De câte ori traversez parcul de lîngă casa mea, sau ies pe bulevard, sînt confruntat, mirându-mă perpetuu, cu plutoane de oameni de toate vîrstele care fug gîfîind ostentativ prin gazele deletere ale orașului.
Unii aleargă violacei, apoplectici, de-a lungul bulevardelor, chiar pe lîngă claxoane, înghițind spasmodic vapori mefitici de la camioane. Alții se opresc lângă vreo bancă si, cum l-am vazut pe un vecin politician, aruncând un picior pe ea, fac contorsiuni si bîțîieli nefirești, vizibil dureroase. La fel de dureros e spectacolul treningurilor bălțate și mulate si sclipicioase.
Degradantul „jogging” s-a fofilat in cotidianul nostru, în cel al vedetelor si in marea politică. In Franța, de pildă, fostul preşedinte Sarkozy, omul vulgarului stil bling-bling, a adus cu sine la palatul Elysée o atitudine plebeiană, de parvenit – cum au scrâșnit mulți – care voia sa placă gloatei (flatter la populace). Inainte de Sarkozy, ar fi fost de neconceput ca un preşedinte al Franței sa fugă pe stradă in trening, urmat de gărzi cu un cronometru.
Ce mare plăcere să fugi asudat, transpirând dizgrațios, strâns intr-un trening ridicol prin definitie, cu bentiță în păr, căști pe ureche și un aparat de distribuit muzică tîmpită strâns in pumn?
Nu am purtat niciodată trening de sport, decât probabil obligat in liceu, dar creierul meu selectiv a obliterat acele amintiri. Am învățat sa pun demnitatea estetică peste ceea ce e presupus a fi exercițiu practic. In cutare țară asiatică, sau expediție la munte, întrebat „unde ți-e treningul” am mizat întotdeauna pe expresia candidă a neînțelegerii.
Apoi mai e si figura violacee, buhăită dizgrațios și pufăitoare și gîfîitoare, parte, desigur, din acea cultură a „mersului la sală”, a alergatului pe un covor electric in văzul lumii, a dansatului din șolduri in atitudini degradante.
Ni se spune că e sport și că e sănătos. Ce ar fi sănătos si sportiv in atâtea ciobiri de oase si întinderi de tendoane nu știu. E o caznă si un supliciu nedemn.
E drept, exista si mai grotesc decât joggingul in trening fluorescent: cei care fac tai chi si yoga in parc, uneori chiar in grup (desi aceea poate fi si o forma de protecție… De câte ori ii văd, imi vin dorințe preistorice, se trezeste în mine vanatorul ascuns… visez de multe ori ca îi lichidez unul dupa altul, ca intr-un safari, din mers, trecând in viteza prudenta pe lângă ei…
Sigur, supraponderalii Churchill sau Orson Welles sau Marlon Brando nu erau modele de morală umană si erau, in mod cert, chiar odioși de aproape, fiecare a creat însă lumi în coliziune, și toate astea mîncînd si bînd și rîzînd magnetic. Churchill a murit gargantuesc la 92 de ani fără sa-și inchipuie oroarea „joggingului”.
—
Cf. despre jogging într-un loc nepotrivit :
Marla în Kabul – realitatea filtrată prin căști…
https://cabalinkabul.com/2015/08/18/marla-in-kabul-realitatea-filtrata-prin-casti-2/
—
Cf. despre jogging într-un loc nepotrivit :
Marla în Kabul – realitatea filtrată prin căști…
—
15 Responses to Cum joggingul si yoga in parc trezesc in privitor instinctul de vânător ascuns – sau despre oroarea cu trening mulat…
Dap, nu toți se nasc Churchill, O.Welles sau M. Brando și probabil că nici nu-și pot permite să moară atât de gargantuesc. Nu toți au parcuri prin apropiere și alergatul prin casă este mult mai odios și nefiresc decât cel pe stradă sau pe banda de cauciuc în văzul altora. Asta ar mai lipsi, să li se interzică oamenilor și modul cum aleg să trăiască sau să moară doar fiindcă imaginea oferită zgârie retina altora.
Men sana in corpore sano.
Un control la doctor, niste rudotel si … se rezolva.
Interesante instincte… Acelea de vînător, trezite la vederea tai chi – iştilor.
Undeva, în prezenţa lor în grup, se intrevede o vulnerabilitate a lor. Probabil asta face să ţi se tulbure sîngele de vînător, nasul adulmecă prada, ei se simt aşa, ca-n refrenulăla, “safety in numbers”, dar sînt cu atît mai victime cu cît sînt mai mulţi, mai disciplinaţi. Cu instinctele mai tocite.
Eu, in locul Dvs. m-as uita atent in mine, sa vad de unde a rasarit instinctul asta nociv. Nu ei au probleme, cei cu tai chi sau jogging, ci Dvs. Ei cauta o cale, sa-si rezolve problemele de sanatate sau pacea sufleteasca, DVS. nu. Mai bine ii admir pe ei, decat pe DVS. cu agresivitatea si intoleranta mascata.
