Dacopatie și alte rătăciri este volumul pe care îl închei acum și care va consta într-o trecere în revistă a miturilor românești de astăzi. In vremurile noastre de presupus acces la totalitatea informației, orice mitologie este o rătăcire. Incă de când Georges Bataille și Roland Barthes au disecat miturile moderne, a apărut limpede că o parte din ele sunt doar rătăciri colective. Rătăciri vizibile mai ales in tot ceea ce ține de inventarea unor origini mitice, fenomen înrudit cu teoriile conspiraționiste.
Așa este obsesia românilor cu dacii. Această patologie are rădăcini vechi, crescute din elucubrațiile ocultistului Nicolae Densușianu, care în Dacia Preistorică înșirase toate absurditățile pe care avea să se bazeze protocronismul, inclusiv aceea că limba latină derivă din cea dacă (sau proto-română) și că, în consecință, dacii vorbeau latină înaintea latinilor (despre asta am mai scris și aici, în rubrica Dacopatie,accesibilă în bara de sus a blogului).
Densușianu, pe a cărui carte postumă se întemeiază dacopații și care e citit cu aviditate chiar și de către părinții călugări de la Athos, era un exaltat ce ignora până și elementele de bază ale lingvisticii comparative și istorice, care erau deja solid stabilite în vremea lui.
Vorbind despre “națiunea” (termen fără sens pe atunci) adamică a dacilor (și “pelasgilor”) și despre felul în care limba acestora (credea el) se înrudea și cu latina și cu etrusca și cu sumeriana și cu sanscrita – sau felul în care daco-geta ar fi dat naștere acelor limbi, care de alfel nu erau înrudite între ele, dar argumentele logice nu au ce căuta aici –, iluminatul Densușianu ignora totul despre cercetările lui Bopp, de pildă, sau ale lui Max Müller, cel care cu jumătate de secol înainte de apariția nazismului lămurise primejdiile ce se nasc din obsesia cu “arienii”. Tot așa, Densușianu nu avea nici o scuză pentru a ignora multele texte ale lui Max Müller (și ale atâtor altora) ce explicau pericolul confuziei dintre limbă și etnie. Dimpotrivă, Dacia Preistorică a lui Densușianu are stridențe net proto-naziste, prin accentul ei obsesional pe biologic, rasă și etnie.
Dar, înainte de a trece la prezentarea structurii cărții despre mitologiile și rătăcirile românilor, să dau câteva detalii despre circumstanțeleconceperii acestei cărți: așa cum o povestesc în detaliu la locul nimerit, ideea mi-a venit la Muntele Athos. Păgân tolerant şi ateu decomplexat, rămân fascinat, antropologic şi cinematografic, de fenomenul religios, iar Athos e tot atât de interesant pe cât, să spunem, o confrerie sufi din Pakistan. La Athos, de pildă, supravieţuieşte, asediată de ceilalţi, mănăstirea schismatică Esphigmenou, apărată cu ciomege de monahii excomunicaţi care le vând pelerinilor tricouri negre cu sloganul „Ortodoxia sau moartea” (Orthodoxia ì Thanatos). Am fost și acolo, pitindu-mă de poliția greacă, și rareori mi-a fost dat să văd mai sumbră atmosferă de sectă.
Pornind de la acea atmosferă și de la obsesia călugărilor și pelerinilor români pentru daci, am strâns în cartea de față un manual al rătăcirilor noastre: ce facem cu convingerea că avem limba cea mai dulce și basmele cele mai originale? Că dacii au fondat Roma și că vorbeau latină înaintea latinilor? Că astăzi nu avem nimic în comun cu Balcanii, că bucătăria noastră e unică pe planetă, că micii au fost inventați de un cocoșat din București care nu mai găsea mațe pentru cârnați, că adjectivul cel mai frecvent din română, mișto, nu e un țigănism, ci vine de la un presupus nemțesc mit Stock, că Eminescu este un meteorit fără seamăn în istoria creației literare mondiale?
Apoi, ce legătură e între daci și moda unghiilor cu steluțe? Erau oare dacii poligami? De ce sunt româncele veșnic posomorâte? Ce legătură e între ideea că un copil trebuie “strunit” și faptul că românii nu au practicat niciodată vendetta ritualică? Mai scriu despre neîncrederea noastră față de învățătură, despre cum a ajuns escrocheria psihanalitică și la noi și de ce nu mai știm să vorbim cu mâinile.
Multe vor fi deconstruite aici și puse la locul lor. Nu, țiganii nu își spun între ei rom și nu vorbesc romanès doar pentru că așa a vrut un complot destinat a distruge identitatea românească. La fel, termenul șatră nu vine de la kshatriya, casta indiană a războinicilor, șatră de altfel nefiind măcar un termen țigănesc.
Apoi, de ce nu au românii mafie ca în Balcani? De unde vin manelele? Cine sunt găgăuzii și de la ei ne-a rămas oare termenul degăgăuță? Erau Basarabii cumani? Româna va fi aici arătată a întreține relații subterane cu albaneza multe mai strânse decât ne-ar fi plăcut să aflăm, cele două limbi fiind latinizate în același timp și în aceleași condiții și fiind structural și tipologic identice. De altfel, dacă latinizarea s-a petrecut în aceleași condiții la români și la albanezi, sunt oare albanezii, care s-au arătat puțin permeabili lingvistic la influența Romei, descendenții direcți ai dacilor?
