In completare la un text, etern work in progress despre bucătăria tradițională românească (cf. link mai jos), să mai menționăm aici două feluri a căror origine se arată a fi de fapt italiană, prin intermediari.
Pogacea, care ne vine din sârbă (pogača) și pe care au imprumutat-o și ungurii (pogácsa), vine de fapt, prin croați, din italiana focaccia, al cărei nume urcă probabil pana in antichitate, pentru ca era o turtă coaptă pe jar, iar numele trebuie să-i vină de la focus, care înainte de a evolua spre focul de astăzi (fuoco, feu etc.) însemna: vatră. (cf. mai jos evoluția balcanicului vatra spre sensul de foc în sarbo-croată).
Împrumutul lui focaccia > pogača in sarbo-croată trebuie sa fie foarte vechi: slavona veche nu poseda sunetul F.
Etimologia lui pogace era cunoscută, în schimb păsatul rămâne misterios.
Păsatul e teoretic un terci de mei, un porridge, însă poate fi din orice cereale. La fel, in fiertură se poate pune orice, ea e doar o bază, o zeamă groasă. E făcut a deriva neconvingător dintr-un latinesc pinsatum.
Iată însă că pe malul celălalt al Mării Negre, la sălbaticii cerchezi, călătorii au semnalat, ca o mâncare foarte frecventă, pasta: pasta cercheză este exact ceea ce românii numesc păsat, si anume, in forma sa cea mai simplă, mei fiert cu apă și sare, dar in care se poate adăuga orice. Călători, precum aici César Famin, au emis ipoteza ca pasta cercheză nu e altceva decat un imprumut de la (click)
pasta genoveză.
Genovezii au dominat Marea Neagră pana la căderea Constantinopolului, iar turistul poate admira si astăzi la Constanța micul si elegantul far genovez.
Genovezii își atribuie invenția pastelor, și de fapt unul din felurile tradiționale genoveze este pasta in brodo (cf. foto), dar in realitate orice fel de paste sau cereale pot fi fierte in brodo pana se evaporă mai tot lichidul, ajungând la un terci similar cu ceea ce toscanii numesc ribollita.
Păsatul românesc și pasta cercheză fiind in mod vizibil aceeași mâncare, iar cele două maluri ale Mării Negre find in evul mediu împânzite de colonii si contoare genoveze, prezența acestora explică identitatea numelui pentru un fel identic la două popoare (valahii și cerchezii) care n-au fost niciodată in contact.
Ca un exemplu paralel, englezescul porridge (tot un păsat) nu e altceva decât franțuzescul potage… supă.
—
Cf. și :
Mituri culinare românești…
http://cabalinkabul.com/2013/01/12/mituri-culinare-romanesti/
Olimpiada de la Soci pe locul unui genocid uitat…
http://cabalinkabul.com/2014/02/08/olimpiada-de-la-soci-pe-locul-unui-genocid-uitat/
La vatra limbii… De unde vine cuvîntul “vatrã”?
http://cabalinkabul.com/2013/01/13/la-vatra-limbii-de-unde-vine-cuvintul-vatra/
2 Responses to Pogace și păsat – din nou despre mituri culinare românești
Nu știm sigur dacă ciobanii noștri nu ajung cumva până la cerchezi, un popor mult mai numeros și mai întins geografic în Evul Mediu (până acum o sută și ceva de ani) decât rămășiță lăsată de ruși în nordul Caucazului.
Cu siguranță ajung în sudul Rusiei, la Crâm (Crimea) și probabil chiar dincolo, în nordul Cucazului. Citeam undeva că ar fi și azi două sate pe acolo, dar își zic moldoveni, ca mai toți mocanii stabiliți istoric în Transnistria și mai departe spre Nipru.
Rușii am înțeles că au confiscat/furat oi de-ale mocanilor, ba chiar și masivul mioritic a fost încrucișat cu ceva rase locale pentru ameliorare.
