NOEL GODIN, TERORISTUL TARTELOR CU FRISCA…

Noël Godin si Bill Gates

Prietenul (și vecinul) meu din Bruxelles Noël Godin a reușit ieri să-l antarteze pentru a opta (8 !) oară pe pomposul cornișon Bernard-Henri Lévy, fostul nou filozof și mai recent împingătorul lui Sarkozy spre o intervenție în Libia lui Gaddafi. S-a întâmplat ieri, 30 mai, la Namur, în Belgia, iar dacă video-ul e cam flou, în schimb fotografia e orgasmică…

Bravo, Noël, on est fiers de toi.

Intr-o tara, cum e Belgia, care a produs un numar impresionant de scriitori suprarealisti, si care functioneaza in general intr-o maniera suprarealista, un personaj cum e Noël Godin e nu doar acceptat, dar a devenit un element al culturii locale, un personaj folcloric, care are o valenta sociala, culturala, si chiar politica.

Scriitor si critic literar, autor al unei Antologii a Subversiunii Barosane (Anthologie de la Subversion Carabinée), Noël Godin e un om investit cu o misiune. Nu, el nu vrea sa scape omenirea de falsele valori culturale si de impostorii nerusinati care acapareaza mediile de informare. Nu, Noël Godin nu e un haiduc al culturii. Anarhist autentic, el nu poate avea un program coerent, politic sau estetic, sau un tel usor de formulat. Tot ce face el este sa arunce tarte cu frisca in figura impostorilor la moda, sau, cum o explica el cu un inceput inselator de coerenta, “in mutra persoanelor publice care se iau in serios in mod tragic, dar care exercita o autentica, si nefasta, influenta asupra gloatei tînte“.

Spus mai pe inteles: Noël Godin ii ridiculizeaza si umileste in public pe acei politicieni sau artisti fara umor si care, mai ales, nu stiu sa rada de propria lor persoana. Un sanatos sens al umorului este primul lucru care poate fi remarcat la  Noël Godin atunci cand deschide, cu un hohot profund, usa barlogului umplut cu carti in care traieste. Cei 66 de ani ai sai nu l-au adus de spate, iar umerii sai largi umplu rama usii.

Inauntru, printre peretii decorati cu fotografii si carti, il rog sa-mi vorbeasca despre “trofeele” sale provenite din vanatoarea de pomposi. Tabloul e impresionant: a strivit o tarta cu frisca pe fata solemna a lui Michel Campdessus, pe atunci directorul Fondului Monetar International, l-a umplut de sirop si smantana pe Joschka Fischer, fostul sef ecologist al diplomatiei germane sau pe tâmpitul de cîntaret hip hop Doc Gyneco:

A “tărtuit” o lunga serie de scriitori, filosofi, regizori si actori francezi si belgieni, de la Marguerite Duras, trecand prin Jean-Luc Godard, pana la cea mai puternica figura a literelor franceze de astazi, Bernard-Henri Lévy.

Pe acesta din urma, cum am spus, Godin l-a “entarté”, adica “înfrișcat”, nu mai putin de opt ori!… “care ar putea fi socotite nouă”, precizeaza Godin, “dar odata l-am tărtuit de doua ori intr-o singura misiune, iar noi vrem sa nu mințim in calcule”.

(“Noi”, pentru ca de-a lungul anilor, pe masura ce victimele potentiale sunt tot mai atente la pericol, si metodele de atac devin tot mai sophisticate, iar Godin a reunit in jurul lui o intreaga serie de discipoli si admiratori kamikadze, care il ajuta sa isi duca misiunile la capat.) Ca toti anarhistii autentici, Godin este un om foarte riguros, onest, si de o modestie totala in ce priveste propria sa persoana.

Discipolii sai, care opereaza pe planeta intreaga, din Japonia pana in Statele Unite (unde functioneaza o “Biotic Baking Brigade”, niste fundamentalisti ai metodei lui Godin), trebuie sa urmeze acelasi ritual. Si aici se intrevede rigoarea anrhismului authentic: tarta cu frisca trebuie sa fie proaspata si facuta de un pâtissier autentic, iar nu cumparata de la super-market. Tarta nu trebuie aruncata de la distanta, acela fiind un gest prin care teroristul se descalifica, ci trebuie depusa si frecată pe fața victimei, ca intr-o inclestare corp la corp.