Vom trece și prin ideologia muncii molcuțe și leneșe, așa cum e reflectată în lexicul românesc și în transformările semantice ale împrumuturilor din această sferă. Vom arăta că Tesla nu era român, dar că asta nu perturbă cu nimic mitologia națională, care, ca atâtea altele e caleidoscopică, compusă din elemente în eternă alunecare și permutare, cărămiduțe discursive, al căror sens individual e dat de propria lor existență, iar nu de conținutul lor informativ.
Vom vedea apoi cum putem să ne creăm propriile noastre mitologii personale: cum, de pildă, ne ajută reziduurile de amintiri din filmele indiene să înțelegem mai bine decât occidentalii scriitura și aluziile culturale din romanele lui Salman Rushdie.
Apoi, vom vedea cum în identitatea românească intră și un important element resentimentar; unul de superioritate temătoare și arțăgoasă (o “insulă latină într-o mare slavă”), combinat cu unul de mare inferioritate și bănuială. De ce iubim să ne spunem că suntem ultimii? Din vanitate, desigur. Asta e marea caracteristică națională; hybris, obsesia de a ieși în față. Or, dacă nu poți fi primul, trebuie atunci să fii ultimul, ca să atragi atenția.
De aici toată voluptatea în a reproduce statistici nefiabile și a exagera insignifiante articole străine ce arată lucruri negative despre România: suntem cei mai mari exportatori de țigani, prostituție, lenevie, hoție și rea voință. E mare voluptate în a te pretinde ultimul. La fel de mare ca în a te pretinde primul. Orice, Doamne, doar popor normal și nu prea de luat în seamă să nu fim.
Evident, toate aceste elemente disparate nu pot niciodată constitui un tot coerent, iar suma lor diferă de la o structură socio-identitară la alta, de la un individ purtător la altul. In funcție de circumstanțele trecute și prezente ale compoziției, poate predomina elementul resentimentar, sau superioritatea, sau inferioritatea.
Există astfel mai multe ideologii românești care se intersectează permanent: ideologia dacopaților obsedați de superioritatea mitică a rasei lor se poate încrucișa cu cea a dreptei intelectuale de astăzi, subjugată de mirajul “capitalismului” american, dintr-o perspectivă caricaturală care nici în America nu mai există decât în mintea neo-conilor celor mai rupți de realitatea socială. Obsedații români ai “capitalismului” laudă o lume lipsită de compasiune și filantropie, o lume fără servicii sociale, o lume în care creștinilor habotnici nu le mai pasă de vaduvă și copil, împotriva preceptelor propriei lor religii.
Creștinismul apoi, da, un creștinism de asemenea de dreapta, lipsit de compasiune, care, când e combinat și cu dacopatia produce unul din cele mai nocive cocktailuri identitare.
Ansamblul nu trebuie neaparat să fie coerent. Dacopatul ocult care crede cu fervoare auto-întreținută că Bucegii sunt centrul magnetic al planetei se poate în acelasi timp mândri cu Bucureștiul numit “micul Paris” și va merge în pelerinaj la Athos și la moaștele sfintei Parascheva. “Continuitatea” rămâne însă firul conducător și liantul, liant fără existență proprie, dar absolut indispensabil ansamblului. Continuitate din preistorie încoace, din neolitic, de la tăblițele de la Tărtăria, trecând prin daci și apariția creștinismului, până la cultura de masă de azi, care se sprijină chiar pe obsesia acestei continuități.
Ca orice mitologie, ba chiar ca orice ideologie, dacopatia, cu corolarul său care e mitul continuității, nu reprezintă o construcție mincinoasă, nu este o complexă minciună conștientă, nu e un scenariu inventat. Ea este mai întâi un enunț, un fapt de limbaj autonom și în continuă modificare; la români, limbajul însuși a luat dimensiuni mitice. Limba este văzută ca un tot armonios și organic, fixat prin norme care, aidoma dogmelor bisericii, sunt acceptate fără discuție, chiar în vreme ce sunt încălcate zilnic de vorbitori. Proslăvindu-și permanent trecutul, cultura de masă a României s-a americanizat forțat, englezind și sărăcind tocmai acea limbă presupusă și văzută ca un tot organic și armonios. Apoi, fiecare a doua frază începe azi prin deci; limba s-a țigănit atroce în lexic și sintaxă și poți chiar auzicritici literari spunând în interviuri că au citit “o carte mișto”.
Mitologia românească nu se poate autodecripta. La fel, a opune o rezistență tenace și agresivă tentativelor externe de decriptare. Decriptarea implică separare, desfacere, împărțirea în atomi de sens, expunerea algoritmului funcțional dincolo de înțelesul elementelor ansamblului. Or, mitologia românească nu poate admite asta, căci spargerea și împărțirea în elemente disparate de sens îi pun în pericol unitatea și continuitatea. Tot ce tulbură această construcție mitologică e respins, orice element: maghiarii, țiganii, turcii, trădările trecute, mârșăviile actuale. Apoi, reprezentările colective se intersectează altfel astăzi decât o făceau până în era Internetului. Ele se întărescacum una pe alta într-o alunecare și recompunere permanentă, de aceea decriptarea lor va trebui să fie la fel de fluidă pe cât le e funcționarea.
—
29 Responses to Dacopatie și alte rătăciri…
Succes! Cele mai multe teme, din cate mi-amintesc, le-ati tratat aici pe blog.
La partea despre Eminescu includeti si ceva despre presupusa conspiratie austro-ungaro-germano-iudeo-masonico-regalo-maioresciana care i-ar fi inscenat nebunia – el fiind lucid, dar incomod politic – si care in final l-ar fi asasinat ? Cred ca ar fi cazul, ca e mitul nr 2, dupa dacomanie, ca raspandire in zilele noastre si ca absurditate.
