Alan Turing, matematicianul și precursorul informaticii, nu a fost condamnat la ocnă, precum Oscar Wilde, pentru faptul că era homosexual, Turing a scăpat doar cu o castrare chimică, însă moartea i s-a tras, ca și lui Oscar Wilde, tot din pricina oprobriului public, a hulei și tratamentului înjositor.
Turing, omul care a salvat Anglia și imperiul ei în al Doilea Război Mondial, spărgând codul pe baza căruia se duceau comunicațiile criptate ale armatei germane, și care a inventat acea Turing Machine, algoritmul complex aflat la baza computerelor moderne, a fost umilit și persecutat după război, în Anglia lui Churchill pe care o salvase, pentru faptul că era homosexual. Tratat cu hormoni (castrare chimică) s-a sinucis în 1954, la numai 42 de ani. Unul din cele mai mari genii ale modernității a fost distrus și transformat în cârpă umană până la sinucidere pentru ceea ce e astăzi considerat un comportament ținând de sfera personală, la fel de puțin reprobabil ca și a fi vegetarian sau pasionat de budism.
Filmul The Imitation Game (2014) a fost selecționat la Oscaruri în nu mai puțin de 8 (opt) categorii: Best Picture, Best Actor (Benedict Cumberbatch), Supporting Actress (Keira Knightley), Adapted Screenplay, Director (Regizor, Morten Tyldum), Editing (Montaj), Muzică, Production Design.
Actorul Benedict Cumberbatch e cel care l-a mai jucat și pe Julian Assange, apoi Sherlock Holmes într-un serial, dar și o serie întreagă de personaje minore în care se metamorfozează surprinzător.
Aici, însă, în ciuda unui design al turnajului care i-ar merita premiul din ultima nominalizare (Production Design), filmul se prezintă cu surprinzătoare lipsuri narative și de construcție.
Mai întâi, întreaga homosexualitate a lui Alan Turing se petrece în film la nivelul vorbelor. Marele defect al lui Turing este acela că e autist și total nepăsător vizavi de ceilalți. Despre homosexualitate, în schimb, aflăm din dialoguri:
— Sunt homosexual…
— Ia te uită!…
… sau cam așa ceva. Altminteri, nimic în comportamentul său, maniere, gesturi sau surâs forțat nu îl deosebește la prima vedere de ceilalți (ceea ce ar putea părea o fină ironie la adresa manierelor britanice în general).
In schimb, este total implauzibil ca un asemenea personaj străin de toate să-i spună deodată unuia din echipa sa, fără ca spectatorul să fi fost pregătit pentru așa revelație:
— Știu că ești un spion și lucrezi pentru Stalin…
… la care celălalt îi aruncă, ironic, că și el știe că Turing e homosexual, așa că nu se vor denunța reciproc.
Apoi, din momentul în care se descoperă, după război, in 1952, că el e homosexual, filmul se precipită și încheie cu toată narațiunea petrecută în afara ecranului, extradiegetic. Aflăm din dialoguri, sau ni se scrie pe ecran, că el a fost condamnat, că i s-a impus o castrare chimică și că s-a sinucis. Ciudat mod precipitat de a sfârși un film în care totul se sprijinise până atunci exclusiv pe jocul actoricesc și în special pe cei doi, Benedict Cumberbatch și Keira Knightley, colaboratoarea lui care acceptă să se căsătorească cu el știind că e homosexual.
Un film despre homosexualitate care ar fi mai mult decât binevenit azi, în condițiile actuale de degradare a toleranței, dar în care în mod surprinzător homosexualitatea personajului principal e spusă doar din vârful buzelor și niciodată jucată și arătată.
—
Cf. și:
9 Responses to The Imitation Game (2014) – Turing fara asigurare, sau eșecul homosexualității extradiegetice…
asta ar mai trebui, sa fie aratata !!! Nu sunt de acord cu pedepsirea homosexualilor, dar nu consider homosexualitatea ca un comportament sexual normal. Punct.
Diferenţa dintre Turing şi englezii lui (dintre care un procent semnificativ mai e în viaţă, cu toate că au trecut 60 de ani):
El era un homosexual. Ei, în schimb, erau nişte bulangii şi muişti, şi nu par să se fi schimbat 😀
„Mai întâi, întreaga homosexualitate a lui Alan Turing se petrece în film la nivelul vorbelor.”
