Zmeii care ne-au infricoșat copilăria sînt, cum nu prea ni se spune prin manuale, imprumutați de la slavii dimprejur… Termenul e transparent si existent in toate limbile slave, fără excepție… Sîrbii, de la care l-am luat, fac o distincție între zmaj și zmija (ca și rușii de altfel)… Zmija e șarpele în general… Zmaj e dragonul antropo-reptilian din basme, dar si zmeul de ridicat in aer de către copii isterici si urduroși.
.
Termenul însuși e slavon arhaic, având aceeași radacina ca si zemlja, pământul, zmeul/șarpele fiind “târâtorul” chthonian prin excelență. La ruși e chiar folosit pentru Satana.
.
In româna, unde pluralul a fost dedublat, spre deosebire de slavă (zmei și zmeie), legendele au fost preluate în bloc, împreună cu un întreg complex mitologic incluzând cicluri ale eroilor pe care si slavii, la rândul lor, le-au luat de la caucazieni și de la iranienii stepelor dintre Marea Neagră si Marea Caspică.
.
Acolo, la caucazieni, există și azi acele cicluri epice ale eroilor narți, straturi de epopee cu mare coerență mitologică si narativă, și acolo regasim multe din elementele care au esuat, prin valuri succesive, precum crabii morți pe nisipul malului mării, în folclorul românesc.
Despre balaur se poate citi și:
Laurul – balaurul, de la Roma pînă in Afganistan…
.
Două legende românești, Prâslea cel Voinic și Meșterul Manole, imprumutate dar despre care ni s-a spus că sint ale noastre, aici :
.
1. Prâslea cel Voinic
.
2. Meșterul Manole
.
Pe rînd :
1. Vendetta și mutilări ritualice camuflate în Prâslea cel Voinic…
.
Prâslea cel Voinic este un basm de origine caucaziană, provenind de pe malul oriental al Mării Negre, din Colchida și Lazistan. Confirmarea originii caucaziene a poveștii e numele românesc al eroului: Prâslea, care arată limpede că povestea a ajuns la români de la caucazienii din imperiul otoman prin filiera bulgară.
.
Mai departe :
.
2. Meșterul Manole” sau Sade povestit copiilor (printr-o gloryhole)…
.
In Meșterul Manole, popularizat în special datorită variantei reversuite de Alecsandri, comentatorii trec întotdeauna rapid peste un element dramatic de o violență extremă si aparent inutil în economia mitului. Șlefuite de generații de rapsozi, miturile -ca orice scenariu bun- nu conțin accesorii netrebuincioase. Dacă în voiajul inițiatic eroul primește plocon o aripă de albină, ea nu e doar un drăguț element exotic, ci îl va salva dintr-o belea letală; dacă în copilărie eroul are un punct moale pe călcâi, știm că îi vor curge mațele pe acolo. De ce, așadar, nevasta cruntului Meșter Manole trebuie sa fie si gravidă? Doar ca să auzim, delectîndu-ne rușinos, “Ţâţişoara-mi frânge“ si sa ne inchipuim cum se stinge si pruncul în burtã?
.
Mai departe :
.
—-
5 Responses to Zmei, zmeie, Prâslea, Manole și alte mituri românești împrumutate…
Superb articol.
E destul de discutabil. Din ce am mai cetit si eu, la slavi apare un zeu numit Volos (cu o varianta Veles) si parca Sorin Paliga si S. Teodor il pun in legatura cu “voloch”, cuvantul folosit de slavi/rusi pentru a-i denumi pe romani.
Volos era reprezentat si ca un balaur/sarpe sau “zmeu” daca vrei, si era in acelasi timp si un zeu al pastoritului si turmelor, al padurilor si magiei. Deci se potriveste la fix cu imaginea romanilor si ocupatiilor lor principale din “evul intunecat”.
Mai mult, in limba rusa de ex. “volch/volk” inseamna “lup” din cate stiu, (“volchitsa” pentru “lupoaica”) si asta seamana tare mult cu “volok/voloch/volochitsa” – “roman/romanca”.
Daca ne amintim amu si steagul de lupta dacic (cap de lup+corp de sarpe, un fel de balaur adica), legaturile dintre daci si lupi (de la Eliade si altii citire) si prezenta semnificativa a lupului in folclorul si mitologia romaneasca s-ar putea trage niste concluzii foarte interesante despre interactiunile dintre “daco-romani” si slavii de la inceputurile lor.
Contrar unor opinii mai vechi, au existat influente reciproce intre slavi si romani, e chiar ilogic sa credem ca au fost doar dinspre slavi spre romani. E posibil ca destule lucruri (de la obiceiuri, traditii, mituri pana la cuvinte) sa fi fost de fapt preluate de la romani si mai apoi considerate slave.
Iar dintre basmele romanesti cel mai vechi si important e probabil “Tinerete fara batranete si viata fara de moarte”.
Lupul a fost folosit ca totem pentru mai toate populatiile din zona…de la sarmati la daci, pana si romanii preiau lupul ca totem militar…e discutabila treaba cu dacii si lupii (eventual o putem restrange la aristocratia militara a dacilor) chiar daca in cultura populara romaneasca avem o groaza de mituri cu lupi si in calendarul popular sunt o groaza sarbatori legate de lup, in schimb pe teritoriul romaniei nu a fosr descoperit pana azi nici un templu inchinat unui astfel de zeu sau o astfel de reprezentare daco-romana
Pai daca e sa folosim “barda lui Occam” si vedem ca lupul era important si la daci si la romani (nu prea stiu la sarmati, e o intreaga discutie legata de “draco” si posibilele lui origini, stiu, dar despre sarmati se stiu si mai putine lucruri) cam e clar de unde a ramas treaba asta la rom^ni.
Din cate s-ar stii despre religia dacilor/getilor, nu prea isi reprezentau zeii sau credintele “in piatra” sa zic asa. Singurele exceptii mai “iconice” ar fi cele legate de cultul cavalerului dac sau danubian (apropiat dar totusi diferit de cel al cavalerului trac).
Se spune ca reprezentarile Sf Andrei (sau chiar ale Sf Petru) ca “patron al lupilor” (vezi si “noaptea strigoilor si a lupilor” din 30 noiembrie) ar fi de fapt suprapunerea unui sfant crestin peste o zeitate (sau semizeitate) precrestina
The horde – film rusesc https://www.youtube.com/watch?v=7q8C34jD-x8 (la 16:17) isi taie degetul cu baltagul sa-si aminteasca ca i-a fost omorat fiul de celalalt fiu. Baltag – tatareste / topor dai in rusa