Image

Anarhia este un sistem politic ideal, mai vechi decit socialismul sau liberalismul, avind ca titlu de glorie faptul ca a fost catalogat de Kant, intr-a sa “Antropologie din punct de vedere pragmatic“, fiind definita de el prin “Lege si libertate fara exercitarea fortei” (“Gesetz und Freiheit ohne Gewalt”), sistem opus celui mai frecvent, numit de el generic “despotism”, care e “Lege si exercitarea fortei fara libertate” (“Gesetz und Gewalt ohne Freiheit“). Asta ca sa nu mai dati din gura cu “anarhia” de cîte ori sînt vînzoleli în stradă… anarhia nu inseamna incendiat coșuri de gunoi…  iar pe deasupra Kant mai era de acord si cu tatuajele, lucru ce nu vi se spune la ora de filosofie, dar care ar trebui sa va impuna respect.

Toate astea vin în minte citind cartea lui Michel Onfray La Pensée de midi – Archéologie d‘une gauche libertaire. Michel Onfray e cel care i-a rușinat definitiv pe impostorii francezi, bastarzii rău îmbătrâniți ai lui Sartre, așa-numiții la vremea lor “noi filosofi“. La Pensée de midi (o culegere de mici texte disparate) continuă reflecția lui Onfray în jurul lui Camus, care pentru el este gînditorul anarhist prin excelență. Onfray pleacă de la Nietzsche și Camus, Nietzsche fiind cel de la care e luată expresia “gândirea de amiază“ care definește această arheologie a unei stângi libertare (libertară în sensul de anarhistă – a nu se confunda cu libertarian).

Camus e omul revoltat prin excelență, pentru că ia partea individului împotriva societății; Camus, nietzscheanul de stînga, pentru că oferă echilibrul perfect între Sartre, în stînga, care legitima totalitarismul marxist-leninist – și Raymond Aron în dreapta, care a avut sistematic dreptate împotriva lui Sartre, dar care era un burghez dezesperant.

Bolșevismul romantic al lui Sartre împotriva antitotalitarismului burghez al lui Aron… Cum să alegi ? “Alegerea ar fi fost mult mai simplă“, scrie Onfray, “între un antitotalitarism romantic și un bolșevism burghez.“ A existat însă și combinația ideală a celor doi, iar acela a fost Camus. Camus care, ca și Nietzsche, a postulat antinomia radicala dintre individ si societate. Cine e nieztschean azi?, întreabă Onfray. În mod sigur, nu cel care gîndește ca Nietzsche, ci cel care, plecând de la fulgurările acestuia continuă gândirea critică a demolatorului de idoli.

Că Nietzsche nu a avut nimic de-a face cu vreun fel de ideologie gregară a fost subliniat încă din anii 1930, de către Georges Bataille, de pildă, care intr-un text din 1933 intitulat Nietzsche et les fascistes o ridiculiza pe sora filosofului, Elisabeth Foerster-Nietzsche, care tocmai îi oferise lui Hitler bastonul cu lamă (canne à epée) al lui Nietzsche.

Or, Nietzsche, filosemitul, a refuzat întotdeauna ideologiile gloatei. Zarathustra, Supraomul, der Übermensch, era un anarhist, precum omul revoltat al lui Camus, anarhist de stânga care nu recunoaște nici autoritatea Bisericii, nici a fanatismului majorității manipulate.

22406089_1634360549931110_4255064470709574014_n

Adevărata natură a lui Nietzsche și a Supraomului (identificat grotesc și abuziv cu idealul arian al naziștilor) a început să apară abia după război. (Onfray, la p. 80, în lista celor care l-au reinterpretat corect pe Nietzsche, de la Bataille la Foucault, îl omite în mod straniu pe unul din cei mai originali: Klossowski… poate și pentru că ateul radical care e Onfray e deranjat de caracterul inclasabil al lui Klossowski, teologul pornograf).

Nietzsche și Zarathustra în Iran

Toate astea scrise în Franța rămân însă un exercițiu retoric vid, fără risc. Cum ar fi putea fi însă percepută gândirea de la prânz a supraomului anarhist Zarathustra într-o țară totalitară precum Iranul, unde ideologia oficială este nu doar un fascism teocratic, dar unde orice formă de critică a religiei este strcit interzisă?

