Hai să explicăm și desenul cu Treimea Tată-Fiu-Sfântul Duh care și-o dau pe la spate.
Ca orice alt desen din Charlie, el nu poate fi înțeles decât într-un context fertil (fertil, da, îmi cântăresc cuvintele) franțuzesc, de libertate de idei, ciocniri în piața publică și revoluții spectaculoase.
Orice am face, nu poți lua aura de dezmăț estetic și umor deșucheat de pe Franța.
Francezii ni i-au dat pe Rabelais și Villon, Marchizul de Sade, La Révolution, codul de legi după care ne ghidăm mai toți în Europa, cel al lui Napoleon; Voltaire; apoi tot ce este literatură erotică și pornografie fină, simbolismul, suprarealismul, structuralismul, le Nouveau Roman și mai 1968.
Noul Val în cinema, Godard și Chris Marker… Sartre și Camus și tot ce e dezbatere despre libertate și limitele individului. E o cultură care nu poate fi înțeleasă fără un cod minim, istoric și cultural al libertății. Americanii sau englezii nu pot asta… Doar un european absolut cum a fost Pasolini putea. Si, desigur, alții și alții… Noi ar trebui să putem. Nu poți însă reduce Franța, exuberanța absolută, cea care a transmis Europei libertatea, care a avut Enciclopedia și pe Voltaire, nu o poți reduce la canoanele Muntelui Athos și ale lui Mullah Omar.
Așadar, caricatura asta cu Trinitatea… contextul era cel al căsătoriilor gay. Aici, in mod surprinzător, Franța republicană s-a regăsit deodată mai conservatoare decât regatele vecine: Belgia, Olanda, Luxembourg. Au avut loc manifestații uriașe organizate de dreapta conservatoare și de Frontul Național al lui Le Pen, luări de poziții publice, principalul partid de opoziție, UMP, Uniunea pentru o Mișcare Populară, partidul fostului președinte Nicolas Sarkozy, cerînd chiar un referendum național – care a fost respins în cele din urmă de parlament.
Legalizarea căsătoriilor între homosexuali fusese una din promisiunile de campanie ale lui François Hollande, când liderul socialist căuta să se poziționeze cât mai progresist și de stânga vizavi de un Sarkozy care în acel moment încerca să racoleze vocile dreptei celei mai conservatoare.
In Franța, care se dovedește astfel mult mai conservatoare decît țările vecine, dezbaterea actuală o amintește pe cea din anii 1970, din momentul legalizării avortului.
Mulți, precum cel de la Charlie Hebdo, au găsit straniu și regretabil că Franța republicană și laică să se arate mai conservatoare decât regatele vecine ale Belgiei și Olandei, de pildă, unde mariajul gay a devenit legal deja în urmă cu un deceniu. Sau Luxembourgul, care are un prim ministru homosexual declarat, cum a avut și Belgia. Mai mult, în Belgia legea autorizează orice cuplu de homosexuali, chiar străini, să se căsătorească local, cu condiția ca unul din ei să fi locuit cel puțin trei luni pe teritoriul belgian.
Belgia, care a avut un prim-ministru homosexual declarat, Elio Di Rupo (pe deasupra italian), a banalizat atât de mult căsătoria homosexuală, încât pînã și rata divorțurilor între homosexuali se apropie de cea a cuplurilor hetero, depasind 20% din căsătorii. Franța însă nu.
Tot Olanda și Belgia sînt de altfele primele țări care au legalizat eutanasia voluntară, totul decurgând dintr-o lungă istorie a toleranței Țărilor de Jos. Franța însă nu.
Așa încât, atunci când Monseniorul catolic francez André Vingt-Trois (așa îl cheamă, da: Vingt-Trois = 23… André Vingt-Trois – Andrei 23) a spus că mariajul homosexual ar distruge “fundamentul societății” și că nu poți avea doi tați, Charlie Hebdo a publicat caricatura asta, unde se joacă pe ambiguitatea termenului fundament / les fondements ale societății, dar și pe numerologie: 3 – 23, Treimea și Monseniorul 23 / Vingt-Trois, care, cum spune textul, are nu doi – ci chiar trei tătici: Il a trois papas – Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.
Acum, Sfântul Duh, cum se știe, nu a fost niciodată definit în teologia creștină. Natura Trinității e absconsă până și Patriarhului. Ce este Sfîntul Duh, cel reprezentat uneori de masoni ca un ochi într-un triunghi (iar alteori ca un porumbel)?