Până au venit ungurii mongoloizi la Nistru, Românii erau deja acolo, popor numeros și slab dpdv militar. Așa îi descriu bizantinii și ungurii mai târziu. Avem un voievodat al Bolohovenilor în Podolia și spre Pocuția prin sec.XIII, peste care probabil că-și întindeau autoritatea și voievozii moldoveni. Spațiul acela este mult cenzurat în istoria noastră.
http://www.mixdecultura.ro/2015/08/brodnicii-berladnicii-si-bolohovenii-razboinicii-misteriosi-de-pe-teritoriul-moldovei-medievale/
N-avem istorie prea glorioasă, e drept, dar ne-am întins destul și noi. Nu știu de ce se mai miră unii că și alții au luat cuvinte de la noi. Văd că la sudul Dunării, slavii preferă să dea originea unor cuvinte latinilor direct, decât să recunoască că le-au luat de la aromâni, timoceni și alții.
Nu știu de pogace, dar am auzit de bogaci și bohaci (biscuit, pesmet), numit și prutișor. V-am mai spus despre acesta din urmă într-un comentariu. Cred că este autohton, din rad. *prews- (“to burn up”) alb.prush (=burning coal), pruth (color of fire, red-head), lat.pruna (=burning coal, live coal, glowing charcoal), reg.prușaică, etc.
Din radicalul *bok (foc) au albanezii termenul pentru pâine, bukë . https://en.wiktionary.org/wiki/bukë
Tradițional, aceasta era de un anumit tip, păstrat neschimbat în Kosovo. La fel o făcea și bunica mea, doar că o cocea la cuptor pe lemne.
https://www.youtube.com/watch?v=6VLh6EiG3R4
Din același radical mai au adj.bukur (beautiful; bukuronj, to adorn, make beautiful), un nume pentru licurici (eng. fire fly, lat. ignis musca) în dialectul gheg, bukurezë (-zë sufix diminutival) cu var. bukaere, bukares, bukure. Sinonim ”fluturojnë zjarri”.
De asemenea alb.buktar (brutar) și rom.bucătar, bucate (mâncări gătite, feluri de mîncare), expresia ”într-un buc” (mult mai probabil ”foc” decât buc, câlți)
În Dacoromania am găsit și misteriosul adj. buciu: expresia negru-buciu (=negru-buștean / negru ca tăciunele). În DEX are sensul ”murg cu burta și botul gălbui”.
Poate și buștină (ceață, negură, pâclă) sau buștușag, deși, rațional ar fi să avem chiar lat.combustiō.
Vezi și alb. buhar adj. – 1. barren land. Bsh. Cf. bugar. 2. fireplae, firegrate, chimney. (E.Mann, Dicționar istoric Albanez-Englez)
Din var. *bʰeh₃g- (“to bake, to roast”) – Greek φώγω (phṓgō, “roast”)
Curios nu, că pogaci sonorizează pe c italic, dar dacă l-ar fi luat din Moldova sau Balcani, un bogaci/bohaci are sens.
De asemenea. nu cred că bunget a fost analizat corect. Bunk-ul/bung-ul (Quercus sessilis) albanez nu crește în păduri dese.
Sinonimul său e dushk (vezi lat.fuscus).
În schimb cred, deși n-am absolut nici o siguranță, că bunget ori vine dintr-un radical *bung (thick, des) ori e coradical cu cele de mai sus. Vezi bungineală (*bung-ina). Ca semantism ar putea fi o paralelă a reg. fumedenie = pădure deasă, hățiș / loc prăpăstios, stâncos, întunecat.
pag.16: http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A1412/pdf
Ar mai fi un derivat rar, neatestat prin dicționarele mari: bocnă (pământ ars)
pag.284: https://www.academia.edu/33673691/ETIMOLOGII_ROMÂNEŞTI_CONTROVERSATE._IPOTEZE_ŞI_SOLUŢII_2017_full_text_