Tot asa, conform ritualului, atacantul trebuie sa lanseze strigatul de razboi “Glup, glup!… Sa tartuim pomposul castravete!…” (Entartons, entartons, le pompeux cornichon.) El explica astfel aceasta rigoare ascetica: “Victima trebuie atinsa in deplina splendoare a persoanei sale publice. Totul trebuie sa se petreacă in public, cu cat mai multi martori imprejur. Ne-am simti dezonorati daca ne-am cobora pana la a haitui pe cineva la toaleta.”

Desigur, se intampla des ca eroul nostru sa fie arestat pentru huliganism si violenta. Filosoful francez Bernard-Henri Lévy, care de la un timp evita sa vina in Belgia din cauza lui Godin, l-a lovit odata cu pumnul in fata si a incercat sa-l sugrume pe anarhistul patisier care tocmai il înfrișcase. Mai mult, Godin, care a mers odata sa-l pîndeasca la festivalul de film din Cannes, unde Bernard-Henri Lévy isi prezenta reportajul despre razboiul din Bosnia, si-a pierdut pe viata acreditarea pe langa acel festival, organizatorii temandu-se ca nu cumva Godin sa lanseze o ofensiva impotriva unei majoritati a participantilor.

Pana acum, apogeul misiunii sale catartice a fost “înfrișcarea” lui Bill Gates, “unul din cei mai pompoși castraveți care exista”. Godin l-a prins pe treptele hotelului de lux Conrad din Bruxelles si l-a “înfrișcat”, cu toate ca patronul Microsoft, unul din cei mai bogati oameni de pe planeta, era incojurat de garzile sale de corp.

Fotografiile lui Gates aratand ca un personaj dintr-o comedie muta, cu figura acoperita de frisca, circula si astazi pe internet. Godin i-a frecat frisca pe fata si lui Nicolas Sarkozy, pe vremea cand acesta era “doar” ministrul de interne al Frantei. Cavalerul tartei cu frisca are un an incoace un plan maret, care e acela de a-l prinde pe Francois Hollande acum, cand e presedinte. “As vrea sa-l am”, spune el, repetandu-se usor, “in toata splendoarea persoanei sale publice”.

E limpede insa ca aceasta dificila, dar mandra misiune, va necesita indelungate planuri. L-am interbat daca uneori are si reticente, sau scrupule personale, daca si-a stabilit limite, daca exista personalitati a priori pompoase de care nu s-ar atinge. L-ar improsca cu frisca pe regele Belgiei, de pilda, sau pe Dalai Lama, liderul spiritual tibetan?

Razand in hohte, mi-a explicat ca primul nu merita nicio atentie, iar pe Dalai Lama l-ar lasa in pace pentru ca “desi este un despot de mucava, care domneste peste o dezgustatoare secta, a-i da cu frișcă ar insemna a face o prea mare placere Chinei”, ceea ce deodata imi arata o foarte subtila apreciere a echilibrului geopolitic.

Tot asa, insista el, nu s-ar cazni sa improaste o figură cum e George Bush, pentru ca “a înfrișca un fascist ar insemna sa-i dam un chip omenesc“.

Regreta el oare ceva? Regreta ca infrișcat vreodata o personalitate care nu merita sa fie tratata in felul asta? Godin se gandeste o secunda si spune: da, Jean-Luc Godard, marele cineast francez, unul din initiatorii Noului Val care a stat la baza cinematografiei moderne. Singurul, de altfel, care a reactionat bine, dupa ce a fost infrișcat: a mancat putin din tartã si a zis: “mda, păi asa a inceput cinematograful, cu tarte cu frisca in figura“.

Multumita setului de reguli stricte pe care Godin si le-a impus, precum si faptului ca nu mai era nimeni in preajma ca sa asiste, autorul acestui articol a scapat nevatamat de la interviu.

——-