Dilema Veche are în ultimul său număr un întreg dosar despre “chiul” și a “chiuli”. Rodica Zafiu trece în revistă, cu competența-i știută, feluritele etimologii propuse până acum, fără a favoriza vreuna, dar din păcate o menționează și pe cea care ne trimite, total implauzibil, la franceză și la o expresie rară ”tire-au-cul”.  Care, din păcate, e de nivelul celei — false, desigur — ce pretinde a-l trage pe “mișto” din germană.

Iată aici toate argumentele pentru ce “chiul” nu e altceva decât albanezul “qyl”, un parazit, un profitor care trăiește pe spezele altora și care după ce mănâncă și bea fuge fără să plătească, adică… chiulește.

Chiul se află într-un vizibil raport de rudenie cu acest albanez qyl (citit azi ciul, dar istoric kül), popular şi argotic, care se traduce prin “parazit”, cineva care trăiește pe spezele altora, sau “prin înşelăciune”. In expresii = gratis, degeaba. De aici, printr-un împrumut dinspre albaneză spre română s-a putut ajunge în mod firesc la o expresie cum e “a chiuli”, “a trage chiulul”.

Cum citează Rodica Zafiu în Dilema Veche: „Auliu, maică, ce chiulangiu!… Nici hotelul nu l-a plătit!“ (Furnica, 6 septembrie 1907). Or, în albaneză tcomai asta e qyl (iată aici definiția): 1. “om care mănâncă și bea fără să plătească”: 2 “leneș, nevrednic”; 3. “gratis prin înșlăciune”.

Sigur, în acelaşi timp, atît chiul cît şi qyl ar putea foarte bine să urce împreună pînă la turcescul külahçi, care desemnează un trickster, un scamator, cuvînt preluat atunci în română sub forma chiulangiu. Dar oricare ar fi originea termenului, corespondența chiul-qyl se verifică și prin echivalenţele fonetice: unui c– (k) arhaic în poziţie iniţială (chiul) îi corespunde deseori în albaneză, chiar şi în multe latinisme venite din Antichitate, un q-, pronunțat astăzi aproximativ ci-, ca în cer, ex. rom. cîine – alb. qen, rom. căprior (de la acoperiş) – alb. qepër, rom. car –  alb. qerre. Palatalizarea lui c în albaneză este însă un fenomen relativ recent şi secundar, lucru dovedit de masa de turcisme care au fost preluate în albaneză prin palatalizarea lui k (Kazim > Qazim, Kerbala > Qerbela, tekke > teqe). Y la rîndul lui redă grafic ü. Chiul = qyl își corespund așadar perfect atât fonetic, cât și prin sens.

Identitatea lui qyl şi a lui chiul mai e dovedită așadar şi prin compararea altor turcisme intrate simultan în albaneză şi în română: qyp=chiup, din tc. küp, deci qyl=chiul, pentru că istoria fonetismului albanez ne arată că acest q- inițial a fost odinioară k-, iar cuvântul a avut în mod necesar forma kül, adică… chiul.

Din prudență, DEX-ul pomenea încă, în ediţia sa din 1958, ipoteza plauzibilă a derivării lui chiul din turcescul külahçi, deşi fără a mentiona termenul albanez echivalent. Iată însă că, dintr-un exces de zel, ediţiile mai recente ale DEX-ului, precum cea din 1984 şi cea din 1996 propun, în mod total implauzibil, ca sursă pentru chiul, un ridicol franțuzism: [tirer au] cul !

Et c’est là aussi qu’on l’a, avec de telles théories.

***