Divergent (2014)
cu: Shailene Woodley, Theo James, Kate Winslet |
de: Neil Burger
Divergent e un sub-Hunger-Games ce poate fi văzut o dată. Există sub-produse cinematografice SF ce pot fi văzute de mai multe ori, cum a fost o altă distopie recentă, In Time (2011, cu Justin Timberlake). Sint apoi bijuteriile genului, precum Blade Runner, de văzut si revăzut in buclă.
Divergent, însă, deși foarte bine jucat și cu cateva efecte impresionante, e prea demonstrativ o simplă combinație (chiar dacă elegantă) din toate distopiile recente, imprumutând cel mai mult si pe față de la Hunger Games: o societate a viitorului divizată in caste impermeabile… ca in Hunger Games, dar si ca in Republica fascistoidă a lui Platon; o fată intră in casta luptătorilor (Paznicii lui Platon, aici sînt Dauntless); se întărește până devine o luptătoare redutabilă (Hunger Games… ambele romane, Hunger Games și Divergent, sînt scrise de femei și continuă venerabilul gen al SF-ului feminin dezvoltat atat de bine de Ursula Le Guin); la urmă vine revoluția impotriva castei dominante (In Time, Batman, Hunger Games, Escape from New York), aici condusă de o femeie cu răutate delicios de implacabilă (Kate Winslet).
Sămânța revoltei vine de la Divergents, persoane care nu isi găsesc locul in niciuna din caste… Si care sint de fapt oameni normali, putinii care au mai ramas. Aceștia sint vânați si lichidați, pentru că… sint altfel, divergenți.
Cam asta e filosofia, intr-o lume atat de rigidă și structurată impenetrabil, ca la Platon, sau ca in acea povestioară a lui Philip Jose Farmer tradusă in română cu titlul Marți oamenii sînt sparți, miercuri oamenii sînt cercuri, intr-o lume structurată pe modelul castelor indiene, cu paria (intușabili) cu tot, a fi divergent înseamnă a fi un ferment primejdios pentru schelăria societății.
Ca și la Platon, poeții și artele lipsesc din această societate. Putem doar presupune că au fost goniți, pentru că perturbau spiritele si puteau semăna germenii îndoieli.
In sfârșit, existența unei caste de paria ne amintește (poate voit) acest paradox: in Utopia lui Thomas Morus existau sclavi (!) așa cum o arătam in micul text la care duce linkul de mai jos.
Un film de văzut o dată, așadar, Divergent, cu niste violente scene de box feminin si coapse transpirate de gladiatoare care se antrenează distopic… dar, oh, dar dacă nu ar fi semănat atat de mult cu Hunger Games…
Slaves in Utopia !!!…
http://cabalinkabul.com/2013/02/16/slaves-in-utopia/
The Hunger Games: Mockingjay – Part 1 : când revoluționarii devin regizori de clipuri…
Hunger Games 2: un film care vrea să aștepți doi ani ca să-i afli sfârșitul…
pe același model distopic a mai fost recent și:
Maze Runner – o distopie cu copii hăcuiți…
https://cabalinkabul.com/2014/10/18/maze-runner-o-distopie-cu-copii-hacuiti/
2 Responses to Divergent (2014) – când distopia devine o franciză…
[…] https://cabalinkabul.wordpress.com/2014/04/09/divergent-2014-cand-distopia-devine-o-franciza/ […]
[…] care acum trăiește cu el la Moscova, o democrată din stânga stângii americane (jucată de Shailene Woodley, fata din franciza pentru adolescenți Divergent). Mai apare în film și Nicolas Cage, în rolul […]