Image
Departe de mine de a simpatiza cu Cațavencii, ziar plicticos, căznit, fără un gram de umor, dar am rămas cu gura căscată și privind în gol văzând că un grup de actori cer revistei si lui Mircea Dinescu să dea afară un mediocru (Radu Alexandru) pentru că s-a atins de o actriță (Oana Pellea)… iar Oana Pellea nu se desolidarizează de această inițiativă obscenă.
.
Iată :
http://www.ziarulmetropolis.ro/artistii-ii-iau-apararea-actritei-oana-pellea-printr-o-scrisoare-catre-mircea-dinescu/
 
Păi măi, stimați oameni buni, nu sînteți actori? Nu știți de umor și satiră și metaforă? Adică voi când jucați Oedip pe scenă chiar vă hăcuiți tătînele și vă culcați cu mama?
Despre Cațavencii am scris și eu multe răutăți (negratuite, ba chiar clinice și farmaceutice), iată-le rezumate aici ne-exhaustiv :

.
.
Ba chiar, unul de la ei, băiatul ăla cu barbă și ochi goi, varianta feminină a posacei Simona Tache cu care el scrie în tandem, a și încercat vag să-mi răspundă pe Facebook, înainte de a șterge totul, rușinat de lipsa lui de haz grațios. Argumentul era că el e tînăr, pe când eu sînt tataie, deci nu pot să zic că el o întinde prost… Mă rog, i s-a spus probabil la timp că se trădează că nu l-a citit pe Gombrowicz, care nu a scris altceva, de la un roman la altul, decât cum tinerețea e oribilă și amorală prin definiție, pentru că incompletă, imperfectă și șovăielnică.
.
Ce nu înțeleg însă în mod surprinzător actorii semnatari ai petiției cu denunțul (bun, nu ne lansăm acum în pseudo-dionisiac si psihologia breslelor) este că în viața reală nu trebuie să existe limită în vulgaritatea acceptabilă într-o publicație satirică. După cum nu trebuie să existe nici în teatru. Vulgaritatea e doar un cod. Ei însă se cred îndrituiți să joace satire despre mai-marii lumii, însă piuie ca niște orătănii când cineva se ia (fără talent, cum poate constata oricine) de breasla actoricească. Interzicând Cațavencilor să râdă de Oana Pellea, dumnealor se comportă ca gloata de croați care i-au oprit pe sârbii din Vukovar să pună în oraș o placă în chirilice. E aceeași limbă, sârbă-croată e tot aia, doar că primii nu-i lasă pe ceilalți să folosească alt cod. Numai codul nostru e acceptabil. Vrem reșpect. Noi putem să rîdem de voi, dar voi nu de noi.
Iar despre Oana Pellea, ce să zic? Și eu scrisesem următoarele, mirat cum sînt întotdeauna în fața pompozității :
.
Martiriu, nu martiraj, măi Oana Pellea…

Oana Pellea o ia razna… Vorbește de “martiraj”, apropo de câini nevinovați și niște părinți vinovați că cer bani pentru moartea copilului mâncat de dulăi în parc… E drept că DEX-ul a acceptat oribila vocabulă martiraj… dar se spune “martiriu”… 
Oana Pellea, chiar dacă iubește javrele și nu are empatie pentru umani, ar trebui, din postura ei de lidereasă de opinii pentru fete cu haine design, măcar să scrie corect, nu cu majuscule când are ceva de răcnit. 
Oana Pellea e o tristă persoană, care merită un martiraj mediatic, dar ar fi incapabilă de martiriu. O egocentrică seacă. Nu-i cerea nimeni să intervină în drama unor oameni cu copilul mâncat de câini.
Ințeleg că Oana Pellea nu are copii.
.
Așa scrisesem, pentru că mă irită pompozitatea…
.
Așadar : Cațavencii – un jurnal căznit… dar cum să cauți să cenzurezi, doamne ferește? I-aș lua apărarea și lui Stelian Tănase în fața unei asemenea ofensive ipocrite. Omul ăla de la Cațavencii scrie prost și nu are de fapt umor. Trebuie doar ignorat. Actori, însă, care se știu între ei cât de prost joacă și ăla și ăla ar trebui să aibă mai multă sensibilitate față de asta. Iar cenzura, încă o dată, e inacceptabilă. Stelian Tănase m-a blocat pe FB, altfel l-aș convinge că nu îi vreau decât binele.
.
Pe deasupra, actorii semnatari arată o bătrânicioasă neînțelegere a funcționării presei. Păi ce sînteți voi? Chiar contemporani cu Iliescu? Stimați oameni buni, cenzura este inacceptabilă. Nu vă place ceva, circulați și cumpărați altă plăcintă. Nu cereți în grup, cu semnătură, unei reviste imunde să dea afară un ziarist netalentat. Puțină grație, vă rog.