…. ăăăă…. Probabil de-aia este nominalizat la Oscar și nu la AVN.
O “masina Turing” nu este algoritm. Este un dispozitiv (ideal – ca si in fizica este mai usor sa lucrezi cu obiecte ideale) care poate simula logica oricarui algoritm (de calculator).
„(…) homosexualitatea personajului principal e spusă doar din vârful buzelor și niciodată jucată și arătată”. Impunea oare construcția filmului așa ceva? Altfel nu ajungea mesajul la mine? Ca heterosexual (oare trebuie să încep să mă simt vinovat pentru asta?), mărturisesc că nu-mi face plăcere să văd cum se țucă de mama focului doi bărbați. E treaba lor, dreptul lor, viața lor. Vor să se căsătorească? N-au decît. Dar de ce să fiu agresat de exhibiționismul lor? De ce trebuie explicitate niște lucruri care țin de intimitatea fiecăruia? De ce trebuie explicitate violența, rănirea, moartea? Știu. În zilele noastre e … trendy. Dar oare o scenă de sex (homo sau hetero), de violență explicită (strangulări „în direct”, membre tăiate, sîngele care țîșnește, decapitări), disecția explicită a unui cadavru aduc un plus narațiunii cinematografice? Înclin mai mult să cred că sunt de fapt niște umpluturi care maschează lipsa de idei. Evident, sunt filme în care scenele violente, explicite își au rolul justificat, pentru a accentua oroarea („Apocalypse Now”) sau dramatismul („All That Jazz”). Dar constat că de dragul succesului de casă/audienței (TV) explicitul/oroarea s-a banalizat. Orice e om e un „peeping Tom” într-o mai mare sau mai mică măsură, nu-i așa? Ia să profităm noi pentru a ne mări încasările/publicitatea! Suntem oripilați de execuțiile în direct filmate de teroriștii islamiști? De fapt ei profită exact de această predilecție pentru violența explicitată din cultura vizuală actuală. Succesul lor este asigurat. Mass media occidentală reproduce cu o fidelitate demnă de o cauză mai bună toate ororile cu proveniența ISIS. Oare trebuie „jucat și arătat” totul?
@Mirela & George: Bun, dar de ce te-ar interesa cat se sărută doi homosexuali într-un film despre drama unui homosexual? Adica de ce mai vrei să-l vezi, știind ca exista riscul sa vezi ceva ce nu-ți place? Poți sa citești o carte dacă te dezgusta imaginea respectiva.
Dar va propun un alt unghi. Scârba de care vorbiți e un produs cultural, învățat. De unde știu? E simplu. Tuturor copiilor, din toate culturile, li se pare scârbos ca doi oameni sa se sărute “cu limba”. Puteți verifica. De unde putem deduce ca reacția imediata aia e, de altfel vorbim despre a ne vara limba într-un loc umed, necunoscut. Doar ca pe parcurs, odată și cu apariția hormonilor sexuali, învățăm ca sărutul cu sexul opus e ceva social acceptabil și ceva “placut”. De fapt devine plăcut pentru ca e un precursor al sexului. Asa ca scarba aia e doar o rezultatul unei condiționări (sau mai degrabă de-conditionare) parțiale și ipocrite.
N-aș vrea să fiu înțeles greșit. Eu n-am vorbit de scîrbă, ci de tendința de explicitare a tot ce este șocant și exhibiționist. Am înțeles foarte bine drama homosexualului, chiar dacă filmul nu a explicitat aspectul respectiv. Și nici n-am simțit că i-a lipsit așa ceva. Mă duc să văd un film nu pentru că am nevoie să mi se facă educația sexuală. Pentru așa ceva există filmele porno cu toate variantele, nu? Am rezumat la sfîrșit și repet: Oare trebuie „jucat și arătat” totul? Dacă asta e arta, atunci voi fi de acord cu Beavis (sau Butthead?): „Art sucks!”
“a inventat acea Turing Machine, algoritmul complex aflat la baza computerelor moderne”
pe cat de geniu sunteti in ale lingvisticii, pe atat de stangaci va exprimati in ale calculatoarelor. Masina Turing este un artifact imaginar, care nu exista in practica, si NU este un algoritm.
http://en.wikipedia.org/wiki/Turing_machine
[…] https://cabalinkabul.wordpress.com/2015/01/21/the-imitation-game-2014-turing-fara-asigurare-sau-esec… și Oscarul cel mare: […]