Ei bine, cei care trăiesc intr-un sistem totalitar au un avantaj asupra oamenilor obisnuiti: poseda instinctiv tehnici de fofilare ideologica, de evitare a capcanelor discursului oficial si stiu sa foloseasca o serie de complicate coduri de comunicare prin care poate transmite mesaje ce nu au, aparent, nimic de-a face cu continutul efectiv al comunicarii.

Așa încât, un filosof iranian a publicat recent, la Teheran, o traducere persana a lui “Asa grait-a Zarathustra” a lui Nietzsche. Descoperind cartea, m-am repezit asupra ei pentru a vedea (credeam ca stiu raspunsul dinainte) cum a fost hacuita si cenzurata. Desigur, nu ma asteptam ca discursul despre Supraom sa fi fost cenzurat, intrucat iranienii au – si au avut intotdeauna – un complex de superioritate fata de toti turcofonii si arabofonii vecini, asa incat glorificarea Supraomului nu contine nimic care sa contravina ideologiei oficiale. Nu, ma gandeam la tulburatoarea fraza “Dumnezeu a murit”, prin care Zarathustra cauta sa-si transmita extazul ateu de om responsabil de propriul sau destin si neincarcat de nici o ideologie. Cum sa publici in Iranul teocratic, condus de mollahi fanatizati, fraza “Dumnezeu a murit“?

Pana si pornografia ar fi mai acceptabila decat o asemenea blasfemie. si, desigur, ma gandeam deja ca reprezinta o absurditate si un gest inutil sa publici o traducere din Nietzsche din care lipseste tocmai fraza ce condenseaza esenta insasi a gandirii acestuia.

Iata insa ca – surpriza incredula! – textul se dovedeste a fi complet, pana la ultima virgula, iar fraza radioactiva e acolo, la randul ei completa: Pai, se mira Zarathustra, in persana, dupa ce se intalneste cu pustnicul habotnic, pai cum e posibil ca acest intelept sa nu fi auzit ca… si aici, intr-adevar, vine afirmatia ca Dumnezeu a murit… insa geniul traducatorului iranian a fost de a pune Dumnezeu intre ghilimele!…

Fraza nu e asadar: Cum de nu stie ca Dumnezeu e mort, ci: Cum de nu stie ca “Dumnezeu” e mort!… – خدا” مرده است“ – Doua mici semne tipografice, doua ghilimele, inaudibile la lectura cu voce tare, din care cenzorii au inteles cu totul altceva.

Este o performanta intelectuala remarcabila si eleganta a obtine publicarea unui text atat de exploziv pentru o dictatura teocratica si a trece prin cenzura gratie unei simple perechi de ghilimele. Asta pune in lumina in acelasi timp natura complexa a mentalitatii iraniene. Atunci cand citim – sau cand anumiti experti ne spun – ca opozitia iraniana nu cauta sa zdruncine natura teocratica a regimului, ca nimeni nu doreste abolirea republicii mollahilor si ca nimeni nu vrea expulzarea lui Dumnezeu din politica, lucrul poate fi rezumat simplu: iranienii nu vor (deocamdata), intr-adevar, sa se descotoroseasca de Dumnezeu; vor insa sa-l puna in ghilimele.

O lecție pentru gândirea de la prânz fără risc a lui Michel Onfray și pentru toți Übermenșii cârcotași care sîntem.
—

Pentru o versiune engleză a fragmentului despre Zarathustra în Iran, completată cu alte exemple de traducere elegantă prin interstistițiile cenzurii, cf.:

“God” is dead – how to avoid censorship and publish the unpublishable…
http://cabalinkabul.com/2013/02/05/god-is-dead-how-to-avoid-censorship-and-publish-the-unpublishable/

Cf. și
Intîlniri cu doi artiști anarhiști autentici :

Cum am atacat Palatul Regal : JAN BUCQUOY SI LOVITURA DE STAT PERMANENTA …
http://cabalinkabul.com/2013/02/17/cum-am-atacat-palatul-regal-jan-bucquoy-si-lovitura-de-stat-permanenta/

și
NOEL GODIN, TERORISTUL TARTELOR CU FRISCA…
http://cabalinkabul.com/2013/02/17/noel-godin-teroristul-tartelor-cu-frisca/

Despre pe nedrept uitatul Klossowski am mai scris aici :

Criza economică explicată prin sex…
http://cabalinkabul.com/2013/01/17/criza-economica-explicata-prin-sex/
—–