Filmul antropologic, întâlnirea cu sălbaticii și o manipulare rușinoasă…

Cu toții am căzut și cădem periodic în capcana mitului întâlnirii cu sălbaticii.

Tintin meets Le Bon Sauvage. Ne place să visăm: ce limbi vorbesc ei? Cum ne văd? Ne văd ca pe niște zei, niște scârboșenii vii, sau niște spectre ce trebuie gonite și exterminate?

Asta nu înseamnă, desigur, că nu mai există populații total izolate. Cei din insulele Andaman și Nicobar, de pildă, populații primitive protejate de India și de care nu se poate apropia nimeni. Oameni aflați încă în epoca de piatră in sensul concret al formulei și datării culturale și care trag cu săgeți în planoarele de recunoaștere și elicoptere.

Există însă în antropologia vizuală (și au existat dintotdeauna) nenumărați escroci și manipulatori care au pretins că s-au întâlnit cu triburi total izolate. Să luăm ca exercițiu de decriptare un extras din filmul nerușinatului belgian Jean-Pierre Dutilleux Tribal Journeys: The Toulambi.

Ideea e următoarea: după enorme eforturi și cercetări în Noua Guinee, Jean-Pierre Dutilleux și echipa lui reușesc să între în contact cu un trib necunoscut și izolat de vânători-culegători, hunters-gatherers, probabil canibali și extrem de primejdioși. Toulambi… De aici – filmul despre first encounter.

Propun următorul exercițiu: mai întâi de văzut extrasul, cu excepționala întâlnire ce putea derapa spre masacrul și consumarea cineaștilor, apoi să vedem de ce este doar o mizanscenă, nici măcar foarte abilă.

Tribe meets white man for the first time – Original Footage (YouTube)

De ce e “fake”?

Trecem peste detaliile imediat suspecte, indiferent de cultură și de gradul de improvizație al întâlnirii: faptul că în momentul întâlnirii sălbaticii nu vorbesc între ei pentru a se coordona în fața acestui pericol potențial mortal și care le amenință întregul univers (să ne închipuim cum am reacționa noi dând de un grup de extratereștri); lăsăm și faptul că femeile stau acolo cu copii în brațe si se holbeaza… Nici un trib nu ar iesi din padure in teren deschis cu femei si copii in fata uneor asemenea aratari, etc, etc, etc…

Să analizăm însă ansamblul: camera e plasata foarte artistic și abil!… Lumina e perfecta, decorul curatat de asperitati… Intre minutele 5 și 7, camera face un zoom pe un sălbatic, iar acesta descoperă camera simultan cu zoom-ul… ca în filme… și vine spre cameră. Suspens. Oare cuneaștii vor fi masacrați și mâncați?

Cum? Argumente respinse? Bine, trecem peste…uite, un prim indiciu care merge dincolo de decor: atitudinea ireal de calma a regizorului… Cum sta el acolo, zimbindu-le, stiind ca nu i se va intampla nimic… Mangaiatul ala pe cap e fals. Unul, dupa ce il mangaie pe el, isi pune neconvingator mana in cap… Adica: “stai sa-mi amintesc cum e parul meu”…

Cind sălbaticii se apropie, regizorul…urcă trunchiul cu spatele la ei – dupa care indreaptă aparatul foto spre ei, punându-l la ochi, desi in mod clar ei puteau crede ca e o arma magica. Dar și astea sint detalii… Să zicem că pur și simplu, printr-un noroc estetic nemaipomenit, un sălbatic a venit într-adevăr amenințător până la camera de filmat pitită în frunziș, producând această perspectivă focală cu sălbaticul ce dă noroc în prim plan, iar restul tribului cu regizorul în spate.

Bomba logica, însă, dincolo de detaliile care sint doar suspecte și atât, e urmatoarea (în paranteză: mizanscena functioneaza pentru ca sintem prea obisnuiti cu conventiile cinematografiei, iar manipulatorii belgieni -mult prea profesionisti, au cazut in propria lor capcana-): In primul rind filmul ESTE editat… sint tot timpul “jump cuts” de la o secventa la alta Dar, urmăriți cu atentie secvența care incepe cu un jump cut la min. 4:55 – Scenariul spunea în mod cert că unul din trib trebuie sa se apropie de cameraman, descoperindu-l in tufisuri…

Eh, va propun acest exercitiu… Uitati-va de pe la minutul 5 doar, din momentul in care un “tribesman” descopera cameramanul. In primul rind, totul devine grotesc. Felul in care zoom-ul camerei se afla EXACT pe fata celui care, chipurile, spotteaza camera pitita in tufisuri… da? Bun, pasul urmator e acesta:

— incepand din momentul in care salbaticul se apropie de cameraman, iar acesta, printr-un zoom perfect, trage focala spre el… IN SPATE NU SE MAI INTAMPLA NIMIC… In spate, care era totusi centrul actiunii, continua o vaga maimuțăreala, ca să se umple timpul. Va propun asadar sa nu va mai uitati DELOC, dar DELOC, intre min. 5-7, la ce se intampla in primul plan, cu salbatecul ce atinge mana cameramanului, ci ca vreme de doua minute sa va focalizati pe ce NU SE MAI INTAMPLĂin spate… Vă va fi jenă să priviți…

Intre minutele 5-7 in spate E O BALACEALA RUSINOASĂ, iar regizorul se uita tot timpul spre scena principală SA VADA DACA TOTUL E FILMAT BINE…  Ba chiar, la un moment dat regizorul, nemailuand in seama “pericolul” imediat al coreografiei neconvingatoare, chiar ii face un semn cameramanului.

După care incep cut-uri… jump-cuts… Nici macar nu mai ții minte ca îm prezentarea filmului ți s-a spus ca “this is an unedited film”… “original footage”… Insa backgroundul dintre minutele 5-7 merita sa intre in școala rușinii.