Cat despre povestea lui Djuvara cu Basarabii cumani, mie mi se pare tot un mit, doar ca de semn contrar – mai exact o speculatie fara dovezi solide. E drept ca, spre deosebire de mitul dacoman, e ceva posibil in principiu, in sensul ca nu-i exclus, pe cand mitul cu dacii si romanii care vorbeau aceeasi limba etc. e ceva imposibil.
Sa va vad cat de curajos veti fi, pana unde veti merge la partea cu inrudirea noastra cu albanezii. Chiar, din cate imi amintesc, niciodata nu ati spus explicit ce credeti de fapt, cum se explica istoric o asa mare inrudire, cand si unde si pana cand am convietuit cu albanezii (mie ceea ce spuneati dv. acolo mi se pareau argumente indirecte ca am fi venit de la sud de Dunare).
“cum se explica istoric o asa mare inrudire, cand si unde si pana cand am convietuit cu albanezii (mie ceea ce spuneati dv. acolo mi se pareau argumente indirecte ca am fi venit de la sud de Dunare).”
si daca ar fi asa?
“Româna va fi aici arătată a întreține relații subterane cu albaneza multe mai strânse decât ne-ar fi plăcut să aflăm, *cele două limbi fiind latinizate în același timp și în aceleași condiții* și fiind structural și tipologic identice.”
Aceasta parte este aberanta.
Albaneza este un idiom care a suferit un inceput de latinizare, primind in principal o buna doza de elemente lexicale de imprumut dintr-un alt sistem, cel latin.
Româna nu a patit niciodata asa ceva intrucat ea continua pur si simplu limba latina, nu vreun alt diasistem. Vorbitorii de limba latina din romanitatea balcanica au pastrat in fiecare moment de timp istoric constiinta vie a faptului ca ei vorbesc limba Romei, chiar daca pe masura scurgerii secolelor idiomul popular din Balcani a devenit din ce in ce mai departat lingvistic fata de latina vorbita in timpul lui August si, totodata, fata de graiurile romanice din occident. Deci limba noastra *este* cu solutie de continuitate sistemica “limba latină vobită în mod neîntrerupt în partea orientală a Imperiului roman cuprinzând provinciile dunărene romanizate (Dacia, Panonia de sud, Dardania, Moesia inferioară şi superioară) din momentul pătrunderii limbii latine în aceste provincii şi până în zilele noastre”, dupa cum spune de ex. Al. Rosetti. Este un nonsens absolut sa vorbim de o pretinsa latinizare a vreunui idiom in procesul de formare a limbii române; are sens sa vorbim de latinizarea unor semintii barbare in sensul ca acestea au adoptat limba de prestigiu a Romei ca sistem de comunicare predilect pentr ei si urmasii lor pentru a conversa cu ocupantii. Mai pe scurt: nu a avut loc o latinizare a unei limbi ci a indivizilor care initial inca o mai vorbeau.
Asadar toata partea aceasta este bine sa dispara din orice prezentare cu pretentii de seriozitate(cat priveste pretinsa identitate structurala intre româna si albaneza, mai e mult pana departe: cateva expresii de uniune balcanica si unele feluri de a spune comune noua cu skipetarii nu pot ascunde lingvistilor structura totusi profund romanica a limbii române, ar insemna sa ignoram grosul faptelor in detrimentul unor fenomene marginale).
“Româna va fi aici arătată a întreține relații subterane cu albaneza multe mai strânse decât ne-ar fi plăcut să aflăm, *cele două limbi fiind latinizate în același timp și în aceleași condiții* și fiind structural și tipologic identice.”
Aceasta parte este aberanta.”
Aici are dreptate “cercetatorul” in “lingvistica”, domnul M. Dionis
O parte a tracilor a fost latinizata, limba lor a disparut, nu a fost latinizata, ci a fost inlocuita de latina (de fapt traca nu a disparut, albaneza este neo-traca). Influentele tracice in lexic sunt faimoasele viezure, mazare etc. Unul dintre “dacologii”/”tracologii” romani (daca nu ma insel Russu) pretindea ca albanezii nu sunt neo-traci (dacii fiind doar o ramura a tracilor) pentru ca in romana exista si alte cuvinte “de substrat”, deci “dacice” pe care albaneza nu le poseda.
1) ca exemple dadea, printre altele, “strugure” care suna “dacic” din simplul motiv ca seamana cu mazare, viezure, sambure care toate sunt cuvinte albaneze (sau, cel putin, exista si in albaneza). Deci cuvintele albaneze suna dacic sau cuvintele “dacice” suna albanezeste.
2) in albaneza exista cuvinte latine vechi care nu exista in romana, luate fie din dalmata, fie dintr-o limba romanica, azi disparuta, niciodata atestata, care se vorbea intre teritoriul “proto-roman(esc)” si cel dalmat.
Rezulta ca este posibil ca orice cuvant cu etimologie necunoscuta din romana sa fi avut un corespondent asemanator neaos albanez/tracic in albaneza dar care sa fi disparut.
