (ciocanul, nicovala) și închizând-o, ca finalitatea a operei, cu „înrămarea specifică”, „could frame”, imortalizarea cât și frământarea și îndrăzneala artistului de a-i da viață operei sale.
Uitați violența aici. Oroarea poetului în fața violenței totale, naturale, implacabile, dincolo de morală. Tigrul e creatura directă a lui Dumnezeu. De aici valoarea ei teologico-metafizică despre natura răului absolut.
„Uitați” violența aici, cu sensul s-o privim nu să o uităm, nu? Ce spui tu e corect, da…
Dar eu nu desprindeam esența poeziei (oroarea poetului…) ci mai degrabă indicam, în viziunea mea, felul în care Blake și-a construit poezia, oarecum la fel cum își construia gravurile ca o justificare a limbajului sau termenilor folosiți. Limbajul lui dizarmonios pare menit să încurce sau să displacă în poezia lui Blake, nu înțelesul ei. De aici și traducerile plate, seci sau cu tendință de înzorzonare cu brazi și floricele…
Ce simbolizează poezia (sau care este subiectul gravurii, na, că țin înainte și cu paralela mea), n-am înaintat nicio părere, ci doar am subliniat evidenta legătură dintre Dumnezeu și creaturile/creațiile lui (asta presupunând și ororile, desigur), din poezie, făcând o paralelă cu legătura dintre artist și opera sa, pe care o simt eu, ca o exorcizare a celui dintâi, ca o azvârlire de demoni înspre ceea ce făurește. Pot greși eu, firește, că o asimilez și în forma aceasta, nu-i bai, dar nu-i distorsionez deloc viziunea lui Blake pentru că nu mi-am imaginat-o deloc ca pe o poezie închinată naturii sau iubirii, ci dimpotrivă. Și nu-mi pare deloc penibilă, că de-acolo plecasem, de la comentariul lui Cindrel…
Exact… “Uitați” era doar un reproș: “voi uitați aici” ceea ce e esențial în poem, și anume oroarea violenței de dincolo de morală, unde malum?, care e originea răului? etc. Dar se vede că totuși m-am făcut înțeles.
Te-ai făcut înțeles, desigur.
Comentariul meu s-a bazat oarecum pe topicul postării, pe traducere ca adaptare, limbaj și termeni, nu decorticam simbolistica. Am exclus-o, nu am uitat-o.
Și, să fiu sinceră, comentariul a plecat țâșnind din al tău „să-ți forjeze simetria”, forjatul acela picându-mi cumva, așa, greu, de ce să mint. Îl simțeam mai degrabă „să-ți cioplească simetria” sau „să-ți graveze simetria” (știind că Blake a fost și gravor), legându-se și de „cine avu măiestria” ca talent… eh, și de aici paralela mea, focul, ciocanul, nicovala (necesare în arta forjării) care-ți justificau perfect alegerea cuvintelor, până la final, crezând că și tu ai marșat pe asta.
Da, știu, nu-s bună la tradus că am tendința de-a-ndulci ororile 🙂
E plăcut să dai peste peste fețe cunoscute în locuri unde nu te așteptai să găsești pe nimeni. Apreciez foarte mult intervenția Logosului în traducerea ta, ceea ce îi dă înapoi viața din original. Mă bate gândul să încerc să rescriu traducerea ta din perspectivă corporatistă: unde malum într-o organizație hibridă, opacă și parțial dezumanizată?
E vorba de forjă și foc acolo:
—
What the hammer? what the chain,
In what furnace was thy brain?
What the anvil? what dread grasp
Dare its deadly terrors clasp?
—
Ce ciocan, ce nicovală,
In ce foc, ce fel de foală,
Iți fãcură mintea goală
Si gheara de tăvăleală?