Nu e de mirare că pentru ne-creștini treimea e compusă din Dumnezeu Tatăl – Isus și Maria… Pentru că nimeni, dar absolut nimeni, nu a știut vreodată să definească Sfântul Duh… Așa că Charlie s-a mărginit la reprezentarea tradițională a unui echer.
Personal găsesc ideea unui echer in curul cristic foarte comică. Ochiul din echer, după cum se vede, e panicat și se întreabă ce caută acolo. Apoi, în franceză, anusul e uneori asimilat unui ochi: ochiul de bronz. Chestiune de libertate de spirit. Glume franceze, de la poporul care vi l-a dat pe marele scriitor al libertății: Marchizul de Sade.
PS: Isus e făcut expres, în desen, să semene un pic cu Cicciolina… Să nu uităm că Cicciolina a fost o foarte activă deputată in Parlamentul Italiei, din partea Partidului Radical. Democrația trece mai degrabă pe aici decât prin Agapia.
—
Cum spunea actorul (francez, desigur, și mai trebuie văzut și ce față de țăran macho are) Michel Galabru:
Exercițiu de exegeză Charlie Hebdo – Decriptarea desenului cu “Le Coran c’est de la merde”…
și
26 Responses to Decriptarea desenului din Charlie cu Treimea care se anchiulează…
În limba română se spune „ochiul maro”.
Apă, dacă trebuie sa explicam atâta o gluma… Sa nu transformam o caricatura chinuita într-un mesaj criptic. Riscam sa transformam demersul într-un roman de genul celor ale lui Dan Brown.
Sintem multi care NU sintem Charlie. Unul e JOSEPH CURL, a carui opinie inteligent argumentata tocmai am citit-o:
JOSEPH CURL: I am not Charlie (The Washington Times)
https://tinyurl.com/knrrsub
Într-un pasaj ce l-ați șters din articolul anterior spuneați că desenul ironizează toate taberele. Care ironia lui Charlie Hebdo la adresa celor ce au susținut legalizarea căsătoriei, cei care, în treacă fie spus, nu erau cu mult mai mulți decât opozanții ei?
Și cu toată exegeza asta n-am reușit să văd unde-i gluma. Și nu sunt singurul.
cum se face ca voi toti cei care va considerati atat de corecti aveti fata de retardati?
Gresit. Noi stim ca doar Bunul Dumnezeu este corect! Si iubitor, rabdator, iertator… Cu cei care il cheama! Nu obliga pe nimeni! La El este libertatea! Si inteleapta orientare a tot ce exista. La oameni doar inchipuirea… Dar mai are si infinit bun simt. Si gingasie pt toti, de la mic la mare. De la el vin toti si toate. Si Franta si Voltaire si Napoleon … Ochi ai si nu vezi, urechi ai si nu auzi… ce trebuie. Nu toate iti sunt de folos.
+ cadet roussel a trois maisons qui n’ont ni poutres ni… Cântec Tradițional
Cu scuzele de rigoare doresc să răspund la articolul de aici (vorbim de articol si nu de persoane, rămâne stabilit):
E o caricatură, o bătaie de joc fată de ce este sfânt, sacru și prețuit de oameni cu trăire religioasă. Contextul nu scuză asemenea gesturi. Contextul te ajută să contextualizezi, nu să relativizezi, să înțelegi sensul a ceea ce se intamplă (fie caricatură, fie aparitie carte, fie atentat cu bombă) și nu să dai circumstante atenuante a ceea ce s-a făcut. Este incalificabil, la nivel ontic și ontologic si teologic tot ce au făcut/desenat teroristii/caricaturistii….indiferent de context. (Așa, ca un răspuns la articol). Plus de asta, informația de tip bloggăreală este una extrem de superficială (am făcut și eu și am învățat asta – scrii ceea ce se vinde, cu informații de duzină găsite pe net-lucrezi cu ceea ce ai. Ai un shit, faci unul mai estetic, nimic nou sub soare)… un model de superficialitate e dat în exemplul: ”Nu e de mirare că pentru ne-creștini treimea e compusă din Dumnezeu Tatăl – Isus și Maria… Pentru că nimeni, dar absolut nimeni, nu a știut
vreodată să definească Sfântul Duh…” Serios, atunci miile de cărți scrise de Ioan Gură de Aur, Maxim Mărturisitorul (Ambigua), Ioan Damaschin (Dogmatica), Grigorie Palama (Despre Duhul Sfânt + alte câteva mii de pagini despre rolul, importanța, esența Duhului Sfânt), Dumitru Stăniloae (1 vol. dedicat Sfintei Treimi + sute de articole publicate) etc. etc. Sper să nu te incrunte aceste informații și să nu par un increzut in ochii celui care citește aceste rânduri…blogăreala, blogării si toată această industrie a informațiilor superficiale și a datului cu părerea este de departe una onstentativ intelectuală. app. In Toată teologia Duhul Sfânt este văzut, considerat, prețuit ca o Persoană (cu toată complexitatea care decurge din această înțegere). Iubire deplină (în sfânta treime îndeosebi) nu poti avea decât atunci când sunt persoane care să comunice și să valorifice această iubire (scuzați repetitia cuvântului iubire).