3) ca alte exemple sunt date cuvinte cu etimologie necunoscuta al caror corp fonetic seamana cu cel al unor cuvinte atestate provenind din toate limbile antice balcanice (ilira, traca, greaca) sau italice sau indo-europene actuale (cu mare accent pe lituaniana, iraniana etc. – ex. faimoasa doina cu corespondent “inrudit” in lituaniana) dar al caror sens aproape niciodata nu poate fi “apropiat” de cel al cuvintelor “inrudite” din romana (decat fortat – deci nestiintific). Este vorba de asemanari prin coincidenta ale corpurilor fonetice. Asa se poate “dovedi” ca traca facea parte din grupul balto-slav, subgrupul baltic sau din grupul indo-iranian si ca era strans inrudita cu tadjika sau ca era inrudita cu basca sau cu limba sami (lapona) sau cu aproape orice limba, indo-europeana sau nu.
“cat priveste pretinsa identitate structurala intre româna si albaneza, mai e mult pana departe: cateva expresii de uniune balcanica si unele feluri de a spune comune noua cu skipetarii nu pot ascunde lingvistilor structura totusi profund romanica a limbii române, ar insemna sa ignoram grosul faptelor in detrimentul unor fenomene marginale”
Toate limbile romanice au o structura “profunda romanica”, cu exceptia istrovlahei pe care lingvistul I. Coteanu ajunsese sau o numeasca o ” limba mixta”. Ceea ce nu inseamna ca nu exista tone de elemente comune romanei si albanezei: lexicale, fonetice/fonologice, sintactice, morfologice, chiar si accentologice, multe dintre ele absente din orice alta limba, chiar si din bulgara (ca sa nu mai vorbim de neogreaca sau sarba).
Domnule M Dionis,
Vad ca ati ramas la fel de vehement si prost informat. Exista cativa lingvisti (Kopitar, Georgiev, mai recent Wexler) care au sustinut ca limba romana s-a format prin relexificarea unei alte limbi (vechi balcanice sau slave) cu vocabular latin. Nu este nimic aberant, este o simpla ipoteza pentru care s-au adus unele argumente.
O absurditate este insa afirmatia citata: nu trebuie prea multe cunostinte de lingvistica generala si istorie pentru a intelege ca romana nu poate fi limba vorbita neintrerupt in “Dacia, Panonia de sud, Dardania, Moesia inferioara si superioara” (lasand la o parte faptul ca Dardania facea parte din provincia Moesia Superior)
Domnule Dan Alexe, cred ca volumul trebuie sa evite pacatul extremei, acelasi pe care il condamna. Ar fi interesant de cercetat paralelisme ale acestui provincialism cultural (mitul unicitatii, dacopatia, conspiratia “romilor” imptoriva romanilor etc.) cu fenomene similare din alte culturi mici. Altfel, se poate da senzatia ca suntem singurii in Europa “de rasul curcilor”, volumul cazand in aceeasi schema pe care o condamna.
M-ar interesa sa citesc o analiza comparativa a acestui mit al unicitatii in care sa fie discutati lituanienii, polonezii (cum se numea autorul ala care scria ca sarmatii sunt imigranti sumerieni?), sarbii, albanezii, georgienii, bulgarii (cu mitologia lor bazata pe traci), maghiarii, cu mitologia lor romantic-aberanta care trimite la Attila etc. Cartea are nevoie de un asemenea framework cultural.
Astept cu nerabdare volumul.
“M-ar interesa sa citesc o analiza comparativa a acestui mit al unicitatii in care sa fie discutati lituanienii, polonezii (cum se numea autorul ala care scria ca sarmatii sunt imigranti sumerieni?), sarbii, albanezii, georgienii, bulgarii (cu mitologia lor bazata pe traci), maghiarii, cu mitologia lor romantic-aberanta care trimite la Attila etc. Cartea are nevoie de un asemenea framework cultural.”
Bulgarii au legatura cu tracii aproape tot cat au romanii. La sosirea slavilor (bulgarii sunt slavi) in Balcani inca mai erau traci neromanizati si negrecizati iar o parte dintre ei au fost bulgarizati: bessii de exemplu. Nici in Dobrogea tracii nu erau romanizati complet. Asta o dovedeste atat arheologia cat si lingvistica: daca Harsova (din bg. Hyrsovo) ar fi provenit in bulgara veche din cuvantul latin Carsium ar fi trebuit sa fie Kyrsovo in bulgara noua, ceea ce in romana ar fi trebuit sa dea Carsova; “h” disparuse cu multe secole inainte din latina la sosirea slavilor, deci slavii l-au luat direct de la traci. Oricum nici romanii nu au prea mare legatura cu tracii si nu neaparat din pricina faptului ca albanezii sunt adevaratii neo-traci (deci si neo-daci), ci fiindca nu vorbesc traca. In plus primii asimilatori lingvistici dar si genetici ai tracilor au fost grecii, inclusiv in Dobrogea (si acolo, ca si pe litoralul actualei Tracii grecesti dar si turcesti, dar si pe litoralul Traciei propriu-zise si Moesiei bulgare s-a petrecut grecizarea lor, partiala sau totala n-are nicio relevanta, si asta cu multe secole inainte de romanizarea lor).
Bulgarii au o mitologie nationalista bazata pe traci tot atat de puternica precum cea din Romania, bazata pe daci. Ambele sunt produse ale nationalismului romantic si ale ideologiei de stat din perioada comunista. Cam toate aceste tari minore au mitologii nationaliste care le sufoca. Am mentionat Albania, Lituania, Ungaria s.a.m.d. Fenomenul nu este suficient studiat si ramane de actualitate in conditiile in care aceste mitologii functioneaza in reprezentarile identitare ale colectivitatilor din aceste tari.
