Daca existã un cuvant in limba româna care descinde in linie dreapta din cea mai adâncã antichitate, acela e: mãmãligã !… Lingvistii nostri au fost intotdeauna timorati si rusinati demãmãligã, parca neindraznind sa o ia in serios. „Mãmãligã“ (în aromâna din Balcani:mumulic) si „mãlai“ (care lipseste din aromânã) sint date, in mod straniu, in toate dictionarele si studiile lingvistice (cu o exceptie extrem de hilarã, pe care o voi mentiona la urma, pentru cine rezista) ca fiind „cu etimologie necunoscutã“. Termenul a fost imprumutat, din maghiara pina in turca, de toate limbile din regiunile pe unde au trecut pãstorii români si aromâni, insa in dictionarele românesti el e dat in continuare ca avand o origine necunoscuta.
In realitate, mãmãligã provine din noaptea timpurilor, pentru ca e singurul termen neaoş format prin procedeul reduplicãrii [mə(l)-məl-] si pentru ca radacina * məl– (sau *mal-, prezentã si in mãlai) este la rindul ei una din cele mai arhaice, intalnita in toata aria occidentala a limbilor indo-europene.
Sa o luam metodic.
*mal– desemneaza in limbile I-E un complex de notiuni legate de mãcinat si de fãinã :
lat. molo, molere, irlandeza veche melim (eu macin), hititã malla-, a mãcina; apoi mai desemneaza si unele grâne care se macina: lat. milium, care a dat in românã mei.
De aici vine si numele „morii“ in majoritatea limbilor care poseda aceasta radacina:
lat. mola (in acelasi timp 1) piatra de moara si 2) fãinã; la plural, molae, in Vulgata, traducerea latina a Bibliei, molae inseamna dintii care sparg si macina, pe care ii numim pîna astazi „molari“ ), sau molinum, molina (lat. = moarã), sl. melniţa (si mel-nik = morar), angl.-sax. mill, etc. Tot de aici vine numele fãinii, altfel zis rezultatul procesului mãcinãrii: germ.Mehl, albanezã mjéll, sârbo-croatã mlêvo, iar in hititã, limba indo-europeana vorbita acum 3.000 de ani in Anatolia, mallai (de la hit. malla-, a mãcina) = produsul unei macinari… altfel zis… mãlai, fãinã !…
(Unul din cei mai mari lingvisti contemporani, batranul si aventurosul georgian Tamas Gamkrelidze, explica astfel si etimologia latinescului mul-ier, femeia, prin faptul ca in economia primitiva, preistorica, ea era cea insarcinata cu faina, mãlaiul si painea.)
Apoi, mãmãligã este arhaic si prin faptul ca e format prin reduplicare.
Procedeul reduplicarii e atestat in toate ramurile familiei indo-europene si a fost unul din cele mai uzitate, atat in morfologie cat si in sistemul verbal, insa el nu mai era productiv deja in epoca istorica, de la aparitia primelor monumente scrise. In româna urmele procedeului sint doar mostenite, precum in flexiunea verbului, ex. de la la radacina *da– > eu dã-dui (cf. italiana: io diedi, rusã: dadim, vom da).
In morfologie, in formarea cuvintelor, procedeul reduplicarii (complete sau partiale) a fost foarte raspandit, chiar daca in epoca istorica el nu mai era simtit ca functional: lat. mar-mor(marmurã), lat. cir-cul-us, gr. ku-kl-os (cerc), gr. mur-mos (furnicã); sl. gla-gol (cuvînt, verb), etc.
Mãmãligã este asadar format prin reduplicarea lui *mal-, (faina, mãlai, rezultatul macinarii) dar limba (probabil daca) din care am mostenit cuvantul nu a fost singura care redubla aceasta radacina: pe langa hititul mallai (mãlai, fãinã, de la malla-, a macina), care desemneaza produsul macinarii cerealelor, mai cunoastem un nume hitit al fãinei: memal, format prin reduplicarea lui *mal– exact ca daco-românul mãmãl-…
Arhaismul termenilor mãlai si mãmãligã (acesta din urma, prezent în aromânã ca mumulic, format prin reduplicare ca in hititul memal) e intarit si de sufixul care distinge formalmãmãligã de hititul memal: –gã (arom. –c)… Acesta poate fi presupus a corespunde sufixului diminutiv –ka, prezent in intreaga arie lingvistica din jurul Mãrii Negre, de la limbile iraniene (mard = om; marda-ka = omuleţ) pana in greaca veche, trecand prin limbile slave (saba-ka, câine, imprumutat din iranianul spa, cu diminutivul –ka; Herodot ne spune ca scitii numeau cainele: spaka).