Sunt de acord. Singurul exercițiu de antrenament motrice de mișcare sportivă de recreațiune locomotorie mobilă cât de cât decent este vânătoarea pe cai.
Doamne, ce minte ingusta…
Asta cu vânătorul e bună. Şi câinele când vede alergători sau biciclişti îi fugăreşte. Dar ală chiar nu judecă, la el reflexele ţin loc de judecată, pe când dumneata…
Fara suparare, dar acest articol este un tipat de intoleranta!
Ca-i nesanatos sa alerge printre gazele de esapament, ca-si forteaza organismul prin exercitii fizice mai mult sau mai putin corecte si prin alergari, ca poarta echipament “mai adaptat” alergatului decat un simplu pantalon de sport, este exclusiv problema lor, indiferent ca sunteti sau nu fan al atitudinii “no sport” a lui Churchill.
Si asta v-o scrie un supraponderal care depaseste quintalul. 😉
Si detest alergatul, mi se pare cea mai plictisitoare activitate sportiva.
Dle Alexe SUBSCRIU total la cele spuse de dv. Am oroare sa-i vad pe aia care alearga. In plus degeaba tot behaim, dar omul NU este fiinta alergatoare, dovada faptul ca ne facem vineti si asudam ca porcii. In loc sa alerge, grasanii mai bine ar renunta la Coke si cartofi prajiti cu ketchup.
În locul tău m-aş gândi de 2 ori dacă trebuie sau nu să scriu asta pe site-ul omului care a ironizat ipocrizia publicului corporatizd din zilele noastre.
Există scopuri ascunse în spatele “exerciţiilor în public”.
Spre exemplu, un posibil şef care vede că proaspătul lui angajat e dispus să îndure de bunăvoie o caznă şi un supliciu ar putea să înţeleagă din asta că angajatul în cauză e un tip foarte disciplinat, gata să execute cele mai monotone şi enervante sarcini fără să crâcnească 🙂
De asta când eşti întrebat la un interviu “dacă eşti căsătorit”, nu e o chestiune fără importanţă.
La fel cum atunci când eşti întrebat ce hobby ai, e o idee bună să răspunzi “lectură, pescuit, bicicleta, ecologia etc”.
Aluziile fie şi în glumă la “automobil, cluburi, gagici, alpinism, box, tir sau vânătoare” au proprietăţi magice: fac ca jobul să se teleporteze la oricare alt candidat.
“Dle Alexe SUBSCRIU total la cele spuse de dv. Am oroare sa-i vad pe aia care alearga. In plus degeaba tot behaim, dar omul NU este fiinta alergatoare, dovada faptul ca ne facem vineti si asudam ca porcii. In loc sa alerge, grasanii mai bine ar renunta la Coke si cartofi prajiti cu ketchup.”
Tu,Dle Lucius,reprezinti aproape tot ce e gresit in societatea de azi.Singura oroare de aici e intoleranta si ignoranta ta incredibila.Faptul ca omul transpira,deoarece cu siguranta asta ai spus prin “asudam ca porcii” nu e decat o reactie a corpului la cresterea temperaturii.
Tu,daca ar fi sa ghicesc nu ai incercat niciodata sa slabesti,deoarece daca ai fi incercat ai fi vazut ca nu e asa simplu ca “grasanii mai bine ar renunta la Coke si cartofi prajiti cu ketchup.”.
Chiar iti imaginezi ca daca ar fi asa simplu s-ar mai chinui oamenii sa fuga/mearga la sale/suporte pe incultii ca tine.
Oamenii respectivi incearca sa isi imbunatateasca fiecare aspect al vietii prin efort sustinut.
Dar desigur trebuie sa existe oameni ca tine care nu sunt probabil in stare sa faca nimic ce nu le aduce beneficiu personal imediat si care nu au capacitatea de a vedea un om ca mai mult decat un stereotip umblator.
De fapt joggingul e una din primele metode de vanatoare http://en.wikipedia.org/wiki/Persistence_hunting
Hahahaha! Dan Alexe, acum intr-o noua prezentare: baiologist si cinicman :)!!!
Recomand sa nu ataci, manat de paleocortex, din aia de la Taiji, decat pe cei evident slabiti si batrani- cunosc pustani si demuazele care te-ar da cu cracii in sus folosind tehnica “Winston, carabusul cazut pe spate”.
Ce naiba. pana de idei sau ce??
Pana acum trei ani alergarea mi se părea fără sens . De ce sa alergi aiurea ?! Care e scopul ? Nu se înscrie nici in punct . Era fără sens. Am început sa alerg pentru ca “trebuia ” sa particip la un eveniment sportiv . După vreo 5-6 antrenamente , in timpul cărora îți spui permanent cât de lipsită se sens este alergarea, începi treptat sa descoperi plăcerea alergatului: mental cât si fizic ! In concluzie nu-i judecați prea aspru pe cei care aleargă prin parcuri ! Asta de la un fost hater al alergării 🙂
Auzi pe asta: incepi sa descoperi treptat placerea alergatului… Antoniu baga o bere sau ceva sex si taci dracu ca ma rusinez ca descopar ca facem parte din aceeasi specie…