Revenind la dacopatie, subiectul este enorm dimensionat iar scoala romaneasca a inradacinat ideea aberanta ca dacii sunt “stramosi” ai actualilor cetateni din Romania incat chiar si cei care nu sunt dacopati tot au un sentiment de reverenta cand se gandesc la acest grup etnic. Acest model de reprezentare simiplificata nu are nici macar valoare pedagogica. Este toxic, pe langa faptul ca este nestiintific.
Romanul de rand ar trebui sa stie despre daci tot atat cat stie despre bessi ori despre basci.
Chiar asa aberanta nu e ideea. Daca se dovedeste ca romanii chiar provin din traci romanizati, indiferent daca de la nord sau de la sud de Dunare. Desigur ca nu numai din traci, ci si din alte popoare antice care traiau printre traci dar tracii ar fi majoritari. Unii spun ca provin din triballii netraci, sau din zona de contact dintre albanezi, sarbi si bulgarii macedoneni. Unele slavisme sunt comune numai albanezilor, romanilor si bulgarilor macedoneni: crap, alb. krap, bulgara macedoneana krap, bulgara si sarba saran. In sarba krap e dialectism, nu stiu care e zona lui de raspandire, izoglosa dar probabil ca in vecinatatea limbii albaneze si bulgare macedonene. S-ar putea ca si in alte dialecte bulgare sa existe, dar este suficient de constatat ca bulgara propriu-zisa si sarba care sunt vecine cu romana nu au cuvantul asta, iar albaneza si bulgara macedoneana il au. In slovena se zice tot krap.
Ptr. @Observatorul:
Bulgarii nu pretind vreo relatie cu tracii, dimpotriva. Orisicat de bulgari ar fi, recunosc cu mandrie ca au ocupat teritoriile tracilor in secolul al 12-lea. Daca ai timp si rabdare sa treci prin Veliko Tarnovo, Plovdiv si Nessebar, vei vedea ca la toate siturile istorice sunt descrise cu mandrie atractiile turistice tracice, care au fost cucerite apoi de catre bulgari. Iar situri istorice si arheologice ale Imperiului Roman si ale tracilor sunt cu nemiluita, in timp ce la noi singurele urme ale dacilor se gasesc la Sarmizegetusa Regia, construita de romani dar reconstruita si modificata de catre comunisti la sfarsitul anilor `60, ca sa “dea bine” in filmarile de la epopeea protocronista despre daci si Burebista.
putzini am fost, multzi am ramas (specialistii’n limbistica).
eu vin c’o corectzie absolut necesara: centrul energetic (nu magnetic) al planetii.
nu de alta, dar, daca ne luam dupa altzi ciudatzi, polii magnetici se mai schimba!
ori sintem (des)centratzi, ori nu mai sintem…
Noi suntem genetic o “tranzitie” intre populatia din Orientul Mijlociu si populatia din Europa. https://www.google.ro/?gws_rd=cr&ei=IpouVMPUBonMyAPowoLoCg#q=Balkan+haploid
Deasemenea toti europenii, din Turcia pana in Norvegia sunt frati.
http%3A%2F%2Frendezvous.blogs.nytimes.com%2F2013%2F05%2F08%2Fgenetics-reveal-europe-is-one-big-family%2F&ei=OZwuVM_QHMrbatT9gtgH&usg=AFQjCNF4xzmcjYbz20y2yw_JAp_xWSJkMQ&sig2=DuU7xVeqkgC1GA6oRPeN8A
Pana si englezii sunt cat se poate de europeni, respectiv foarte inruditi cu bascii
http://www.prospectmagazine.co.uk/features/mythsofbritishancestry
Noi suntem daci in aceeasi masura in care englezii sunt anglo-saxoni: foarte putin spre deloc.
Omule, tie ti se potriveste vorba aia romaneasca “te uiti ca mitza’n calendar”. Tu nu intelegi ADN-ul acestei (crezi tu) patologii. Fascismul modern este bata cu care a fost batuta peste fibra societatea europeana moderna. Iar forma sa nuda si paroasa, a fost cultul latinitatii.
Nevoia stapanului de-a ramane infipt calare peste bobor, il obliga sa confectioneze aceasta imagine a tatucului (Fathers of the Nation, Vaterland) bun si pozitiv care are grija de tine cu un ochi mereu deschis incadrat intr-un triunghi si alte aiureli, simbolistici, frectzii.
Si deci asa s-a inventat si cultivat patologia Roma – pantecul primordial, buricul civilizatiei si progresului. Automat, Occidentul isi asuma rolul de cordaci suprem, care ne-a intzepat strabunicile, si asa ne-am nascut noi in istorie.
Intelegi ceva? Intelegi ca ti se comunica direct in inconstient, ca esti bastardul violului comis de un soldat occidental asupra lu muierea careia soldatu ala i-a ucis barbatu?
Cand ti se susura asemenea imbecilitate in creierul de copil, ti se infecteaza mintea. Si poate tu habar n-ai de ce istorie si invatamant se facea in anii 1980 pe vremea lu ceashka, dar exact asta ti se preda. ceashka era atat de dus cu pluta, ca ala habar n-avea ce se intampla in scoli, tu-ti inchipui ca ceashka avea f’un program pt natiune. Habar n’avea pe ce lume traieste ala, tinere.
Si deci, in Romania, si in diaspora, au existat grupuri de baieti care aveau nevoie sa se identifice intre ei, si in opozitie cu “ceilalti” – dialectica dihotomiei sau cum pana lor ii zice la procedeul asta.
Ca asta faceau stapanii imperiali la 1900 – globalizare in cuget si simtiri. Toti – de la Nistru pan’ la Tamisa, trebea sa fie constienti ca sunt iesiti din pantecu Romei, si deci sa-si accepte soarta.