Iata asadar ca mãmãligã, terciul din mãlai de cereale (in timpurile recente din porumbul adus din America, insa in trecut din orice fel de fãinã si mãlai) se aratã a fi ajuns la noi din cea mai veche antichitate, alaturi de numele produsului mãcinãrii: mãlai. Formal, transparenta acestor termeni este totala si putem presupune ca au trecut in latina dunareana si in româna de azi total neschimbati, probabil din limba dacilor. Mãmãligã si mãlai ne mai permit sa deducem urmatoarele: limba din care provin (probabil daca) poseda rãdãcina foarte raspandita *mal-/*mel– in sensul de a macina, dar desemnand si produsul macinarii, mãlaiul sau fãina, precum si terciul facut din acestea. Acea limba mai poseda si procedeul reduplicarii (mã-mãl-), precum limbile indo-europene cele mai arhaice (cf. hit. memal), dupa cum poseda si sufixul diminutival –ka. De aici mai putem avansa ipoteza ca regionalismul muntenesc si oltenescmãligã nu este poate o forma erodata a termenului, ci pur si simplu varianta fara reduplicare, cu sufixul diminutival –ka adaugat direct la radacina simpla *mal-.
O forma similara se intalneste in italiana din nord pentru faina de malai: mèliga. Termenul nu are origine latina si ar putea fi un termen areal. O serie intreaga de termeni leaga nordul Italiei de Europa centrala. Unul din acestia e cel slavonesc regasit prin imprumut in romanescul tîrg, dar care exista si in limba disparut a a venetilor. De aici numele singurei lor localitati urbane: Tergeste (astazi Trieste) = Tîrgul… Termenul care a dat it. meliga si care in mod limpede e inrudi cu familia lui *mel- ar putea fi un alt asemenea termen areal, legand Italia de nord de Europa centrala… în romana el fiind re-duplicat: me-mel…
Revenind lq ipoteza unei origini locale, ceea ce ne-ar face sa urcam pina la necunoscuta limba daca, particularitatile limbii de unde ar fi putut veni mãmãliga si mãlaiul confirma in intregime ce spuneam in legatura cu alte elemente plauzibile, precum caracterul ei de limba satem, sau prezenta unor termeni precum garm = cald (ca în iraniana) :
In schimb, nu putem sa nu radem aplecati ca niste cocosati citind tampenia — probabil cea mai mare stupizenie emisa in microcosmul lingvistic românesc de la Scoala Ardeleana incoace– pe care am gasit-o in Dictionarul Etimologic al Limbii române al lui Alexandru Cioranescu (Bucuresti 2002, dar e de fapt din anii ‘50) — Mãmãligã: „Neologism derivat din francezul mamelle“!!!…
Exact, soro, neologism. Mamele si manele. Mâncând, ţãranii citeau Paris Match, uitându-se la ţîţele din poze. Apoi trageau cu ochiul la mãmãligã si se intrebau: Bãi, CPLM sa-i spunem la asta?… Mamelã, frate, da-i încolo de hitiţi !…
————–
cf. Mituri culinare românești :
——–
26 Responses to Mãmãliga nu explodeazã, dar are titluri de nobleţe (si mamele, pentru cine citeste pînã la capãt)…
Pai daca el, Cioranescu, o fi supt de la ma-sa din mamela, zeama de mamaliga?
Napo-ca, napar-ca sunt tot diminutive?
Nici una nici alta. Naparca e acceptat d epractic toti lingvistii ca fiind un imprumut tel quel din albaneza… Napoca e o denumire arhaica reinviata fantezist, a carei etimologie ne e necunoscuta.
Daca habar n-ai nu vorbi. Napoca vine din anticul Napocensis, si nu avem nevoie de acordul cuiva ca sa adaugam acest nume la celalalt nume ,,Cluj”, cel din urma fiind oricum o denumire antica.
În copilarie era mancarea de baza.
Erau 3 specialitati, denumite scurt:: m´măli cu brâ, cu pa, cu la.
Adica mămăligă cu brânză, cu papă (omletă), cu lapte.
