Image

Chewbacca in dreapta mea… Dovada ca a existat

—

Un control de la impozite, pentru un ziarist independent din Bruxelles, e una din cele mai traumatizante experiente care exista. Mai bine ai fi ostatec in Afganistan. Macar asa impozitele nu te-ar suspecta ca ai fi avut pentru perioada aia venituri nedeclarate, desi fiscul belgian, impotriva caruia eu duc actiuni permanente de guerilla, ar fi in stare sa te banuiasca ca ai impartit rascumpararea cu rapitorii si ca datorezi statului 50 % .

In Belgia, administratia fiscala are puteri mai mari decit regele, iar ziaristii din Bruxelles sint pentru impozite persoane la fel de credibile cit sint betivii din statiile de metrou: oricit de inocenti ar cauta sa se arate, toata lumea stie oricum cu ce se ocupa cind nu-i vede nimeni.

Toate astea pentru a spune in ce stare m-am aflat acum nu mult timp, cind fiscul belgian m-a anuntat ca ma va controla pentru cei doi ani pe care i-am petrecut in Afganistan. Pentru a nu mentine un suspens inutil, voi spune deja ca dupa ore de control la domiciliu si puricat hirtii in limbi straine am reusit sa-i conving pe cei doi inspectori ca nu aveam mare lucru de platit pentru acei doi ani, intrucit cheltuieleile mele profesionale nu lasasera practic nicio marja de cistig.

Discutia si negocierile cu cei doi inspectori m-au invatat insa ca pina si amploaiatii fiscului sint persoane umane, care pot avea umor si imaginatie. Acestia doi incepusera prin a refuza vinul rosu ce li-l oferisem, greseala strategica din partea mea, pentru ca atunci cind au vazut in cheltuielile mele de reprezentare ca am pus cam multe cumparaturi la rubrica haine au emis obiectia ca am cumparat prea multe camasi si pantaloni nu pentru ca aveam nevoie de ele in Afganistan, ci pentru ca le patam cu vin.

Le-am arata insa ce am filmat in Afganistan si, brusc, s-au asezat concentrati si au acceptat vinul, ba chiar unul din ei mi-a patat un fotoliu. Eram insa descurajat, pentru ca imi explicasera ca desi in cele din urma ei ma credeau, majoritatea facturilor mele nu puteau fi acceptate in mod legal. Imi turnam un al nu stiu citelea pahar, ei se uitau la imaginile filmate de mine, si deodata unul mi-a zis: „Monsieur Alexe, de ce nu ne declarati verbal ca ati avut in permanenta un bodyguard analfabet, pe care vreme de doi ani l-ati platit X dolari pe zi? Un bodyguard analfabet, zilnic. In felul asta va ies socotelile si noi va lasam in pace”…

Prin aburii pacii divine care se cobora in sufletul meu, am balbait: „Da, am avut un bodyguard vreme de doi ani si l-am platit atata pe zi… Va multumesc si la revedere, daca sintem chit… Dar, spuneti-mi, de ce trebuie sa va declar si ca era analfabet?”…

Inspectorii si-au golit paharele si s-au ridicat de plecare, privindu-ma cu mila prieteneasca: „Pentru ca de-aia nu aveti sa ne aratati facturi semnate de el.”

Au notat declaratia mea si adresa din Kabul a bodyguardului, despre care am precizat ca se numea Chewbacca. Am capatat incepand de atunci atunci un mare respect pentru fiscul belgian, fiind probabil unic in aceasta categorie.