Ca multe cursuri de apă importante din jurul Mării Negre şi al Mării Caspice, Prutul, care taie în două Moldova istorică, poartă un nume iranian. Se ştie că sciţii din Antichitate, care sub diferite nume s-au întins până în ceea ce este România de astăzi, au lăsat urmaşi în Caucazul de nord: oseţii. Limba osetă a păstrat termenul don, înseamnând apă, şi care a stat la baza numelor multor râuri şi fluvii importante, de la simplul Don (apa, pur şi simplu), până la Dunăre/Donau/Danubius, Dnipru şi Dnistru.
Sciţii, strămoşii oseţilor, au lăsat o amprentă durabilă asupra toponimiei şi hidronimiei teritoriilor din nordul Marii Negre, inclusiv în România de astăzi. De la puternicul trib scit sau sarmat al Iassilor a rămas numele aşezării Iaşi în România, alături de o localitate cu nume similar în Kazahstanul actual şi un întreg şir de localităţi al căror nume e format pe Jasz– în Ungaria. La fel, lingviştii români au apropiat în mod just numele munţilor Zărand de termenul oset zærond, bătrân.
Pâlcurile de alani sau iaşi (iassi), strămoşii intermediari intre sciţi şi oseţii moderni, au dus numele de-a latul întregii Europe, în urma hoardelor lui Attila, ceea ce explică de ce avem în estul Franţei hidronime precum Don, râul care traversează oraşul Amiens. La fel, de la ei, de la alani a rămas în Franța până astăzi numele propriu Alain.
Nu e astfel deloc surprinzător să găsim hidronime iraniene în nordul României, acolo unde iassii şi-au lăsat urma vizibilă încă în numele oraşului Iaşi (un plural la origine). Numele Prutului, afluent al Dunării, urcă astfel, precum chiar numele Dunării, până la limba vorbită de oseţii vechi: *port e rădăcina care desemnează în multe limbi indo-europene punctul de trecere a apei. În oseta modernă, sub forma ford, termenul a ajuns să desemneze… marea.
In osetă (și parțial în celelalte limbi iraniene), un p- inițial a devenit în epoca istorică f-, evoluție fonetică identică cu cea petrecută în limbile germanice, un Lautverschiebung ce a transformat în osetă, exact ca în limbile germanice, orice p iniţial în f. Avem apoi o lungă serie de corespondenţi exacţi ai lui *port în alte limbi indo-europene: germ. Furt, engl. ford (Ox-ford nu era altceva decât locul prin care vitele puteau trece apa), scandinavul fjord, slavon brod, vadul; latină port–us, port, punct de trecere a apei. Din osetă, ford, furd, marea, a fost împrumutat de limbi din munții Caucazului, ingușă: ford, și de sora sa cecena: hord.
Etimologia Prut < port e cu atât mai sigură, cu cât surse medievale vorbesc de ţinutul de-a lungul Prutului ca despre «țara brodnicilor», altfel zis, în slavonă, «a celor de lângă vad, brod, de lângă apă». Nu e nimic de mirare în faptul că după ce, în limba sciţilor port, prut a desemnat punctul de trecere a apei, în oseta modernă ford înseamnă marea. Alunecări semantice similare se întâlnesc şi în alte limbi indo-europene. Mare în franceză şi Meer în germană, precum şi mere în engleza veche, desemnează întinderi de apă de dimensiuni foarte variabile, de la mare până la un iaz, ba chiar, precum în franţuzescul mare, o simplă băltoacă, pe când mar, mare în latină desemna marea sau măreţul ocean.
În latină, portus s-a scindat apoi fonetic și semantic, în funcție de tipul de pasaj, trecere, pe care le indica. Pe de o parte – porta, ușa, pasajul prin excelență; pe de altă parte portus a ajuns să însemne, în latină, locul de unde se începe traversarea mării, portul. În română, graţie strămoșilor oseţilor, el s-a menținut în numele râului Prut (şi, desigur, în cuvântul port, împrumutat de română în epoca modernă) și în poartă, moștenit direct din latină.
Și, desigur, de aici a derivat și verbul portare, a purta. Portare vine de la portus. Roma era un oraș negustoresc, cu ieșire la mare în josul fluviului, prin portul Ostia. Portare s-a specializat de la portus asa cum carrare, carricare, a căra, este verbul de la carrus, car, căruță.
—
Despre influente iraniene arhaice în jurul Mării Negre cf. și :
Oroarea de pește, Marea Neagră si originea grecilor…
https://cabalinkabul.com/2013/01/24/oroarea-de-peste-marea-neagra-si-originea-grecilor/
10 Responses to Prut – port, originea iraniană a numelui Prutului…
Nu ma pricep la lingvistica, dar scitii/sarmatii au fost o prezenta documentata arheologic la noi si in alte zone europene… deci, multumiri pentru informatiile de specialitate prezentate.
Interesante dezvaluiri. Pe aliniamentul Udrea-Coldea-Kovesi, ca sa raminem ancorati in concretul palpabil.
