Image
Pe dealul televiziunii din Kabul. 
Kabulul, inconjurat de munți, poate fi atacat cu rachete, In schimb, bazele militare din Kandahar, care sînt la câmpie și securizate la fel de mult cum e și Pentagonul din Washington, nu pot fi bombardate cu mijloacele de care dispun talibanii.

Am reunit aici toate observațiile mele despre mizanscena unui atac împotriva bazei militare române când Ponta a mers acolo, in iunie 2014, totul făcut pentru a-i ridica ratingul la TV : Ponta la Kandahar.

Prima știre, dată la TV:
Baza militara a Romaniei din Afganistan a fost atacata de rachete, in jurul pranzului, astfel ca toti civilii au fost urcati in masini blindate si dusi intr-un buncar.”

Mda. Noroc că mai e și lume enervantă, ca mine, care a fost acolo de multe ori.

Baza militară românească din Kandahar nu are de unde să fie atacată cu rachete, decât dacă americanii de alături și dimprejur trag asupra ei. Dacă ești pe bază, nu ai de ce să fii urcat în mașini blindate și dus la bunker, căci bunkerul e acolo.

Imprejur nu sînt alte înălțimi decât cele ale punctelor de observație americane.

ISAF nu a anunțat nici un atac astăzi asupra bazelor din Kandahar.

Evident că Ponta s-a dus acolo doar pentru această mizanscenă.

De ce era în mod vizibil umflată povestea? Scenariștii lui Ponta își închipuie că bazele alea militare din Afganistan sînt ca în Deșertul Tătarilor, sau în filmele cu Stefan cel Mare… Ponta stă pe metereze, talibanii se fofilează prin tufișuri și mai trag câte o săgeată…

In realitate, decorul de acolo, la Kandahar, seamănă mai mult cu Războiul Stelelor: pe mulți kilometri împrejur, în cercuri concentrice instalate de americani, sînt numai și numai puncte de control și instalații electronice sofisticate până la o distanță de unde doar rachete balistice, din cele care pot fi trase de pe o navă în ocean, te pot atinge.

Talibanii nu au rachete balistice. In Kabul, intr-adevăr, talibanii trag rachete artizanale, pentru că Kabulul e la 1.800 de metri altitudine, inconjurat de o coroană de munți minați și greu de acces pentru occidentali. Kandahar e însă la câmpie.

Bazele militare din Kandahar nu pot fi atacate cu rachete. Personalul de acolo nu are niciun contact cu localnicii. Trăiesc de fapt pe planete diferite. La fel de bine ar putea fi în birouri în Washington.

Doar militarii în misiune, când ies din toate cercurile succesive de protecție, devin vulnerabili.
Un atac cu rachete când e Ponta in baza din Kandahar este un scenariu ieșit din westernul Diligența: indienii s-au apropiat călare și au tras cu săgeți aprinse…

In realitate, indienii ar fi pulverizați înainte de a forma în căpățână ideea apropierii.

De altfel, citind onesta depeșă Mediafax:

http://www.mediafax.ro/social/alarma-la-baza-militara-romaneasca-din-kandahar-ponta-si-ministrii-au-fost-adapostiti-in-buncar-ponta-a-dat-culoare-pacat-ca-nu-am-apucat-sa-stam-mai-mult-la-masa-12854985

vedem că:
Militarii au declanşat alarma de raid aerian cu rachete”…

Asa scrie in depeșă… Nu spune ca a avut loc un atac, ci:
Militarii au declanşat alarma de raid aerian cu rachete.”

Mutumim, Mediafax.

In final, totul se rezumă la faptul că cineva din bază a tras alarma. O știre reală și autentic jurnalistică despre ce s-a întâmplat la Kandahar (desfid pe oricine să conteste fie și o virgulă) ar fi, așadar:

“29.06.2014.
In timpul vizitei premierului Victor Ponta pe baza militară românească din Kandahar, Afganistan, astăzi duminică 29 iunie, militarii au declanșat alarma de raid aerian. După aproximativ 20 de minute alarma a fost oprită.”

Asta se numește jurnalism. Comentarii?

Totul se rezumă la: cineva a tras alarma un sfert de oră.

Din păcate, Ponta nu s-a înduplecat să sacrifice pe cineva din suită, pentru dramatism. Desigur, mai bine imaginau o răpire, dar pentru asta trebuie dialoghiști buni.

In final juriștii se pot întreba cu profit dacă o asemenea mizanscenă, cu complicitatea ierarhiei armatei, cum a fost simularea unui atac, nu constituie un abuz, o deturnare a banului public și o modalitate de a fragiliza moralul personalului militar pe front în condiții de maxim risc.

Măcar, când erau duși la munci agricole, militarilor nu le era rușine de ei.

Și, in sfârșit, unde e filmul atacului?

Rugăm echipele de televiziune prezente cu premierul Ponta (si ministrul apararii si de interne) in Kandahar să difuzeze filmul inceputului atacului.
Știm bine că se filmează în continuu într-o asemenea vizită, inclusiv cu telefoanele.
Dorim să vedem filmul atacului.
Cf. și:

Decriptarea pozei lui Ponta de la Soci… realitatea e și mai rea

NATO și Ponta, potrivit presei române