Iată însă că în paştună, limba indo-europeană a talibanilor din Afganistan, balā, cu a lung, este un monstru înfricoşător din basme, cu care sunt speriaţi copiii. În nenumărate alte cazuri paştuna prezintă arhaisme, de gramatică sau lexic, ce o apropie de latină, albaneza şi de multe alte limbi indo-europene occidentale (astfel, mine, de pildă, amorul, dragostea, termen pe care paștuna îl împarte cu germana, minne, unde intră în compoziția numelui acelor minnesinger, menestrelii, cântăreții medievali ai amorului). Prezenţa în trei puncte ale domeniului indo-european (Roma, Balcani, Afganistan) a lui bala/belua, pentru a desemna un monstru imund (cel pe care, din noaptea timpurilor, îl mai chemăm și Bau-Bau) nu poate fi o simplă coincidenţă şi ne trimite la trecutul preistoric al celor care s-au extins din India până la Oceanul Atlantic, indo-europenii.
In paștună, balā sau belā, e omofon și a fuzionat cu împrumutul din persană balā = necaz, calamitate, dezastru. Acesta, la rândul său, a trecut în turcă cu același sens = belâ, necaz, nenorocire, de unde a ajuns în română: belea, pl. belele.
17 Responses to Laurul – balaurul, de la Roma pînă in Afganistan…
vad ca nu prea comenteaya rumanii
Cred că mai e o legătură între buljar și balaur. Prin povești, solomonarii își conjurau balaurii din ochiuri de apă pe care le înghețau (nu-s sigur de partea cu înghețatul, poate era dintr-un harry potter ceva) – deci balaurii lor chiar erau șerpi de apă.
Baal Ur ? Mi se pare doar mie sau balaurul din basme mai si vorbeste si e in general un tiran ?
Citesc pe wikipedia:
“Baal, also rendered Baʿal (Biblical Hebrew בַּעַל, pronounced [ˈbaʕal]), is a Northwest Semitic title and honorific meaning “master” or “lord”[1] that is used for various gods who were patrons of cities in the Levant and Asia Minor, cognate to Akkadian Bēlu. A Baalist or Baalite means a worshipper of Baal.
“Baʿal” can refer to any god and even to human officials”
E fantezista tare varianta asta ? 🙂
Fantezista cu totul, da.
la mine, la tara, exista expresia cumplit de urata, bala tiganeasca
Interesantă ( deși lingvistic, cum se arată în articol, au origini diferite) este și contopirea în mentalul colectiv românesc a termenilor de :balaur, dragon, drac (ultimele doua provenind din latinescul Draco) . Tatăl lui Vlad Țepeș ce făcea parte din Ordinul Dragonului devine Dracul iar Vlad devine Draculea (al lui Dracul). Spre exemplu în exprimările religioase Sfântul Gheorghe se luptă cu balaurul(care în teorie are mai multe capete) deși în majoritatea ilustrațiilor iconoclastice apare un dragon (cu un singur cap și de aceea diferențiere de balaur). Totuși în creștinismul occidental rămâne originea latină draco-dragon și Sfântul se lupta cu un dragon. În Catalonia, ce are un cult special pentru Sfântul Gheorghe (San Jordi), ” dragonul” are denumirea de “drac” iar “dracul” e numit “demoni”. Foarte interesant e că unei specii de șopârle, reprezentata de Gaudi, foarte întâlnite aici îi spune dragon și nu drac cum te-ai aștepta. Iarăși ce-mi pare interesant este că dragonul este întâlnit ca reprezentare în aproape toate culturile mari de pe mai toate continentele cu un singur dar de balaur (dragon cu mai multe capete), cum e la români, nu am cunoștințe.
[…] Laurul – balaurul, de la Roma pînă in Afganistan… […]
Cred că balaur și bour conțin fiecare câte un sufix augmentativ de certă vechime. Era discutat în rev.Dacoromania mai demult. Se zice că ar fi atașate și unor adverbe ca pururea (var.porurea, de-a pura), aiurea. Nu știu dacă e cazul pentru acestea, dar așa erau analizate.
Bour și arh.buar ar trebui să fie termeni separați, fără legătură etimologică.
Asta explica cum s_a format cuvântul Dunăre. Un augmentare de la Dun – Duna (preluat ca atare de maghiara, de ex).
Și la fel brusture, și poate magura sau mătură.
Posibil, nu știu! Eu am găsit câteva regionalisme cu sufixul augmentativ -ar în Moldova și Maramureș, dar foarte puține. Mai este o arie în Moldova unde -ari era sufix patronimic, dar se regăsește și-n aromână conform lui Papahagi sau în limbile ilirică (Dindari, Sartari, Dexari), latină (-arius) sau albaneză. Același sufix este atașat unor fitonime pentru a desemna formații colective: făgar, sălcar, cireșar, etc.
http://www.alil.ro/wp-content/uploads/2012/05/Sufixul-ari.pdf
Alt sufix interesant din română, care ar putea fi și dacic, este -oc(a): Napoca, Alboca. În vechime era mai răspândit probabil, dar regional se mai păstrează în Basarabia, Hunedoara-Apuseni: vezi cuvinte ca adj.măroc, capoc (cap mare), boțoc, -og, etc. Ca toponimic forma colective: dâmboc (teren cu multe ridicături de pământ mai mici), bodoc (loc cu scai), Dâmbroca (probabil gorunet sau stejăriș, conform sin. dumbravă, alb.dumbre, ”pădure de stejari” și sl.dub, stejar)
Citez si plantele dacice:
zuuster, cercer, sciare, diesapter, tura, edera, storsura, tutastra.
si altele corespondente din romana:
iedera, mazare, ulmarea, tatârca.
PALARIE, adica un pal augmentat?
Pal poate veni de la pillum?
scuze, am vrut sa scriu pileus (in greaca pilos)
am intilnit cuvintul “bau bau” intr-o carte de Andrea Camilleri, cu detectivul Montalbano. citeam cartea in original si m-a surprins ca “bau-bau” era folosit in context asa cum era inteles si in Ro. Am cautat pe net si am descoperit ca in 1795 cuvintul era deja intr-un dictionar al limbii siciliene
Vocabolario siciliano etimologico, italiano e latino, Volumes 1-2
By Michele Pasqualino
(https://books.google.co.il/books?id=5B4SAAAAIAAJ&pg=PA191&lpg=PA191&dq=bau+bau+siciliano&source=bl&ots=oU8yXT99Zn&sig=3QAnvt9aIMKKhkDf3gyAOtm7JC0&hl=en&sa=X&ved=2ahUKEwjJsp2Eg43dAhXHh5AKHdsaCukQ6AEwEXoECAcQAQ#v=onepage&q=bau%20bau%20siciliano&f=false)
Bau-bau il au si lituanienii.
in dict. din link se gaseste la “babbau”, intr-un singur cuvint. Imi aduc aminte ca si bunica mea il pronunta intr-un singur cuvint, si nu, cum am mai vazut, scris in doua cuvinte separate.