Pentru conformitate stiintifica, desi nu contest filiatia inguso-ciuvico-osetin-iraniana, de la port la Prut, sinteti sigur ca nu putem exclude alternativa frigiana Prat?
Autorul inventeaza. Denumirea dacica a Prutului a fost Pyretus
La iranieni cuvantul prut ce inseamna port este neologism din limba engleza
Hahahaha…. Mă inec de rîs.
Și de ce nu ne spui și nouă de ce rîzi?
Cuvîntul iranian în mod curent în România înseamnă iranian de azi, din Iran. În lingvistică nu înseamnă același lucru, deci cînd scrii pt marele public românesc nu folosești acest cuvînvt. Acest cuvint e folosit in limba engleză și înseamnă arian. Nici acest cuvînt arian, nu îi spune ceva publicului românesc, deci nu e recomandat. Indo-european e un termen prea general. E și el neînțeles de un român. În cazul e față ar fi fost corect să fi scris dacă denumirea Prut e de origine tracică sau mai veche.
De observat că există in românește DONIȚĂ; vas pt apă. E clar in legătură cu denumiri de ape curgătoare ca Dunăre, Don, Dniestr, Gdinia.
Faptul că noi nu înțelegem ce înseamnă Prut arată doar că numele e foarte vechi. Noi nu înțelegem nici ce înseamnă Tisa, Argeș, Siret, Olt, Murăș, Jiu, Nistru, Nipru, Dunăre.
[…] via Prut – port, originea iraniană a numelui Prutului… […]
Categoria „teasing” la adresa dacopaților, presupun. Fiindcă originea „iraniană” pare fi aici o alegere mai degrabă personală atâta vreme cât și limba tracilor și a slavilor erau și ele la fel de indo-europene și n-avem nicio dovadă că rădăcinile PIE „portu-; per-etu-” le erau străine, ba dimpotrivă. Altminteri, dacă tot ne-apucă speculațiile și-i iubim în mod deosebit pe sciți/sarmați, putem decreta doct că și denumirea Portugaliei este de origine proto-osetină. Sau măcar a capitalei ei.
Când facem referiri la hidronime, mai trebuie să cunoaștem și nițică (pre)istorie, n-ajunge doar lingvistica. Metoda științifică spune că originea denumirilor cursurilor de apă ar trebui, pentru minimă eroare, să fie atribuită celor mai vechi locuitori cunoscuți ai arealului – știut fiind că hidronimele sunt cel mai bine conservate istoric. Or, sciții dumitale ajung în zonă în urma altor triburi indo-europene sau… indo-iraniene, găsind, cel mai probabil, Prutul deja botezat.
Și dacă tot ne ținem de protocronisme osetine, hai să zicem că nu doar Donul, ci și Dunărea, tot sciții au botezat-o, încă de pe vremea când singuri umblau cu cristelnița prin lume…
A. H. Kerim
Numele “Prut” este aceleasi cu numele “Eufrat.” Epoca Bronzului şi s-ar pute era Neolitichului numele raul Eufrat a fost “Purat” şi in kurda moderna a devenit “Firat.” Origina acest nume nu este iraniana, este limba huriiti/urartuiene. Dar, sigur ca Sciti au luat de la Mesopotamia Superioara si raspandit tot Europa. Apoi acest nume a devenit numele in general ape curgetoare sau mare.
Localitati cu nume de Iasi mai sant inca in Romania ,inclusiv langa Bals ,in Oltenia,pe Jiu,etc.
Cehlău,Tazlău de asemenea pot fi nume alane.Başeu (pronuntat Başâu de catre moldoveni,poate veni de la Baş-su ,dat de ultimul val de alani care impinsi de tatari ,au stationat in Moldova ca un fel de trupe de granita .)
Un sat de pe Prut se numeste Cuzlău – suna foarte apropiat de numele unei localitati Kezleu pomenita in una dintre legendele neamului Karaceai din Caucaz care afirma ca sant alani,reintorsi in patria mama din care fusesera indepartati de catre tatarii lui Batu-bii ,dupa o peregrinare de cateva sute de ani,la nord de Marea Neagra.Numele neamului Karaceai se trage de la unul dintre primii lor conducator,Carcea care impreuna cu cativa prieteni si cu familiile acestora,ar fi inceput odiseea de intoarcere a lor acasa,plecand de undeva ,nu se stie exact,de la nordul Marii Negre,din Crimeia sau din Turcia ,pe la 1325- 1350 .
Acest Carcea avea printre oamenii sai pe un Botas,vanator,iar cei doi baieti ai sai se numeau Duda si Balta.
Probabil orasul Botoşani are de asemene un nume de provenienta alana ,ca si orasul Balți .In plus,numele de familie Carcea este destul de raspindit in mod exceptional in acest areal ,incepand din Suceava ,in Bucovina ucrainiana si in tot nordul rep.Moldova.