La prima vedere, maghiara pare să fi împrumutat din română fiú, copilul de sex masculin, fiul. Nu ar fi nimic de mirare, doar maghiarii au împrumutat de la slavii printre care au trait și barát, de la brat = frate, pronunțat așa pentru că vechea maghiară nu putea avea două consoane inițiale.
Exemplul e însă revelator pentru pericolele care îl pasc pe lingvistul amator și superficial. Românescul fiu (din lat. filius și înrudit direct cu it. figlio, fr. fils și sp. hijo) nu are nimic de-a face cu maghiarul fiú (= fiu). Bine, bine, argumentează lingvistul amator, dar maghiara a împrumutat atîția termeni de civilizație, inclusive ház (= casă), care nu poate să nu fie înrudit cu Haus, house.
Desigur, lexicul împrumuturilor maghiare, mai ales din slavă și iraniană, este uriaș, de la majoritatea numelor zilelor săptămânii, pînă la nume de animale și obiecte de gospodărie. Dar fiú și ház nu sînt împrumutate. Chiar și barát e un împrumut superficial și deturnat, căci nu are nimic de a face cu familia (slav. brat = frate), ci desemnează un prieten (sau accesoriu un călugăr). Era probabil la origine un termen militar.
O comparație a maghiarei cu limbi înrudite de departe ca finlandeza sau unele limbi uralice, precum vogula și ostiaka, arată o serie de corespondențe fonetice și lexicale precise. Astfel, acolo unde acestea au un P– sau K– la inițială, maghiara a spirantizat aceste sunete în F– și H, și tot așa un –T final din acele limbi devine în maghiară –Z. Ex. magh. hal – fin. kala (pește). In mod aproape matematic, astfel, lui kat (sau kot, sau kota = casă, colibă) îi corespunde magh. ház. Lui K- îi corespunde magh. H-, iar –T final a dat –Z la fel cum în împrumutul din slavă sau iraniană al lui sŭto (= 100, luat și de rom. : sută) a dat száz. Kat = ház, așadar, iar acesta din urmă nu are nimic de a face cu germanicul Haus, house.
La fel, fiú e de comparat cu poi-ka, ce în finlandeză și estonă desemnează copilul de sex masculin. P- inițial finlandez s-a spirantizat în F- în proto-maghiară, ca în corespondențele mag. felh-ő, felle-g ’nor’ ~ fin. pilvi sau fész-ek ’cuib’ ~ fin. pesä.
In schimb, acel kat, kot siberian care a dat în maghiară ház, în urma unor evoluții fonetice precise, este un termen areal de origine obscură, intrat în toate familiile de limbi euro-asiatice și având o răspândire de la Atlantic la Pacific, desemnând peste tot o locuință, de la o camera în persana din Afganistan (kota), pînă la o casă în finlandeză (kota), casă în maghiară (ház), un etaj de locuință în turcă : kat (de unde și în română cat, caturi), o camera de mica dimensiuni în flamandă și franceza belgiană (un kot à poules, kot d’étudiant, o chichineață), pînâ la coteț, luat de română din limbile slave vecine, unde, cu diminutivul –eț, desemnează o baracă de mici dimensiuni, un kot à poules.
Tot de aici mai vin în engleză cot (un pat modest) și cottage (la origine: colibă).
Maghiara la rândul ei a preluat coteț sub forma ketrec, iar acum, pentru că știm regulile fonetice, avem și certitudinea că e un împrumut recent în maghiară, altfel K- inițial ar fi devenit H-…
Fiú maghiar nu e așadar înrudit cu fiu românesc, și nici ház cu Haus, house, ba chiar ház are aceeași sursă cu cotețul și caturile, cu cottage și cu kot à poules, kot d’étudiant, după care umblă toamna disperați studenții prin Bruxelles.
Iată pericolele la care se supun superficialii și neștiutorii care își închipuie că reconstituie limba dacilor pe baza unor consonanțe superficiale, fără vaste cunoștințe lingvistice și, mai ales, fără o metodă precisă de stabilire a regulilor fonetice și a evoluției limbilor.
