De mic am trăit în teroarea testelor de inteligență.
La facultate, mă împtrietenisem cu o persoană mai în vârstă care imagina asemenea teste, destinate elevilor. Eșuam sistematic și lamentabil la toate. Mai ales la alea cu forme și imagini înscrise în pătrate, unde un pătrat în final e gol și trebuie să spui tu ce fel de formă ar veni acolo.
Rezultatele mă desemnau de fiecare dată ca idiot nemărginit, sugerând că poate chiar că ar trebui să fiu închis sau eutanasiat. Un IQ de 60-70 e tot ce am reușit, chiar atunci când mi s-a lăsat timp de gândire nelimitat. Odată am avut 50.
La fel, sunt un dezastru la cifre, incapabil să-mi umplu singur formularul de impozite. Mă apucă o panică animalică la testele alea unde ți se dă un șir de numere aiurea, 1, 3, 9, după care se sare la 17, și deodată ajungi la 90, sau ceva… și trebuie să pui tu cifra următoare. O pâclă roșie îmi coboară atunci pe creier și caut febril în jur o armă, o piatră, un maxilar de catâr, un silex cu care să izbesc orbește. In puținele dăți în care am căutat să fiu angajat undeva și mi s-au propus asemenea teste, am luat-o la fugă urlând. Lăsați-mă în pace, roboți odioși!…
Eu am un creier preistoric, cobor din ăia din peșteri, care bâltâcăiau extrase vegetale amestecate cu sânge de mamut și mormăiau satisfăcuți, băgând mâinile în pastă și admirându-și urma palmei pe pereți, fără să-și imagineze că un milion de ani mai târziu antropologi cu IQ de Mensa aveau să-și bată capul imaginând artimetici religioase pentru acele urme de palme în care lipsesc degete.
Singura dată când am trecut un asemenea test, într-un examen de agent contractual la UE, a fost doar pentru că mi-am impus, când am intrat în cabina aia de Guantanamo unde ești singur cu un computer ostil, mi-am impus ca regulă să clickez răspunsurile absolut la întâmplare la fiecare întrebare. Am trecut cu scor foarte înalt.
Tot așa, am cunoscut odată un membru din Mensa, într-o seară, la un cocktail pretențios. A dispărut înainte să iau hotărârea de a-l bate cu sălbăticie, hohotind suveran, dar știu acum unde locuiește și din când în când trec și-i las în cutia poștală mesaje îngrijorătoare: un șoricel mort, o cheie știrbă, gazeta sectei Lubavitch, îmaginând ce teorii complicate construiește cretinul.
Așa că, atunci când citesc că Angelina Jolie are un IQ galactic, mai mare chiar și decât cupele ei de piept pe când mai avea țâțe, știu imediat despre ce e vorba: se pricepe să înlocuiască rapid cifre și forme într-o succesiune fără sens. Dar n-ar fi în stare să perieze nonșalant cu mâna pe perete ca să deseneze drăgăstos un mamut de peșteră. N-ar exista artă pe lumea asta dacă ne-am lăsa conduși de teroriștii cu IQ somptuos. —
9 Responses to Urăsc testele de IQ – mic ghid de supraviețuire
Nu vi se potriveşte gânditul în chenar, carevasăzică.
Esti un imbecil de mare clasa. Multumim cred (desi stiam)
Exercitiile din testele de IQ, cele cu forme, sunt precum etimologia unei limbi necunoscute. Cauti radacina comuna si iti imaginezi ce modificare poate suferi avand in vedere istoria.
Doar ca ai un scor IQ mare nu te face geniu, te face cel mult abil intr-un joc cu reguli fixe.
Unde-i butonul de subscribe, vreau butonul de subscribe!!!
si vulpea era de parere ca strugurii sunt acri… nimeni nu zice ca daca ai un IQ mic esti redus si n-ai nici o sansa, succesul in viata este facut dintr-un amestec de calitati si defecte. Eu am trecut testele de la Mensa si nu m-am inscris in Mensa pentru ca mi s-a parut ca cei care erau pe acolo la testare aveau aere de superioritate fata de toata lumea, doar pentru ca au inlocuit in acel sir amintit de dumneavoastra numerele corect… PS: Totusi idee e in felul urmator, decat fara mai bine cu…
Să recunoaștem: Angelina Jolie are privirea mai inteligentă decât a ta 🙂 !
Testele IQ au fost concepute de nişte băetzaşi dăştepţi care plănuiau să le facă independente de limba maternă a subiectului şi de limbile dobândite în viaţă (în toate sensurile posibile ale expresiei, mai ales când subiectul e Angelina Jolie).
Din pricina asta, “potrivirea unei piese de puzzle cu alta” îi favorizează întotdeauna pe cei care gândesc vizual, aşa cum tot ei pe vremea şcolii erau elevi de 10 la geometrie.
Însă, de multe ori, sunt elevi de 4 la algebră, fiindcă acolo nu se poate raţiona vizual, slabi la tot ceea ce ţine de învăţarea limbilor, fiindcă sunt cvasi-incapabili să se orienteze pe baza unor indicii auditive, slabi la toate exerciţiile fizice care presupun orientarea în spaţiu, de la fotbal până la dans, şi complet afoni 😛
din ciclul “tampitii aplauda întotdeauna pe ceilalți tampiti”…Nautilus esti o laba trista…ca tema de casa pentru singura ta sinapsa activa,vezi in ce categorie ma incluzi pe mine…sunt membru Mensa,am 4 medalii la Naționalele de box,am fost in lotul național si vorbesc vreo 7 limbi…iar pentru tine formatorule de opinii care umbli cu șoareci morți dupa tine te invit oricând dorești la o disertație filozofica cu Cuțitele pe masa…in caz ca nu te ajuta telescoapele si esti emotiv de felul tau…ma multumesc sa-ti cer scuze la modul general pentru cazurile in care unii se simt lezați de afirmație tale… In general….
Cică pe la un campionat de Muay Thai din Braşov vine un reporter la unu’ cu muşchi şi cu o tentativă de 2 cm de creastă de punker şi îl întreabă:
– Dumneata eşti ăla care sparge nuci cu pula?
– Eu, dom’le!
– Dumneata eşti ăla în faţa căruia se înmoaie lumea ca o cârpă?
– Eu, cine altul?!
– Dumneata eşti ăla care face sute de mii de euro pe lună, merge cu 220 km/h, petrece noaptea cu 3 gagici deodată, a fost angajat şi s-a plictisit, că era sub nivelul lui intelectual?
– Eu, nu vezi ce faimos sunt?
– Dumneata eşti ăla care dă 10 numere pe noapte?
– Nu, aia e mama.