black418145_364937536873424_1580750741_nCând un artist face cu ochiul altuia: piesa lui Frank Zappa The Black Page este un meteorit muzical si armonic, una din cele mai mari reușite ale acestui compozitor contemporan, răposatul Zappa, care, pe lângă faptul că era un chitarist de excepție, a mai avut și onoarea de a-și auzi și vedea muzica dirijată de Pierre Boulez.

Black Page așadar. The Beatles scoseseră The White Album, Zappa scoate The Black Page…

Ei bine, the Black Page, pe lângă un joc de cuvinte facil cu the Black Plague (Ciuma Neagră) e și o aluzie la halucinantul roman al preotului anglican Laurence Sterne:  The Life and Opinions of Tristram Shandy, Gentleman (1759).

Rabelais și Cervantes au fost cei care au renovat, inegalabil, literatura în franceză și spaniolă și care, scriind romane moderne, au produs în același timp primele “metaromane”… In lumea anglofonă, însă, acest rol îi revine lui Laurence Sterne. Sterne a mers și mai departe decât Rabelais și Cervantes (pe care probabil nu îi citise), folosind în metaromanul său picaresc până și semnele grafice și de punctuație și punerea în pagină a textului.

Grafismul textului devine la Sterne parte a narațiunii, ba chiar și materialitatea cărții e narativă acolo, Sterne inserând în roman ceea ce el spune că e o pagină de marmură, a marble page, jucând pe ambiguitatea unui termen tipografic… ba chiar vârând brusc o pagină total neagră, a black page, cititorul fiind invitat să o privească în vreme ce recită “Alas, poor Yorick!” într-o largă gamă de tonuri plângărețe, in a “variety of plaintive tones”…

Aici să-i văd pe degenerații care preferă să citească în format electronic și care se privează de pipăitul paginii de marmură sau al paginii negre.

A black page… in a “variety of plaintive tones”… La acest modernism situat dincolo de canoane și așteptări făcea aluzia Zappa când și-a botezat așa compoziția de o inegalabilă sofisticare umoristică și sonoră.

—–