image
Balaurul e dat in dictionare ca neavând o origine sigura.  Este limpede ca are o legatura cu albanezul boljë (șarpe), ca si cu alb. buljar (șarpe de apă). Mai există si sîrbescul blavur, insa acesta în mod cert imprumutat din româna.
.
Rom. balaur, alb. boljë, buljar pentru o ființă scarboasă si raufăcătoare, de natura reptiliană.
.
Lingvistii mai vechi au propus (în mod just dupa părerea mea) o descendența din latinescul clasic belua (uneori scris bellua): monstru, animal malefic. Alții, atragand atentia aspra terminatiei inexplicabile in –aur (de apopiat e cea din alb. buljar) au preferat sa-l atribuie unui vechi fond de substrat balcanic. Alexandru Ciorănescu, in al cărui Dictionar Etimologic al Limbii Române găsim cateva din cele mai absurde etimologii propuse vreodată, o nimereste totuși foarte bine cu balaurul, făcând o analogie cu eroul antic grec Bellerophon, al cărui nume ar însemna “omorâtorul de balauri”… Ipoteza e mai mult decât seducătoare si nu exclude de altfel o rudenie cu latinescul belua. Ernout și Meillet, in monumentalul lor Dictionnaire Étymologique de la Langue Latine, acceptau de altfel descendenta lui balaur din belua, care a ramas identic si in italianul belva : animal raufăcător.
.
In sensul de animal scîrbos îl întâlnim deja la Dante, care in Infernul îl folosește alegoric pentru biserica corupta din vremea lui, numită de el “belva” (si accesoriu “puttana”) : “mi fece scudo / a la puttana e a la nova belva”…
.

Iată însă că în paştună, limba indo-europeană a talibanilor din Afganistan, balā, cu a lung, este un monstru înfricoşător din basme, cu care sunt speriaţi copiii. În nenumărate alte cazuri paştuna prezintă arhaisme, de gramatică sau lexic, ce o apropie de latină, albaneza şi de multe alte limbi indo-europene occidentale (astfel, mine, de pildă, amorul, dragostea, termen pe care paștuna îl împarte cu germana, minne, unde intră în compoziția numelui acelor minnesinger, menestrelii, cântăreții medievali ai amorului). Prezenţa în trei puncte ale domeniului indo-european (Roma, Balcani, Afganistan) a lui bala/belua, pentru a desemna un monstru imund (cel pe care, din noaptea timpurilor, îl mai chemăm și Bau-Bau) nu poate fi o simplă coincidenţă şi ne trimite la trecutul preistoric al celor care s-au extins din India până la Oceanul Atlantic, indo-europenii.

In paștună, balā sau belā, e omofon și a fuzionat cu împrumutul din persană balā = necaz, calamitate, dezastru. Acesta, la rândul său, a trecut în turcă cu același sens = belâ, necaz, nenorocire, de unde a ajuns în română: belea, pl. belele.

Despre alți termeni subterani care iși dovedesc rudenia ascunsa vezi si :
.
Muie, moacã, meclã si “arheologia lingvisticã”…
http://cabalinkabul.com/2013/01/18/muie-moaca-mecla-si-arheologia-lingvistica-2/
.
Despre zmei si zmeie :
.
Zmei, zmeie, Prâslea, Manole și alte mituri românești împrumutate…
http://cabalinkabul.com/2013/05/31/zmei-zmee-praslea-manole-si-alte-mituri-romanesti-imprumutate/
.
Despre cea mai hilara etimologie a lui Ciorănescu, cea pentru mamaliga, pe care o făcea sa coboare din frantuzescul mamelle (!…) :
.
Mãmãliga nu explodeazã, dar are titluri de nobleţe (si mamele, pentru cine citeste pînã la capãt)…
http://cabalinkabul.com/2013/03/20/mamaliga-nu-explodeaza-dar-are-titluri-de-noblete-si-mamele-pentru-cine-citeste-pina-la-capat/
—
image