p.s. când recitesc aceste rânduri imi dau seama cât de aprig am fost în exprimare. Sper să mă domolesc in viitor :). Toate bune!
Domoleste putin lipsa de adecvare. Daca tot esti familiar cu scrierile sfintilor si nesfintilor mai vechi sau mai noi, oare n-ai cheltuit prea mult timp si prea multe cuvinte ca sa trantesti o dojana asa lunga, tocmai pe blogul unui tip care si-a declarat de la bun inceput optiunile, pentru cine nu i le stia si care are istorisiri “misto” despre Gigi in pelerinaj la Athos?
Poate pulsul si tensiunea ar fi si ele mai bune ! Si nici n-ar trebui sa-ti amintesti la final, ca un bun crestin nu trebuie sa se enerveze degeaba din cauza tuturor tembelilor si blasfemiatorilor din lumea asta. Sau din www-ul asta.
Dan, thank you for attempting to explain the Charlie Hebdo cartoons. I’ve been sharing your blog with my Romanian friends because many of them have jumped on the negative media bandwagon that says Charlie is racist, sexist and homophobic. I encourage criticism, but it should be informed criticism and you are enabling that for Romanians by explaining the layers of context in these cartoons.
Multumesc mult!
“Este incalificabil, la nivel ontic și ontologic si teologic tot ce au făcut/desenat teroristii/caricaturistii….indiferent de context”. Deci teroristii si caricaturistii pe aceeasi treapta, Kalashnikovul e egal cu creioanele si crima cu desenul. Faina (si rationala) treaba. Oricum, m-a amuzat tare incalificabilul asta ontologic (cel teologic nu ma intereseaza). 😀
“Care ironia lui Charlie Hebdo la adresa celor ce au susținut legalizarea căsătoriei, cei care, în treacă fie spus, nu erau cu mult mai mulți decât opozanții ei?
Și cu toată exegeza asta n-am reușit să văd unde-i gluma. Și nu sunt singurul.”
De ce trebuia CH sa ironizeze sustinatorii casatoriei gay, ca asa vreti dumneavoastra (puneti mana si faceti o caricatura pe tema asta, daca o considerati atat de necesara)? Ar fi fost si absurd, de altfel, dat fiind ca redactorii de la CH erau IN FAVOAREA mariajelor pentru gay, de-aia i-au si criticat pe cei care se opuneau (duuuuh), si intre ei cei mai numerosi/vocali au fost catolicii, scosi pe strazi cu sutele de mii de Liga Catolica.
Iar gluma e chiar buna, pentru cine stie contextul: cardinalul Ving-Trois s-a opus casatoriei intre homosexuali, spunand ca un copil nu poate avea doi tati (deux papas). Caricatura arata ca Vingt-Trois (si orice catolic) are trei tati (trois papas)… spirituali: Tatal, Fiul si Sf. Duh. Deci daca unii au trei tati, altii de ce sa NU poata avea doi?
In orice caz, frumos va sade voua, religiosilor, sa aveti pretentia ridicola ca toata lumea sa va respecte grandomania si sa nu va atinga nici cu o gluma, dar voi sa va impotriviti drepturilor unor cetateni ca si voi, care au aceleasi obligatii, platesc taxe etc., dar carora vreti sa le negati dreptul la o viata asa cum si-o doresc… Se pare ca mesajele lui Iisus prind mai bine la atei si agnostici decat la crestini, daca judecam dupa reactiile astea.
Cum nu e cineva de acord cu voi, cum sariti in sus si duse sunt toate principiile “crestinesti” dupa care, chipurile, va ghidati. Halal (sic)! Va tineti cu dintii de tot felul de ritualuri goale, de pomposenii gretoase, de idei absurde, si esenta e zero…
Asta ironiza CH atat de stralucit, gaunosenia megalomana, emfaza ridicola, ipocrizia absurda de care dovada majoritatea religiosilor. Dar cine sa inteleaga, posacii si ingustii, prizonierii propriilor capete seci si orgolii meschine?!