Are, da, e mai mult decât evident dar mi s-a părut că are și-o conotație ușor mai artistică dată forjării, nu tratat doar ca act în sine, sec, cu acel:
„What immortal hand or eye,
Could frame thy fearful symmetry” – unde could frame-ul, tradus de tine prin „forjarea simetriei”, cea care m-a luat de ochi, mă duce cu gândul și la imortalizarea unui instantaneu, încadrarea în ramă, ca la tablouri sau fixarea unei imagini într-un cadru, așa cum își finalizează un artist creator opera.
Și versul acestea – „And what shoulder, & what art” are un ecou clar legat de artă și creator în mintea mea, dar, știi cum e, conexiunile odată făcute și pe sensul acesta, am rămas blocată-n matcă…
Nu vreau să-ți dau bătăi de cap dar dacă-mi iese așa, asta e, să știi că n-am vrut 🙂 Mai degrabă voiam să-mi clarific eu percepțiile, ajutându-mă de tine, că ai mintea clară. Doar că eu mă învârt în jurul cozii, imaginând și explicând cu broderii, fără să-mi „kill my babies” și te-am înnecat și pe tine-n comentarii. Nu mă du mai departe de aici pentru că voi avea tendința să tot revin, ca un copil tâmpit care nu înțelege și întreabă la nesfârșit, de ce nu așa? dar poate? și totuși? 🙂
Pornind de la traducerea prezentată mai sus, cum credeţi că cineva care nu cunoaşte textul englezesc ar traduce în engleză traducerea d-v. în limba română?
Ca să nu par complet pe pustii, așa cum ți-am lăsat impresia, sintetizez (de ce n-oi fi făcut-o încă de la început?) de la ce am plecat și cu asta închei, pe bune!
Eu cred că în toate poeziile lui Blake, artele vizuale se simt extrem de puternic și asta pentru că era, deopotrivă, la fel de talentat ca pictor și gravor, nu doar ca poet. Ce vreau să spun e că, indiferent în ce formă s-a exprimat – poezie, pictură, gravură –, o artă i s-a insinuat în cealaltă, fără să se excludă reciproc, Blake folosind același repere, același mecanism și instrumentar. În construcția poeziei s-a folosit de tehnica gravurii, în pictură de ritmul poeziei, în gravură de picturalitatea imaginii și tot așa și nu doar la nivel de metaforă ci și ca procedee…
De aici, eu cred că poeziile lui (The Tyger nu face excepție), indiferent de subiect, de ceea ce exprimă, sunt construite în maniera „picture in picture”, dacă vrei, cu un singur subiect clar dar la care se ajunge din două direcții diferite (prin artiști/oameni și zei/divinitate). Imaginația artistului nu este mai prejos ca puterea divină, Dumnezeu slobozește un tigru tot așa cum un artist slobozește o operă, indiferent ce formă ia sau ce exprimă, dar ambele ipostaze sunt acolo simbolizând același lucru – oroarea răului absolut. La Blake (deși face distincție clară între spiritualitate și artă), între cele două acte creatoare nu există totuși nicio diferență, actul divin este un act artistic tot așa cum între Dumnezeu și artist, nu există nicio diferență. Asta a fost credința lui.
Eh, d-asta m-am obișnuit ca în poezia lui să simt mereu cele două ipostaze, arta și divinitatea creatoare, artistul (el, Blake) și Dumnezeu (EL), ambii slobozind tigrul și ororile…
Serios, chiar am terminat.
Hipnotizat de subiect, dupa multe zile, am balbait si eu urmatoarea traducere « flenduroasa »:
Tigre, tigre, foc şi jar strălucitor,
În pădurea nopţilor,
Cine?, mână-ori ochi din veşnicie
Ar putea să zugrăvească înfricoşata-ţi simetrie?
În ce neapropiate infernuri sau înălţătoare ceruri
Lumina ochilor tăi fu călită-n flăcări ?
Cu ce aripi îndrăznit-a s-aspire spre-nălţimi ?
Cine oare-ar cuteza acest foc să-l ia în mâini ?