La care romanasii nostri, cum bine ai observat si tu intr-o postare a ta, au facut ce-au facut in toata istoria lor (ca nu stiu despre alte popoare desi cred ca toti fac la fel). Au zis da ca ei, si-am facut ca noi.
Pa afara vopsiram gardu ca da neamule suntem latini, Roma ne-a dat clasa, Sfantul Imperiu Roman cu capitala la Berlin ii shefu nostru, va dam petrol cherestea grane tot ce-aveti nevoie.
Si pa dinauntru am mocnit cu ura o identitate total opusa latinopatiei. Ca asta e fascismul imperial romantic european de la 1800 toamna – o patologie cu Roma antica si Grecia antica (asta e pt greci, alta poveste)
Ti-e mai clar acu? Cand guvernul secular ales democratic pro occidental al lui Mossadegh a decis ca petrolul iranian apartine iranienilor, de se duceau iraniencele la plaja in bikini, s-o dus CIA peste el si l-o capacit.
La orice actiune exista o reactiune, ai studiat la fizica. E, si deci daca te ciupeste o fata dragalasha de cur, tresari un pic la ea si i-ai trage o palma dar vrei s-o futi si ea-ti face cu ochiu. E, da daca te taie un zmardoi si te lasa intr-o balta de sange si n-ai bani sa te duci la doctor, ca esti vai de curu tau, te vindeci cu chiu cu vai, si ramai cu o cicatrice oribila pa fatza.
Cam asta esti tu cu aiurelile tale cu dacopatia – te uiti la cicatricile unui popor si nu-ntelegi de ce.
In rest, scrii si chestii interesante.
mamaaa cata ura fata de oameni vad in unele articole de pe aici.
O fi durand adevarul, dar si ura doare, luati-le mai usor domnule Dan Alexe. Poate faceti invers ca cela ce a zis ca stie cu atat mai putin cu cat afla mai mult.
Eu abia aștept această carte!
În primul rând pentru a o face cadou unui amic dacopat incurabil (cred eu), în al doilea rând pentru că îmi place stilul lui Dan Alexe. Nu sunt un fan, de felul meu. Nu am tendința să îmi placă autorii care scriu chestii ce-mi întăresc convingerile.
De exemplu, nu împărtășesc ideile de stânga ale lui Dan, majoritatea acestora plecând de la premize eronate, bazate mai mult pe umoare decât pe realitatea ”obiectivă”. Care este.
Însă asta nu mă împiedică să-mi placă stilul lui și să-l citesc cu plăcere, ori de câte ori am ocazia. Îi iert rătăcirile și milostenia pentru nevrednici.
Revenind la dacopatie, având ca referința ideile acestui amic, cred că rădăcina acestei credințe (este o credință) vine dintr-o nevoie de definire. Copiii abandonați care nu ajung să-și cunoască părinții niciodată au tendința să își clădească mituri personale. Ei cred că părinții lor sunt oameni importanți și asta le face bine. Românilor le place să creadă că au o istorie măreață, universală, plină de ”fapte” vitejești. Le repugnă ideea că ar fi doar un popor de pripas, o adunătură eterogenă, așa cum sunt cam toate popoarele lumii, în fond. Vor să știe o poveste simplă, exprimată în puține cuvinte care să-i facă a se simți bine.
Îmi aduc aminte de discuțiile (lungi) cu amicul meu dacopat.
Podul lui Traian este pentru el un pod dac. Nu poate fi convins că ar fi fost făcut de romani. Orice argument științific amicul meu îl exclude din start, pretextând că ”oamenii de știință” nu au de unde să știe ce și cum. Moartea neuronilor.
Amicul: ”Cum crezi tu că dacii i-ar fi lăsat pe romani să facă un pod acolo?”
Eu: ”Păi nu se punea problema să-i lase, întrucât aceștia stăpâneau ambele maluri unde s-a construit”
Amicul: ”Cum să stăpânească ambele maluri?”
Eu: ”Uite așa bine, războaiele, pacea, bla bla bla, uite sursele, uite scrierile, uite puii mei”
Amicul: ”Sursele, istoricii, arheologii … nu au nicio valoare”
Eu: ”Păi și atunci, dacă tu nu crezi în știință, de unde știi că nu crezi în fantasme?”
Amicul: ”Caută-ți în inimă și ai să găsești răspunsul … Eu simt în inima mea … Când ai să poți să o faci și tu vei vedea …”
Eu: ” Măi, inima e un mușchi. O pompă! Un fel de penis pe invers cu dublă valvă. Când faci transplant, stai cu o pompă electrică pe post de inimă. După aceea, cân ai primit inima altuia, rămâi la fel de tâmpit/genial ca și înainte”
….
Amicul: ”Și cum să-l facă în doar doi ani, tu nu vezi că nici acum nu se poate construi un pod în doar doi ani?”
Eu: ”Păi întâi s-au pregătit, au făcut lucrări, au adus materiale, au trebăluit mai mulți ani, au săpat un canal de deviere care și acum mai există de se vede și pe Google Map, iar abia apoi au trecut efectiv la construcție …”
Amicul: ”Nu ai tu de unde să știi …”
Ore întregi de asemenea discuții.
🙂
No, fain spus! Pe de alta parte cred ca si amicul tau are dreptate. Inima lui ii spune ceva. Asa simte el ca a fost, are o viziune. NU poti sa-l banui de sarlatanie :). Ceea ce simte e adevarat ca simte.