“Dar cine sa inteleaga, posacii si ingustii, prizonierii propriilor capete seci si orgolii meschine?!”
Culmea fraza asta defineste ateismul cel mai bine. Daca niste erori genetice cum ar fi poponarii cer mai multe drepturi decat majoritatea heterosexuala e …OK. Mild pedophilia? De ce nu? Cineva sa aiba convingeri religioase?? PLOAIE CU RAHAT ASUPRA LOR!!!
Se vede ca esti 100% stereotipul ateului crescut pe internet fara personalitate si fara nicio idee proprie si personala. Desi majoritatea ateilor sunt plini de ura si fanatism…. chiar mi-e mila de voi.
Noi religiosii vedem ca cei cu orientari impotriva naturii au dreptul la tratament de specialitate. Si gaina si cocosul ne dau dreptate. 🐓🐔
Din nou, o decriptare parţial informată, care, sper, nu se vrea o demonstraţie cum că reprezentarea nu este ofensatoare pentru creştini.
Dacă se doreşte ridiculizarea opiniei Monseniorului catolic francez, el, din nou, este doar pomenit, nu apare în reprezentarea grafică. În plus, este o opinie într-un stat laic, în care se poate da legea respectivă fără a ţine seamă de opinia dumnealui, care, nu-i aşa, este liber să o exprime.
Dacă se bate către conservatorismul statului francez, care este, după cum aţi afirmat, unul laic, ncii statul francez nu apare în ilustraţie ca atare. Puteau foarte bine să ia un simbol laic francez şi să-l reprezinte ca fiind sfânt, religios, pentru a sublinia absurditatea ca un conservatorism religios să influenţeze laicitatea statului francez, nu-i aşa?
Ce rămâne la final este un simbol central credinţei creştine într-o ipostază obscenă. Evident, reprezentarea este una absurdă, dar din ea nu decurge niciun fel de morală, nimic de învăţat. Ar trebui ca elementele simbolului să nu se mai anchiuleze? Păi, creştinismul nici nu susţine pidosnicia, deci nu poate fi vorba de aşa ceva.
Rămâne o reprezentare murdară şi gratuită, precum multe altele. Nu am zis toate, nici majoritatea.
Textul dumneavoastră spune, una peste alta, că vi se pare comică reprezentarea. Normal, este una absurdă şi include un simbol pe care îl desconsideraţi. Dar asta nu o face mai puţin gratuită şi ofensatoare pentru cei care ţin la respectivul simbol şi îl respectă.
E un fel de-a spune, ăştia sunt de-ai mei, deci sunt ok şi tot ce fac e explicabil în cheia mea. Perfect de acord, dar, cum nicio pătură socială nu deţine adevărul suprem şi are aceleaşi drepturi de a crede ce pofteşte, asta nu este o scuză generală pentru reprezentări.
Pentru unii, e comică. Pentru alţii, e ofensatoare. A spune că nu are nimic ofensator pentru nimeni este, evident, o aberaţie.
[…] Pentru chei de decriptare a caricaturilor de la Charlie Hebdo vezi blog-ul lui Dan Alexe la: https://cabalinkabul.wordpress.com/2015/01/11/decriptarea-desenului-din-charlie-cu-treimea-care-se-a… , […]
[…] https://cabalinkabul.wordpress.com/2015/01/11/decriptarea-desenului-din-charlie-cu-treimea-care-se-a… […]
[…] https://cabalinkabul.wordpress.com/2015/01/11/decriptarea-desenului-din-charlie-cu-treimea-care-se-a… […]
[…] Decriptarea desenului din Charlie cu Treimea care se anchiulează… […]
[…] Decriptarea desenului din Charlie cu Treimea care se anchiulează… […]
[…] să publice caricaturi cu islamiști fundamentaliști și cu imami obsedați, la fel cum râde de ierarhia catolică pedofilă sau de colonii […]
[…] https://cabalinkabul.wordpress.com/2015/01/11/decriptarea-desenului-din-charlie-cu-treimea-care-se-a… […]
[…] — Decriptarea desenului din Charlie cu Treimea care se anchiulează… […]
[…] — Decriptarea desenului din Charlie cu Treimea care se anchiulează […]
[…] https://cabalinkabul.wordpress.com/2015/01/11/decriptarea-desenului-din-charlie-cu-treimea-care-se-a… […]
[…] Decriptarea desenului din Charlie cu Treimea care se anchiulează… […]
[…] https://cabalinkabul.wordpress.com/2015/01/11/decriptarea-desenului-din-charlie-cu-treimea-care-se-a… […]