Şi ce umăr, care-naltă măiestrie,
S-ar pricepe sa urzească-a inimii tale tărie ?
Iar când inima ta-prinde să bată
Ce labă-înfiorată, & ce gheră înfricoşată?
În ce lanţ, sub ce baros
Mintea-ţi fu ? Şi-n ce cuptor de foc sticlos ?
Ce oţel de nicovală, şi cumplită încleştare
Îşi fulgeră spaimele-n de moarte teroare ?
Când stelele-şi trimit săgeţile coborâtoare
Şi umed cerul se-mpodobeşte cu lacrimile sale:
Văzându-Şi lucrarea, zâmbeşte El ?
Cel ce născut-a şi pe tine şi pe Miel ?
Tigre, tigre, foc şi jar strălucitor,
În pădurea nopţilor;
Cine?, mână-or’ ochi din veşnicie
Cuteză să făurească înfricoşata-ţi simetrie?
Am citit cu atentie ciclul articolelor avand ca subiect traducerea, incepand de la Joyce, pana la Blake. Vazand insa despre ce este vorba, am evitat sa citesc prea mult traducerea/adaptarea pe care o propuneti dvs, ca sa fiu curat si liber in propria mea incercare.
Va propun deci a traducere-interpretare: aici, pentru a fi mai aproape de ritmul originalului, mi-am permis sa transform cele 6 strofe in 12 : fiecare jumatate de strofa originala, am adaptat-o intr-o strofa de sine statatoare.
Tigru, trigru arzător,
În pădurea nopţilor,
Foc şi jar strălucitor,
De lavă împroşcător !
Ar putea să făurească ?
Mână-ori ochi din veşnicie ?
Şi ar şti să zugrăvească
Înfricoşata-ţi simetrie ?
Tărâmuri îngemănate :
Adăncuri abisale,
Şi ceruri neapropiate :
Unde-au ars privirile tale ?
Cu ce aripi îndrăznit-a
S-aspire spre înălţimi ?
Cine oare-ar cuteza,
Acest foc să-l ia în mâini ?
Şi ce umăr, & ce artă,
Care-naltă măiestrie
S-ar pricepe să urzească
A inimii tale tărie?
Implacabilă ţâşneşte voinţa,
Când inima prinde să-ţi bată!
Desfiinţată-i atunci păsuinţa …
Ce labă înfiorată ! & ce gheară-nfricoşată !
În ce lanţ, sub ce baros,
Mintea-ţi fu pe nicovală ?
Şi-n ce cuptor de foc sticlos
Călit-ai fost sălbatică fiară ?
Caninii scrâşnesc gemete,
Zdrobite-s oasele-n urlare,
Şi-n cumplită încleştare,
Moartea loveşte-n teroare.
Când stele divine-şi trimit,
Reci şi triste săgeţi coborâtoare,
Un gând întreabă lămurit :
Zâmbeşte Ziditorul făpturilor Sale ?
Din ceru-mpodobit cu lacrimi de mir,
Stăpânul cuvintelor vorbind zideşte :
Cel ce-a născut Preafericitul Mire Miel,
În tine deopotriva adânc Se-oglindeşte.
Tirgu, tirgu păşitor
În adâncul nopţilor,
Gând şi fulger orbitor,
Din moarte învietor,
Cine? Cuteză să făurească?
Ochi şi braţ nemuritoare?
Ş-izbuti să zugravească
Cumplita-ţi îngemănare?
[…] https://cabalinkabul.wordpress.com/2015/02/12/calarind-logosul-sau-traducerea-ca-adaptare-5-w-blake-… […]
[…] https://cabalinkabul.wordpress.com/2015/02/12/calarind-logosul-sau-traducerea-ca-adaptare-5-w-blake-… […]
Ar putea fi exprimarea unui puternic sentiment anatagonist (amestec de de admirație si contrariere) la adresa creației. Sper să fi prins esența mai jos.