Năpîrcă nu poate fi împrumut din albaneză, după cum nu sînt nici alte presupuse albanisme ale românei, ipoteza că româna ar conține albanisme a pornit de la premisa, total greșită (și niciodată demonstrată), că albaneza este idiom neo-ilir, nu neo-trac și că albanezii sînt strict autohtoni; albanezii sînt, de fapt, o mixtură între ilirii romanizați și un influx nord-estic de tip tracic, probabil carpic (ipoteza Russu), mai puțin probabil tracic (din Haemus, ipoteza școlii bulgare de tracologie)
mămăligă este, într-adevăr, autohton, cu păstrarea lui -l- interovalic, firească în TOATE elementele autohtone (bală, balaur, căciulă etc.). mămăliga era, inițial, din mei, din porumb după sec. XVII.
Cei interesați de problema etimologiei multor forme autohtone, inclusiv a toponimelor majore, ăot consula dicționarul meu, descărcabil de aici:
http://www.unibuc.ro/prof/paliga_v_s/volu-in-form-pdf/
NOTĂ. Lucrarea este, să spun așa, de probă, unele forme vor trebui discutate mai în detaliu, orice observații pertinente sînt bine venite.
Pentru cei interesați de istoria mămăligii. Un cuvînt similar s-ar găsi (dar nu sînt competent pe domeniu) în gruzină, rămîn de discutat detalii. În bulgară, ciudat, termenul e turcesc, kačamak, mamaligari, articulat mamaligarite este termen peiorativ pt „români” (mămăligari).
Mămăliga este aliment străvechi, inițial din mei, uzual la italieni și la sloveni (polenta, tot ca în italiană), complet necunoscut slavilor de vest (cehi, slovaci, polonezi).
Este relativ clară relația mălai ~ mămăligă (< * măl-măl-ig-), nu e deloc clară relația cu ie mel-. Văd aici, mai degrabă, un străvechi termen pre-indo-european, cf. mal, cu sensul inițial „mal măloios”, adică cu prundiș fin, ca mălaiul.
oricum sufixul -ca functioneaza inca bine in romana. Ioni-că, Costi-că, etc., chiar Nituli-că. de asemeni Rodi-ca.
interesant ca in gastronomia autohtona retetele de top sunt cu mamaligu-ta. iarasi sufix diminutiv, ceea ce explica cum a aparut sufixul initial (ca->ga).
Cît privește reduplicările în formele arhaice preromane, iată alte exemple culese din memorie, unele analizate în citatul lexicon: curcubeu (< *kur-kurb-b- < IE. *sker- „a îndoi, a curba”), Rarău < *a-ra-ra- < antic Araros (probabil pre-IE), Tărtăria < *tar-tar-i-, eu presupun că nu e toponimc nou derivat de la etnonimul tătar, reduplicarea se opune unei asemenea ipoteze, ci un toponim arhaic din rădăcina pre-IE *TaR- „piatră, stîncă” etc.
E mult de discutat aici.
iarasi sufixul -ca:
badi-ca Traian (cf dictionar bade – cuvant vechi PIE , dacic, cu sens de lider)
deci badi-ca – expresie foarte veche exprimand un lider indragit (Traian)
în care dicționar apare ca fiind dacic, cu sensul de lider?
eu nu găsesc această origine nici în dicționarele din biblioteca mea, nici în cele din dexonline.
dictionarul linkat mai sus
să lăsăm deocamdată sufixele, aînt păcălitoare. -k- este sufix în multe limbi; -lă (Mihăilă, Bădilă) poate fi un sufix autohton, de asemenea -esc, -escu, -ești, deoarece avem -isk în cîteva forme trace relativ bine păstrate.
-lă a fost lăsat deoparte, deoarece mult cred (eronat) că -l- intervocalic trebuie să rotacizeze și în elementele autohtone, deși avem dovezi clare că nu este așa.
tocmai am terminat http://dl.dropbox.com/u/4798849/Volume%20PDF/Influromanepreromane.pdf
simt o adevarata restituire si o eliberare din complexul slav.
ar trebui studiata in scoli.
Mulțumesc pt apreciere, a 3-a ediție, și ultima, cu indice amplu, e pe drum, se va găsi curînd la librăria de la fac. de istorie.
Voi incepe cu o intrebare: inaintea bataliei de la Vaslui, cu ce au taiat mamaliga razesii lui Stefan cel Mare ? Cu ata sau cu cutitul ?
E grea intrebarea ? Nu trisati, nu cititi raspunsul de mai jos !
Mamaliga a putut fi facuta abia dupa 1492, dupa (re)descoperirea Americii. Batalia de la Vaslui a avut loc in 1475.
Se schimba cumva demonstratia dumneavoastra ?
