Image 
 
 
“Money is better than poverty, if only for financial reasons.“
(Woody Allen)
 
Da, Blue Jasmine: un Woody Allen de zile mari, despre cum bogații escrocheaza, fura de la săraci, ca să trăiască ei bine și amoral, șicum sînt  în în stare de cele mai șarmante turpitudini manierate ca pe deasupra să te facă să te și simți vinovat cand te jecmănesc. 
 
Un mesaj deloc subtil, dar transmis eficace, printr-un scenariu simplu și eterat –chiar caricatural pe alocuri– și purtat de o actriță fenomenală: Cate Blanchett.
 Image
In ultimii ani evitasem ritualul filmului anual al lui Woody Allen… De la Celebrity (1998, Kenneth Branagh, Leonardo DiCaprio, Winona Ryder, Charlize Theron etc…), de fapt, am mers sa le vad doar pe sărite, sandalizat de faptul ca scenariul din Celebrity era furat de Woody in întregime din albumul de benzi desenate al lui Lauzier La Curse du Rat. Da, furat căsuță cu căsuță, de parcă banda desenată ar fi fost doa un story board al filmului, iar Lauzier nici măcar nu e pomenit la generic. Straniu, nimeni nu a protestat…
 
De astă dată, însă, e un film ieșit în întregime din nevroza lui Woody Allen. La aproape 78 ani, cu 42 de filme la active, e limpede că o sa continue sa le scoată in ritmul ăsta: taica-su a murit  la 100 de ani, maica-sa la 96. Cei doi părinți care, cum apare din hilarantul documentar despre el al prietenei lui Barbara Kopple (Wild Man Blues, 1997), au regretat toată viața că fiul lor s-a apucat de filme (pe care ei nu mergeau sa le vadă): “Noi voiam sa fie dentist”, spune în documentar aproape centenarul tată cu regret).
 
In Blue Jasmine, bărbatul lui Câte Blanchett (Jasmine French) e un Bernard Madoff abia deghizat. Jucat de Alec Baldwin mai cinic și arogant ca oricând, “Madoff” e oglinda unei lumi în care finanțele o iau razna.
 
Blue Jasmine e însă un film psihologic mai degrabă decat politic. Personajul e femeia escrocului, matcă seducăoare și improductivă, învățată în lux, care a pierdut tot și care trebuie să trăiască acum luând-o de la capăt si învățând sa se adapteze intr-o lume care îi e straina: lumea oamenilor obisnuiti. Intrebarea e: cum trăiești dupa asa cădere? Dupa ce ai pierdut iahturi și casă langa Central Park si cai de curse si trebuie sa te muți cu soră-ta vitregă intr-un apartament minuscul din San Francisco?
 Image
Cate Blanchett joacă veninosul personaj al femeii middle-aged care te seduce fara sa aibă nimic simpatic… Nu e nici măcar manipulatoare din calcul, nu e o călugăriță erotică (precum insecta devoratoare de masculin), nu e o mantă religioasă, ci o seducătoare indiferentă, handicapată afectiv cu un cocktail intr-o mână (“Stoli Martini with a twist of lemon” – “Stoli” de la Stolichnaya, desigur) și telefonul in cealaltă.
 
Femeia veninoasă și profund dăunătoare, da, care nu e rea, dar este de o nepasare criminală. Inutilă, cu frumusețea trecaoare. Nu are niciun talent în afară de a conversa despre banalități obscen de scumpe. Bijuteriile i se cuvin. Realitatea lumii nu o atinge. Cand totul se prăbușește și trebuie sa muncească resimte asta ca pe o enormă nedreptate.
 
Filmul evită caricatura grație castingului. Cate Blanchett este dureros de convingătoare. Atat de convingatoare încât, deși e odioasă, spectatorul îi dorește să reușească, ceea ce principalul scop al narațiunii cinematografice…
 Image
Da, neverosimilul bâlbăit si copilăros Woody Allen, singurul regizor occidental care își permite să introducă grosolane clișee antisemiteîn filmele sale, Woody Allen înțelege femeia. Incă de la Annie Hall, cu Diane Keaton, cele mai mari roluri ale lui le-au facut femeile. Mia Farrow : 13 filme (înainte ca Woody sa o înșele cu fiica lor adoptivă, ca intr-un grotesc scenariu psihanalitic despre incest);  3 filme cu Scarlett Johansson, ba chiar practic cu toate marile actrițe actuale, Penelope Cruz, Judie Foster, Julia Roberts, Uma Thurmann, Demi Moore, prea multe de insirat…
 
Un film “vintage”, elegant, răutăcios. Un film al umorului fără milă, pentru că mila ar fi destinată unei specii care nu o pricepe și nu o resimte. 
 
—–