—
12 Responses to Fiú, ház, casă și coteț – pericolul lingvisticii amatoricești…
dar mi-ați zis odată pe Facebook că ház vine de la Haus.
E posibil să fi făcut o glumă… sau să fi vrut să arăt riscul asemănărilor… Nici între latinul habere si germanicul haben nu e vreo legătură.
Deci cum stau lucrurile cu haben si habere?
“Desigur, lexicul împrumuturilor maghiare din slavă este uriaș”
de exemplu karácsony
http://en.wikipedia.org/wiki/Korochun
Koročun or Kračun (see other variants below) was a Slavic pagan holiday.
Referitor la coteț, conform Cihac și Cioranescu ar proveni dintr-un kotici prezent în v. Sl dar care nu este atestat ( conform Djacenko). În română avem și derivaților cătun, pornit de la același radical.
Analiza făcută de autor este foarte bine documentata. As adauga : în sanskrita: asva- kuti = grajd de cai , lituaniana: kute, kutis = grajd. Formele din bulgară, cehă și albaneză sunt identice cu cele din română.
Formă din rusă are un sens radical diferit (desaga traistă).
Greu de spus dacă cuvântul sau radicalul sunt împrumutate în maghiară sau română din alte limbi, dată fiind răspândirea lui de la Atlantic în Persia.
Sufixul -eț, la fel ca și altele considerate tradițional slave ( -uț/ă) sunt prezente câteodată unde nu te aștepți, uite așa ca sa ne zapaceasca. De exemplu toponimul “labutza” ( alături de cămin, sceptecasas, dusman) în De Aedificiis a lui Procopius din sec VI în care enumeră cetățile reparate de Iustinian. Peste niște sute de ani soseau și slavii…
cot il gasim si in engleza, casa sau pat de mici dimensiuni sau
[…] https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/12/29/fiu-haz-casa-si-cotet-pericolul-lingvisticii-amatorice… […]
[…] https://cabalinkabul.wordpress.com/2013/12/29/fiu-haz-casa-si-cotet-pericolul-lingvisticii-amatorice… […]
In ziua de azi ketrec in limba maghiara nu inseamna cotet.
Ketrec poate fi tradus ca si cusca, colivie, adica ceva cu gratii.
Ca regionalism, da, candva insemna cotet (pentru pasari de exemplu).
In maghiara veche: katroc, kutrica. In slava: koterec, kotrec, < kotity (cotet?)
Din kat, katun (albaneza)?
Culmea e că bunica mea folosea pentru a desemna cotețul cuvântul “cătreț”. Și nu avea deloc gratii cotețul respectiv…
Nu am nici o îndoială că ungurescul “fiú” e fino-ugric moştenit. Pe de alta parte, până-i lumea rumânescul muntean “fiu” /fiw/ nu poate veni din străbunul “filium”. De pildă, “milium” a dat /mej/, nu /mew/. La fel, “allium” a dat /aj/, nu /aw/. Tot aşa, “filium” a trebuit să ajungă pe rumâneşte /hij/, cuvînt pierdut de mult din cauza omofoniei cu verbul “a fi”.
De altfel, în Ardeal, în popor se foloseşte numa “prunc” şi “fecior”. La femei numa “fată”.
Ungurescul “fiú” a trebuit să ajungă “fiu” pe rumâneşte în sudul Ardealului, de unde s’a scoborît la munteni. Cărţile de slujbă de la Blaj scriu “fiiu”, pedig mi se pare artificial: recuperare a unui termen fals-latin, şi băgare pe ghît din cauza etimologiei greşite, lucru întălnit des la Blaj.
Cât de “coteţ”, vine de la “kot”, cuvîntul ajuns pe filieră laponă sau finlandeză + germanică, prezent în toate limbile fino-ugrice (de unde şi în ungurescul “ház”).
Și hiljiu din aromână vine tot din maghiară? 🙂
*Fii a dat fiu sub influența pluralului, ca Jiu din Jii. Forma mai veche s-a păstrat în maghiară, Zsil. Bineînțeles, mei cu pluralul meiuri și ai fără plural nu puteau să ajungă în aceeași situație.