Miros de roșcată amară…

 „In cort, m-am întins peste ea. Privea fără expresie la luna de afară. Când am intrat în ea, mușchii circulari erau flasci și a icnit doar de câteva ori, neconvingător.

M-am ridicat și, îmbrăcându-mă bâjbâit, i-am aruncat, tremurând de frig:

– Să știi că eu am mecanisme de supraviețuire afectivă superbe.

– Știu, a oftat. Mi-ai spus pe plajă.

Am plecat. Îndrăgostit de ea, după nenumărate cocktailuri prin ultimele baruri, am adormit îmbrăcat în cortul meu lăturalnic, unde am posedat-o repetat în somn. Era comic și dulce, iar licorile ei înmiresmate, cu gust de mirodenii netriate, nu făceau cheaguri. Mușchii circulari funcționau impecabil. După amor astral, a fost bună, inteligentă și tandră. Am băut și râs erudit cu ea vreme de vreo trei bombardamente, după care a început iar să mă pupe, iar eu am traversat un zid și mi-am uitat geanta cu computerul într-un tren.“

Ce este asta? E doar un fragmențel din volumul meu Miros de roșcată amară ce va apărea în luna martie la o mare editură din România…

Motiv pentru care am scos azi toate prozele de pe blog… Incepând din acest moment, ele nu vor mai fi de găsit decât în volum, pentru care cineva —nu spunem cine, deocamdată— a făcut și o copertă ce transformă viitoarea carte într-un obiect misterios, indiferent de conținut.

Lansarea – la București pe la sfîrșitul lui martie… 

Miros de roșcată amară… Un volum cu 33 de povestiri erotico-mistico violente și otrăvite… Cu ceva Logos care nu e de pripas.

Până atunci, doar povești extradiegetice care nu vor figura în volum, precum :

Tare greu e să fii personaj (din care se adeverește că nici Baba Yaga nu mi-a înțeles intențiile)… 

Mi-a luat ani de zile… decenii de fapt… ca să înțeleg că toate fetele alea exaltate care îți zic “lumina mea” doar pentru că le pupi, de fapt chiar sînt sincere și că așa vorbesc ele. Că ridicolul retoricii pasiunii nu îi diminuează autenticitatea. Când îți vorbesc exaltat, cu bale și ochi umezi, ele sînt în același timp autor, narator și personaj. De fapt ele se asumă, pe când tu stai pe margine și le judeci bățos pentru că nu au citit Kalevala în același timp cu tine.

Pe când eram adolescent și încă mai credeam că e ușor să scrii the Great Romanian Novel doar pentru că te simți tu traversat de Logos, umblam după ceea ce în literatura de dedesubt e numit aventuri și cunoaștere, și așa am întâlnit într-o noapte, în Buzău, ieșind dintr-un cotlon obscur, o arătare încovoiată, o Baba Yaga care căra o boccea urieșească în spate. Era o bătrână ce trăia din strănsul prin oraș al hârtiilor și cartoanelor, pe care le tria, după care le arunca noaptea, balotate, peste gardul unei curți de fabrică, de unde erau luate și transformate în hîrtie proaspătă pentru the Great Romanian Șabada… Era plătită pe cîți baloți.

Am ajutat-o cavalerește să arunce balotul peste gard, pentru că tocmai citeam ciclul Graalului, iar ea m-a invitat în bîrlogul ei, un imund conteiner de tablă, unde a scos o sticlă de țuică și a început să-mi povestească cum, deși nici ea nu se găsea apetisantă (și doar Dumnezeu știe ce cosînzeană fusese în vremuri cu răscoale și ofițeri permanent răciți) chiar și zilele trecute primise un pumn în nas –și mi-a arătat la lumina brichetei dovada pulpoasă și negoasă– de la unul care la rîndul lui strângea hîrtii și îi bea votca, dar din cînd în cînd îi făcea și lucruri nedevârsta lor. Cînd ea n-a mai vrut, a bătut-o.

Plin de omenie necerută, invadat de milă, m-am aplecat sprea ea s-o pup, cast, creștinește, ca pe o bunică beată și tristă, imun la duhoare. 

M-a plesnit rapid și a început să mă împingă spre ieșire, țipînd înăbușit (căci nu voia să vină miliția) : –”Coțcarule, coțcarule, pînă și tu !…’

Incepînd din acea zi, de cîte ori mă vedea mă ocolea de departe, fugind cu balotul în spate

Iată, narator poți fi, dar e tare greu să fii personaj.

—– 

Miros de roșcată amară… Un volum cu 33 de povestiri erotico-mistico violente și otrăvite… Cu ceva Logos care nu e de pripas.