Image
Prin anii ’90, intr-o calatorie dezastruoasa prin Asia centrala, o catastrofă din toate punctele de vedere, si profesional si afectiv si financiar etc…
Nu prea-mi era bine; tocmai ma părăsise o ziarista belgiana (care mergea zilnic la psy in timp ce ma decripta pe mine tendentios…) Disperat sa fug din Belgia si sa fac lucruri interesante, am vrut sa merg -ca ziarist- pe front in Bosnia, sau in Cecenia șabada…
Am reusit însă sa conving televiziunea flamanda sa facem o serie de reportaje despre misticismul islamic… Sufi, dervisi, etc… Mă bazam pe niste studii din vremea razboiului rece despre dervisii din Kîrgîzstan, din muntii Pamir… Kirghizia… TV flamanda era cam sceptica, insa mi-au dat bani sa plec in “repérages” cu o intreaga echipa… Acolo am cunoscut-o pe Shaganè…
Am bluffat cu flamanzii si le-am spus ca mergem la sigur… A inceput însă un adevarat cosmar… Ca sa ajungem in Kirghizia a trebuit sa inchiriem o masina la Tashkent, in Uzbekistan, si sa trecem muntii prin Tajikistan, unde era razboi civil.
Ajunsi in Osh, in valea Fergana, unde cautam dervisii, am descoperit foarte repede… ca ei nu mai existau de la al doilea razboi mondial. Zi dupa zi, prin satele alea pierdute în munte, flamanzii se topeau de ura pentru mine si de diaree in urma a ce mancam (ce mancam eu cu localnicii, ei nu mai puteau inghiti decit bare Mars)… dar derviși ioc…
In tot timpul asta, luaserăm cu noi si o traducatoare din kirghiză in rusă… Shaganè, o fatã de vreo 20 si ceva de ani, kirghiză… Eu vorbeam ruseste, insa prin satele alea nenorocite mai erau foarte multi batrini cu ochi de veverita care nu știau ruseste.
Seara, prin hoteluri si hanuri, tot vorbeam cu fata asta Shaganè… Eu ii spuneam de cum ma paraseste cățeaua belgiana, ea imi zicea de viata ei nenorocita… Avea un copil de vreo 8 ani cu un militian care se sinucisese in fața ei la cină, beat, tragandu-și un glonț în cap ca sa-i arate ce face ea din el…
Flamanzii erau convinsi ca practicam 1001 de Nopți si Kama Sutra  cu ea pe banii lor, desi le spusesem ca sint dezesperant de eurocentrist si că mie imi plac numai europencele brune sau șatene și cã nu ma omor dupa țîțe…
Iata insa ca in seara plecarii (in ajun de 8 martie), am mancat o ultima data cu fata aia (a doua zi aveam avionul), și brusc mi-a zis ca ar vrea sa o iau cu mine… că era sigură că aveam să o iau si ca nu înțelegea ce aștept…
Eram asa de cretin-naiv ca am ramas cu gura cascata… N-am stiut ce sa-i zic, si singurul lucru care mi-a iesit din gura a fost: “Dar ai un copil”…
S-a uitat la mine candid si mi-a zis simplu: “Daca te deranjează, il las aici”…
O scurtez, poate chiar merita o dezvoltare narativa, stiu insa ca ridicandu-mă am fugit, practic, in camera, in vreme ce ea striga dupa mine, hohotind in restaurantul gol: “De ce, de ceeeeee m-ai facut sa ma indragostesc de tiiineee?!…”
A doua zi nu a venit, inainte de zborul nostru, sa-si primească plata.
——–