Obsesiile acestea se nasc ca niste reactii la alte obsesii. Asa cum exista o dacopatie exista si o romanopatie. Deosebirea este ca o ”…patie” a intrat in panteonul stiintei si a devenit ca un soi de lege suprema, o constitutie, iar alta topaie pe langa gard. Nici unii nici altii nu au suficiente argumente sau nu au argumentul suficient: elemente de limba daca suficient de coerente si calare care sa dovedeasca ca aceasta limba nu era o proto-latina sau ca era o limba proto-latina. Nu stim pur si siplu ce limba vorbeau dacii. E ca si cu disputa daca omul se trage din maimuta sau l-a facut Dumnezeu. Nici evolutionistii nu au descoperit veriga lipsa a evolutiei de la maimulta la om. Prin analogie cu alte fenomene se banuie ca asa s-a intamplat. Stiinta insa are limitele ei. A face din asertiunile ipotetice exprimate stiintific un mit incontestabil este acelasi lucru cu a spune ca este adevarat ce simte inima ta. Partea frumoasa a stiintei este tocmai capacitatea de a lua in serios o ipoteza pana la proba contrarie, adica de a explora realitatea pana la descoperirea unei conformitati intre diverse fenomene observate. In plus, orice cercetare onesta care ajunge la o finalitate trebuie sa recunoasca ca oricand concluziile ei pot fi adnotate, reconsiderate etc. Adica, este vorba si de politete (numeni nu-i mafalda sa aiba ultimul cuvant), dar si de intelepciune (oricand un altul poate obseva un fenomen neluat in seama care sa conduca la concluzii contrarii). Asa au progresat stiintele moderne. Insa a fetisiza stiinta este contrastiintific. La fel, a fetisiza o ipoteza a genezei poporului roman este contrastiintific si contraistoric. Din pacate, majoritatea telectualilor nostrii se complac in a perpetua originea latina a limbii si poporului, fara insa a aduna noi probe sau combate ipotezele adverse intr-o maniera stiintifica.
Pana la urma originea unui neam ca si originea unui om ar trebui sa fie un lucru neimportant. Importante ar trebui sa fie calitatea de om si aceea de neam. ce esti astazi e mai important decat ce ai fost ieri. ce trandafiri frumosi nu cresc pe gunoi! Asadar, ar trebui sa punem cap la cap cu rabdare elementele istorice, ar trebui testate ipotezele prin analogii cu alte fenomene asemanatoare cunoscute mai in detaliu etc. Deci, cineva ar trebui sa munceasca. Ei, aici avem noi o problema … !
Mai e si o chestie, mentionata si de Xenopol (si nu numai). In ianuarie 1858 (acum nu bag mana in foc ca retin foarte exact anul) Dunarea a scazut foarte mult, astfel incat picioarele podului erau perfect vizibile. 16 “curate”, celelalte 4 acoperite cu noroi. Au fost carca de ingineri constructori pe acolo si semnificativ e nu numai ca masuratorile puscau exact cu descrierile lui Cassius, nici ca s-a putut stabili ca acolo s-a folosit ciment pozzolano (si nu exista cat ii cucu constructie dacica cu ciment/mortar/beton), dar picioarele (stalpii) podului sunt imbracati in caramizi cu stampilele diverselor unitati militare romane , de ex. Legiunea a XIII Gemina, diferite cohorte (II Britanorum, I Hispanorum, II Gallorum etc) astea toate ramanand ulterior si permanent in Dacia. Deci ori aveau dacii aia care cica ar fi construit podul un drag de romani ca au pus ei caramizile pe stalpi, ca sa comemoreze legiunile si cohortele romane, ori au bagat romanii cohorte de scafandri sa imbrace asa pe ud stalpii unui pod gata construit (aia intr-adevar ar fi o tehnologie data dracului).
Nu ne intereseaza amicul tau.
N-ai o treaba Dane .. lasa-te de scris si apuca-te de colorat (vorbeste cu becali pe tema asta) poate o sa ai mai mult succes.
Si l-ai lansat sau nu? Ca de dezbateri in subsol de pagina sunt satul
Daca afirmi ca existau teorii lingvistice care rezolvau problemele puse in discutie, trebuie sa aduci dovada ca Densusianu stia de ele. Sau dimpotriva. Pentru ca e foarte important fenomenul. Daca nu stia, era un biet provincial care se arunca in apa fara sa stie sa inoate. Daca stia… ei, in cazul asta avem de-a face cu premeditare in fapte rele. Istoricii nu te pot ajuta cu nimic, caci in timpul ala, cunostintele omenirii despre preistorie -mai ales in zona asta- erau extrem de reduse. Pentru istorici, Densusianu a fost un idealist care nu stia pe ce lume traieste si crea himere pe probe dubioase, cu rationamente dubioase. Ce a fost in realitate Densusianu, pot doar lingvistii sa probeze. Dar daca nu probezi sau probezi defectuos -indiferent de directie-, devii ridicol.
Si nu uita -ma repet- ca dacopatia nu este o trasatura a intregului popor sau a tuturor istoricilor! E foarte important cum apare si se dezvolta o ideologie parazita, in sinul semidoctilor. Istoricii au debutat cu astfel de termeni dar pe parcurs, pe masura ce se adunau probe materiale, au renuntat treptat la aceste idei si termeni. Interesant ca cei care scriu pe tema in ziua de azi, au studii de lingvistica. Dar se baga si-n istorie -mai mult: arheologie preistorica-, desi habar nu au despre ce e vorba si nu au citit un raport de sapatura in viata lor. Ce sa mai faca o sapatura si sa prezinte rezultatele… Iar daca citesc, citesc doar din epocile cand istoricii nu stiau despre ce e vorba si preiau vorbele -istoricilor- fara analiza critica. Sunt parsivi.