Nu ați citit atent. “Mamaligă” si “malai” au fost inițial termeni generici. Malai era o faină, mamaligă – orice terci sau fireturi de cereale. Taranii romani n-au așteptat porumbul ca sa facă terciuri. Si polenta italiana (=mamaligă) exista inainte de descoperirea Americii. Terciuri respectiv era probabil din mei pana sa vina porumbul. Numele insa a rămas.
@bogdan bobolea. citești pe diagonală, nu e caz rar. Porumbul a înlocuit meiul după sec. XVII, după cum cartoful a înlocuit napul. Strămoșii făceau mămăliga din mei, mălaiul era, așadar, din mei.
ce glumita de invatator de la tara… :))
[…] Daca existã un cuvant in limba româna care descinde in linie dreapta din cea mai adâncã antichitate, acela e: mãmãligã! (…) Mãmãligã este asadar format prin reduplicarea lui *mal-, (faina, mãlai, rezultatul macinarii) dar limba (probabil daca) din care am mostenit cuvantul nu a fost singura care redubla aceasta radacina: pe langa hititul mallai (mãlai, fãinã, de la malla-, a macina), care desemneaza produsul macinarii cerealelor, mai cunoastem un nume hitit al fãinei: memal, format prin reduplicarea lui *mal- exact ca daco-românul mãmãl- (Dan Alexe, Mămăliga nu explodeazã, dar are titluri de nobleţe) […]
am întâlnit la tătarii din anatolia, de pe lângă ankara, termenul malika pentru mămăligă, apropo de meliga italienilor.
[…] român”, de asemenea despre volumul ”Între Orient și Occident” de Neagu Djuvara. De asemnea articolul lui Dan Alexe despre etimologia cuvintelor ”mălai” și ”mămăligă” m-a dumirit o dată în plus în […]
Mălai mai are o variantă mălată (mămăligă, tescovină), ce ar sugera faptul că nu se referă doar la procesarea cerealelor.
Ce n-am reușit eu până acum să decodific este acest banal sufix -ai, uneori adjectival (bălai, *pietrai, murai), alteori cred că-i o terminație de participiu substantivat.
Nu este sufixul posesiv albanez -aj (Prenkaj, Gjokaj, probabil și dacic), nici maghiarul -ai sau latinescul -avi (rom. -ai: semnai, lăudai, treceai, mâncai).
Tracologii cred într-o terminație -*va pentru formele de participiu (pasiv) substantivate. Cel mai celebru exemplu dava/daua. IE -*wos (pentru masc.), -*wa (pentru fem.) și unul scurt -*us.
Mă gândesc că ar trebui să fie niște corespondenți pentru forme de plural colectiv, poate un -*aui sau *avi unde -v- intervocalic cade.
Legat de măligă, eu nu cred că avem un diminutiv, nici pe departe. Ori avem un sens colectiv ori avem o terminație (tot) de participiu pasiv.
Era un link pe internet despre acest caz gramatical indo-european, prezent în ossetină, dar remarcat și-n alte limbi. Era dintr-o carte de Fridrik Thordarson, Ossetic Grammatical Studies.
Acolo vorbea mai pe larg despre acest afix sonorizat în dialectele ossetinilor, -ag, -ig, dar păstrat multe mai bine în alte limbi. Dădea exemple din greaca cipriotă veche, din farsi și chiar din latină, dacă-mi amintesc bine.
Mi-a rămas în aminte gr.apelluka/apellyka – distrus (Appolion, distrugătorul).
Tracologul Sorin Olteanu discuta despre același afix sonorizat în dacică: kaga (votum), iranicul Naracustoma . osset. naräg/naræɡ, îngust (coradical al eng.narrow); gr.stoma, gură (a Dunării)
https://en.wiktionary.org/wiki/Appendix:Ossetian_Swadesh_list
Am observat că-i un caz de derivare foarte vechi. Probabil se duce mult în spate, în perioada IE.
[…] specială, un fel de mălai prăjit, numit mola, de la aceeași rădăcină de la care avem și noi mălaiul, dar și moara. Cu acea mola, cu acel mălai, era presărată victima, care apoi, peste făina […]
[…] 2] https://cabalinkabul.com/2013/03/20/mamaliga-nu-explodeaza-dar-are-titluri-de-noblete-si-mamele-pent… […]
[…] cereale, probabil din mei, vezi si aici: Mãmãliga nu explodeazã, dar are titluri de nobleţe http://cabalinkabul.com/2013/03/20/mamaliga-nu-explodeaza-dar-are-titluri-de-noblete-si-mamele-pentr… . Despre vinete: ”Mere nebune“si pătlăgele (vinete si roșii) – cromatismul culinar în […]