Ce-mi mai stârnește azi curiozitatea? Asta m-a întrebat ziarul Cronica din Iași (urmaș al celui în care scriam în anii 1980 articole absurde despre alchimie și Apollonius din Tyana)… Asta le-am răspuns:

• Curiozitatea e sentimentul pe care îl încerc în permanență de câte ori vin în România.

  Românii, în special cei tineri, s-au obișnuit atât de mult cu auto-deprecierea, încât nici măcar nu își dau seama că trăiesc într-o societate exotică, într-un amestec bizar de deschidere și toleranță și modificări masive ale paradigmei socio-culturale în care au trăit părinții lor, pe de o parte, și un complex de convenții rigide și teamă pe de alta.

  Dacă mă întrebați însă despre curiozitatea mea literară, sau cinematografică, sau teatrală în privința României, situația e mult mai complexă. Curiozitatea e mereu acolo, la pândă, însă satisfăcută în mod inegal.

  In cinema și teatru s-au făcut lucruri minunate de la Revoluție încoace. În literatură, însă, încă nu a fost spart discursul vechi. Puțini au reușit, precum Radu Aldulescu in Amantul Colivăresei, să creeze o adevărată polifonie și să folosească limba altfel decât ca pe vehicolul narațiunii. Mulți scriu așa cum alții fac filme, si anume doar pentru a spune o poveste. E ca și cum mediul, vehicolul, nu ar conta… Or, mediul este astăzi mult mai important decât mesajul. In condițiile de azi ale multiplicării la infinit a mesajelor, într-o lume în care toate poveștile s-au spus deja, ceea ce mă interesează pe mine, ceea ce mă face încă curios, este felul în care e folosit limbajul, fie el vorbit, cinematografic sau muzical.

  De fapt, mă trezesc curios, zi după zi, în fiecare dimineață. Se întreba odată Klossowski cum ar arăta lumea dacă în fiecare zi am inventa cuvinte noi pentru a descrie realitatea mereu nouă și schimbătoare a fiecărei zile.

  Mă interesează inventatorii de discursuri novatoare, făcătorii de coduri, faurii de vorbe. Trăim într-o lume atât de caleidoscopică, încât e mare păcat și mare sărăciei să ne închidem într-un singur discurs.

  La fel, când întâlnesc oameni noi, mă interesează cel mai mult cum se raportează ei la limbaj. Cunoștințele sînt astăzi accesibile oricui, iar experiențele umane repetitive și repetabile… Felul în care le povestim, însă, fiecare din noi, este unic. Raportarea la limbă este așadar ceea ce mă face curios la oamenii pe care îi întâlnesc, iar aici diversitatea este atât de mare, încât știu că nu mi se va potoli niciodată.

   —

  Frumuseți recente și curioase :

  Aurora (Cristi Puiu) – oroarea cotidiană…

  http://cabalinkabul.com/2013/03/11/aurora-cristi-puiu-oroarea-cotidiana/

  Homer la Clejani : ultimul rapsod al României ducea Logosul la bordel…

  http://cabalinkabul.com/2013/11/02/homer-la-clejani-ultimul-rapsod-al-romaniei-ducea-logosul-la-bordel/

  “Autobiografia lui Nicolae Ceaușescu” (Andrei Ujică) : portretul unei națiuni…

  http://cabalinkabul.com/2013/04/30/autobiografia-lui-nicolae-ceausescu-andrei-ujica/