Astept cartea!
[…] Dacopatie și alte rătăciri… […]
Reblogged this on thebrunchtimestory.
Am cumparat cartile si azi mi-au sosit.
Un exemplar l-am facut cadou amicului meu dacopat si unul l-am oprit pentru mine.
Am citit pe ”repede înainte” cam 40 de pagini și pot spune că surpriza este mai mult decât plăcută.
Cartea este captivantă și te ”prinde”. Nu-ți vine să o lași din mână. Iar stilul este spumos.
Am râs cu lacrimi și tot îmi închipui imaginea găinii pline cu sarmale (cine va citit cartea va ști la ce mă refer).
Ceea ce-mi place cel mai mult este faptul că autorul nu este un tip care scrie cărți în termeni ”prețioși” doar pentru impresiona cunoscuții și a face paradă de cunoștințe. Și nici nu se chinuie să convingă. Nu încearcă să impună concluzii și nu dă dumicate semi-mestecate de știință.
Informațiile pe care le expune condensat, simplificat, cu argumente și referințe, sunt ușor de verificat pentru oricine. Acestea oricum erau acolo, dar felul în care autorul le selectează face diferența.
Firma de unde am achiziționat cărțile își făcea reclamă spunând că ar fi exemplare cu autograf.
Au venit fără. Nu că ar fi contat pentru mine, dar e amuzant că oamenii care vând cărți prin România cred că astfel de șmecherii îi ajută să vândă. Nu-i bai.
Faina carte, fain subiect. :)) Felicitari autorului inclusiv pentru interviul de pe Hotnews.
Bine, cand il aud cum vorbeste despre aparitia limbilor din “spuma marii” parca ma aud pe mine cand il intrebam cum apar banii, ca nici ei nu cresc in copac.. 🙂
Bună ziua și felicitări pentru volum!
Am ajuns la pagina 40, unele lucruri îmi erau cunoscute (originea baladei meșterului Manole, respectiv legenda cetății Shkodra), alte nu (și le-am aflat cu placere si interes).
Am totuși o observatie care ține (la propriu) de gust 🙂 și pe care vă rog să o acceptați în baza experienței personale directe (aproape cinci ani petrecuți cam peste tot în Kosovo, precum și sudul Serbiei).
Astfel, în opinia mea, vă înșelați când spuneți că micii din Kosovo sunt la fel precum cei din România.
Micii din Kosovo sunt micii sârbești, (čevapčiči/čevapi), deoarece prezența cărnii de porc ca ingredient îi exclude din gastronomia albaneză. În toată perioada petrecută în Kosovo, n-am văzut un albanez (nici măcar dintre cei care recunoșteau că nu se rețin de la carnea de porc) care să mânânce cevapi. Suspectez că este vorba inclusiv de sfidare naționalistă la adresa bucătăriei sârbe…
Nu insist asupra rețetei și a mirodeniilor, sunt doar un consumator, nu un gastronom. Voi spune doar că tocătura pentru cevapi este semnificativ mai măruntă decât cea pentru micii românești – aș spune că aproape cu 50%, iar conținutul de grăsime este mai mare. Întâmplarea face că am văzut inclusiv sitele mașinilor de tocat cu care se procesa carnea, găurile erau ca pentru cuie de prins geamul in rama, nu ca pentru cuie de tabla (o comparație poate nereușită, dar n-am alta la indemână). Poate că o analogie mai bună ar fi diferența dintre boabele de orez și boabele de piper, în sensul de granulație a cărnii tocate.
Apropo, am avut amici sârbi invitați în România, amatori de drumeții, pe care i-am escortat în Munții Buzăului și la Vulcanii Noroioși. Cu ocazia inevitabilelor grătare organizate cu acest prilej, mi-au confirmat că micii românești sunt diferiți de cevapi și că tomatele de Buzău sunt printre cele mai bune gustate vreodată! Dar s-ar putea ca oaspeții mei să fi fost doar politicoși…
Oricum, după ce am văzut afirmația dvs., am contactat telefonic sau prin mail câțiva prieteni romani pe care i-am cunoscut in Kosovo (soldati KFOR si jandarmi din politia ONU) și le-am cerut o opinie. Ei bine, părerea celor patru care mi-au răspuns până acum (mai aștept câteva mail-uri) este unanimă: EROARE! 🙂 Băieții, consumatori înrăiți de mici&bere, sunt gata să dea “în scris” că vă înșelați 🙂
Așadar, cred că va trebui să pregătiți o erată, pentru ediția a doua a volumului! 🙂
Toată stima și numai bine!
[…] chip de introducere” (textul, înainte de tehnoredactarea făcută la editură, se poate citi la https://cabalinkabul.wordpress.com/2014/10/02/dacopatie-si-alte-rataciri/). Comentariile de după apariția cărții sunt interesante și demne de a fi cunoscute (citibile […]
[…] Dan Alexe că mișto e un cuvânt țigănesc și ironizează niște personaje care-l folosesc. De-aici am văzut cu surprindere (că nu oricine citește genul ăsta de scrieri) […]
[…] chip de introducere” (textul, înainte de tehnoredactarea făcută la editură, se poate citi la https://cabalinkabul.wordpress.com/2014/10/02/dacopatie-si-alte-rataciri/). Comentariile de după apariția cărții sunt interesante și demne de a fi cunoscute (citibile […]