Uitati-va la doi balcanici, sau doi italieni, care discuta (animat prin definitie) si veti remarca o serie de gesturi care nu se practica la alte popoare: vorbindu-si, cei doi se trag de maneca sau de nasturi, uneori se imping prieteneste, ridica bratele teatral luand cerul martor si isi dau palme peste frunte.
Gesturile se prelungesc de multe ori si atunci cand un mediteranean discuta cu cineva din alta cultura. Mediteraneenii se apropie, vorbindu-ti, si intra in bula ta de intimitate individuala. Un olandez de care te apropii in acest fel vorbindu-i va face instinctiv un pas inapoi. Nu pentru ca isi inchipuie ca vrei sa-l saruti, sau pentru ca iti simte din respiratie ce ai mancat la pranz, ci pentru ca din copilarie el a fost conditionat sa-si menajeze o bula de intimitate foarte larga in jurul corpului.
Putem chiar indrazni o evaluare concreta: un metru. Un nordic are nevoie de o bula imaginara de un metru in jurul lui pentru a se simti bine intr-o conversatie. Daca intri in acea bula, apropiindu-te si tragandu-l de nasturi, ceva tulbure nu e in regula si el se va da inapoi, poate chiar fara sa isi dea seama.
Cei care au lucrat in companii multinationale stiu cit de importante sint asemenea detalii in evitarea neintelegerilor si a incidentelor. Bula se poate extinde imaginar si la administrarea biroului. Sa luam, de pilda, pragul unei usi deschise. Pentru un american, care lucreaza in general cu usa biroului deschisa, ceea ce se petrece dincolo de prag, pe culoar, nu exista, cita vreme cineva nu ii trece pragul. Oamenii care se opresc discutind in fata biroului lui o fac pe coridor, intr-un alt plan al existentei, iar americanul nu isi va ridica capul din treaba sa vada ce se intampla.
Un german, in cazul greu de imaginat in care ar lucra cu usa biroului deschisa — din cauza caldurii de pilda –, va inceta lucrul daca te opresti pe culoar in fata biroului lui si va astepta sa vada ce vrei. Spatiul vizual de dincolo de usa deschisa e tot al lui, in vreme ce pentru american frontiera era neta la prag.
Bula de intimitate – un concept care, daca era bine aplicat, ne-ar fi scutit de multe neintelegeri, ba poate chiar de unele razboaie, inclusiv domestice.
Cf. și De ce sunt posace româncele?… din care aflăm că :
http://cabalinkabul.com/2013/01/11/de-ce-sunt-posace-romancele/
“Sintem singurul popor latin care nu mai stie sa vorbeasca cu mainile. Destramarea tesutului social sub comunism, daca nu cumva ea incepuse cu mult inainte, a anihilat codurile expresiilor gestuale si faciale, acoperind totul cu o masca fixa de neincredere ostila…”
—-
Canetti, in Masele si Puterea, era si mai radical, argumentand ca doar intr-o gloată excitată sintem ușurați sa ne pierdem individualitatea si, implicit, desi el nu o spune, sa trăim scurt si intens cu bula spartă:
“The repugnance to being touched is with us when we go out among people; the way we move in a busy street, in restaurants, trains or buses, is governed by it. Even when we are standing next to people and are able to watch and examine them closely, we avoid actual contact if we can.
The promptness with which apology is offered for an unintentional contact, the tension with which it is awaited, our violent and sometimes even physical reaction when it is not coming, the antipathy and hatred we feel for the offender who touched us proves that we are dealing here with a human propensity as deep-seated as it is alert and insidious.
It is only in a crowd that man can become free of this fear of being touched. That is the only situation in which the fear changes into its opposite. The crowd he needs is the dense crowd, in which body is pressed to body; a crowd, too, whose physical constitution is also dense, or compact, so that he no longer notices who it is that presses against him. As soon as a man has surrendered himself to the crowd, he ceases to fear its touch. Ideally, all are equal there; no distinctions count, not even that of sex. The man pressed against him is the same as himself. Suddenly it is as though everything were happening in one and the same body.
The reversal of the fear of being touched belongs to the nature of crowds. The feeling of relief is most striking where the density of the crowd is greatest.”
—
(Elias Canetti, “Crowds and Power”/ Painting : “Leicester Sq.”, Oona Hassim)
4 Responses to Cît de largă vă e bula? (despre bula de intimitate individuală)…
Sotia mea, finlandeza, imi spunea odata ca singurul spatiu in care finlandezii nu aplica principiul “bulei” e autobuzul.
Pai da… Exact ce spune Canetti in extrasul ăla…
totuși, sunt două lucruri diferite, care n-ar trebui confundate:
1) spațiul personal, ca zonă care să te protejeze de alții;
2) familiarismul – de fapt, este ceva ce se numește difuz/specific, care împarte culturile în tipul U (american) și G (german).
de multe ori, cele două chestiuni acționează invers: există comunități unde spațiul personal e mare, dar poți atinge oamenii, și comunități în care spațiul personal e mic, dar nu poți atinge oamenii.
mărimea medie a spațiului personal, în cadrul unei comunități, ține pur și simplu de densitatea populației: unde oamenii sunt înghesuiți și se ating fizic unii de alții, spațiul personal e restrâns, iar unde trăiesc la distanță unii de alții, spațiul e larg.
acest spațiu diferă mai mult de la sat la oraș decât între națiuni.
un neamț din Frankfurt, care merge mult cu autobuzul/troleul, are un spațiu personal mic, la fel ca un italian din Milano – nu trebuie să stai departe de el, trebuie doar să nu-l atingi.
și nu este vorba doar de o atingere fizică, ci și de alte naturi – tot ce ține de el (numele, statutul, rudele, cunoștințele, diplomele, obiectele, limba ș.a.m.d.) este de „neatins” (nu poți discuta despre ele).
de pildă, pe un american îl poți întreba ce limbă se vorbește în SUA, fără să se simtă jignit de faptul că nu știi (mă rog, te poate crede prost, dar asta este o altă chestiune).
și te întreabă și el direct, fără jenă, ce limbă se vorbește în țara ta.
dar un neamț nu te va întreba așa ceva niciodată.
și se simte jignit în ultimul hal dacă nu știi cum se numește limba lui.
americanul dintr-o orășel are un spațiu personal mare, dar ai voie să „atingi” ceea ce ține de el.
neamțul dintr-un oraș mare are un spațiu personal mic, dar nu ai voie să-l „atingi”.
depinde de la individ la individ; sunt si romani care se baga in tine la propriu, te trag de nasturi, te imping sau imbratiseaza… fara sa realizeze ca sunt priviti ca potentiali agresori… spatiul de intimitate se continua cu spatiul de integritate corporala… incercati sa puneti mina pe “fata”unui cal sau vaca… etc. veti vedea ca trage capul instinctiv. Faceti la fel cu un om, care nu va e prieten. Incercati sa-i atingeti fata sau capul. Veti vedea ca se trage inapoi imediat, sau da din cap. Acum stiti de ce Hanibal a ordonat soldatilor sai (care luptau cu soarele in spate) sa loveasca fetele latinilor… Mina pe cap, fata e acceptata doar de la prieteni, membrii familiei, iubita… si mai sunt si alte elemente de intimitate ce trebuie cunoscute si respectate, pentru a stabili relatii cu alti oamani. (Vezi cercetatoarea aia care a trait cu gorilele. Are un set de instructiuni interesant, pentru a fi acceptat in grup. Aplicabile si la oameni…)