Tigre, tigre luminos,
Fiu al codrului mîlos, (aici întunericul, începutul, haosul)
Ce putere nefirească
A zămislit făptura-ți măiastră?
După ce am lucrat, acum câțiva ani, la cele două încercări de traducere în limba română postate mai sus, revin cu o propunere în limba franceză. Frustrarea resimțită de domnului Dan Alexe la citirea traducerilor franțuzeşti a prilejuit “călărirea logosului” în această a cincea lecție de traducere.
M-am întrebat deci dacă franceza, limbă latină, poate suporta The Tiger, la fel de bine ca sora ei româna. (Pentru mine, născut la limbă în română, e evident că The Tiger, aşa cum a fost propus în engleză de Blake, devine pe deplin Tigrul, aşa cum ar fi putut să-l propună acelaşi Negru dacă ar fi fost român ! – şi dovada a fost deja adusă chiar pe acest blog).
Dar mi se pare că româna poate fi mai “casantă”, mai “rapidă”, mai “bolovănosă”, mai “elastică” în sintaxă, mai “echivocă”, mai eliptică decât franceza; fonetic, româna ca şi engleza, e oricum mai puțin fluidă, mai lipsită de eleganţă decât franceza. (Acesta, sigur, dacă o asemenea erezie poate fi acceptată din partea unui român a cărui a doua limbă este franceza !).
La început eram puţin sceptic, însă asta numai datorită ignoranţe mele crase, pentru că limba franceză este monumentală, forţa ei, enormă, iar resursele ei, nelimitate …
La nivel de cuvinte şi idei, franceza reuşeşte foarte bine. Singura problemă poate fi una fonetică, una a ritmului, a muzicii iniţiale din Tigrul lui Blake. Acceptând însă “dinăuntru” universului ei fonetic magia operează, şi Tigrul lui Blake îşi poate dezlănţui grozăvia poetică en français! Même si ce n’est pas du tout simple !
Au rezultat în realitate mai mult de zece versiuni, fiecare cu avantajele şi dezavantajele ei. Pripindu-mă, v-o prezint pe cea care azi mi se pare cea mai apropiată de spiritul exact al originalului lui Blake. Lucrez în continuare la o traducere « ca interpretare ».
Voici ma traduction en français du Tigre de Blake :
Tigre, ô tigre, braise qui brille,
Dans les forets de la nuit :
Qui, main ou œil de l’immortelle vie,
Sut esquisser ton effroyable symétrie ?
En quels distants abysses et cieux,
Fut forgé le feu de tes yeux ?
Auxquels pics ose-t-il s’envoler ?
Et ce feu qui oserait le mesurer ?
Quel art ? et quel bras de bâtisseur
Pût sertir les puissances dans ton cœur ?
Et si ton cœur s’allume et bat,
Quels main et pied terrifiants !
En quelle chaîne ? Sous quel marteau ?
Quels fourneaux ont vu la lave ton cerveau ?
Quelle enclume et tenaille de forgeur,
T’ont serré sous les frappes de la terreur ?
Lorsque les étoiles envoient leurs flèches obliques,
Et l’humide ciel se pare de ses larmes mystiques,
Sourit-il voyant Son œuvre ?
Celui qu’a fait et l’agneau et le tigre ?
Tigre, ô tigre, braise qui brille,
Dans les forets de la nuit :
Qui, main ou œil de l’immortelle vie
Oserait esquisser ton effroyable symétrie ?
Iertare, mi-a scăpat o greşeală: “pădure” în franceză e “forêt”, din latinescul “forestis”. Iar “foret” e “burghiu”.
Tigru, tigru lucitor
In negreala noptilor,
Cine are maiestrie
Sa filmeze fioroasa-ti simetrie
[…] https://cabalinkabul.com/2015/02/12/calarind-logosul-sau-traducerea-ca-adaptare-5-w-blake-tigre-tigr… […]