Image
De când procedeul de “mise en abîme” e predat pînă si in școlile de alpinism si coafură (fiind vorba de abisuri si oglinzi, nu-i așa?), dispozitivul s-a banalizat si a devenit “mainstream”… E ceva comun acum, și nu mai surprinde, sa scrii romane despre scriitori cu crampă creativă, sau sa faci filme despre cineasti in pană de inspirație.
.
Iată, așadar, filmul “Hitchcock” despre cum Hitchcock a făcut “Psycho“. De la bun început se impuneau o serie de alegeri:
.
1) Filmul va conține oare extrase din Psycho sau nu? Alegerea (cea buna, de altfel, a fost: NU). Suntem lăsați sa imaginăm rezultatul, iar pentru milioanele care nu au văzut Psycho, filmul actual, cu un Anthony Hopkins umflat monstruos de convingător, va fi un stimulent pentru vederea adevăratelor filme ale lui H.
.
2) A doua problema, de natura de fapt ideologica, suscitata de un asemenea film, este ca el impune o alegere între credibilitatea istorică si credibilitatea narativă. Hitchcock e jucat aici de cameleonicul Anthony Hopkins, dar este oare Anthony Hopkins credibil ca Doppelgänger al lui Hitchcock?
.
Răspunsul e  DA.
.
Filmul joaca foarte abil intre cele doua niveluri de credibilitate. Logica acestei abilități poate fi înțeleasă mai bine daca se dau exemple contrarii: astfel, scena finală din Inglorious Basterds nu functioneaza deloc pentru că nu are nici una nici alta, nici credibilitate narativă, nici istorică : știm cu toții ca Hitler nu a murit mitraliat de un comando evreiesc intr-un cinema – am putea-o insa accepta si nu ne-ar deranja un efort de credulitate voită, dacă filmul ar fi avut o coerență narativă internă pînă atunci.
.
La fel, realitatea unui eveniment istoric nu garantează ca el va fi si credibil pe ecran. In timpul Primului Război Mondial (La Grande Guerre), francezii au abandonat niște tranșee si redute cheie pentru ca militarii isterizati care le aparau au văzut legiuni de arhangheli amenintatori in cer si au luat-o la fuga… Episodul e real, dar filmul care s-a bazat pe asta a fost un eșec, chiar precizând scolareste, la generic, ca sint “fapte reale”. Logica mitului si a naratiunii cinematografice nu se încurcă cu cea a realului.
.
Așa încât, Hitchcock-ul de pe ecran e intr-adevar foarte credibil. Anthony Hopkins nu putea da mai puțin de atât. De fapt, tot castingul e impresionant de eficace. In realitate, la fel de mult cit înșelator-fragilul Hitchcock, Helen Mirren ține de fapt filmul, in rolul nevestei care suporta tot si care de fapt e miezul afectiv al marelui om, fără de care el s-ar prabuși.
.
La fel de halucinant de convingatoare e Scarlett Johansson, jucând-o pe gâsca blondă de Janet Leigh. Ea reuseste de altfel sa sugereze faimoasa scena din baie cu un urlet convingător si păr scurt care nu îi vine bine… e adorabilă…
Image
… Dar de ce filmul nu decoleaza deloc? Ei bine, pentru ca acest film despre unul din cei mai mari cineasti din istorie e facut de un cineast onest si prudent, dar modest si nu foarte interesant. Imaginea nu corespunde cu personajul.
.
Hitchcock a fost unul din cineastii care au inovat cel mail mult in domeniul montajului si in cel al statutului imaginii. De la The Rope (Frînghia), un film practic fără montaj, filmat in “timp real” si doar cu trei lipituri de montaj vizibile (toate celelalte petrecandu-se pe spatele costumului intunecat al unuia sau altuia din personajele care ies din scenă) – in Psycho el a trecut la extrema cealaltă a montajului: scena crimei din duș durează mai puțin de trei (3) min. si e compusă din 70 de unghiuri diferite ale camerei montate intr-un vîrtej amețitor…
.
Cealaltă mare descoperire si obsesie permanenta a lui Hitchcock, combinată cu psihanaliza si asociaţia permanenta intre sex si moarte, a fost importanța unghiului, a punctului de vedere, a privirii spectatorului. De aici importanța unghiului unic din Rear Window, unde fotograful imobilizat in pat reconstituie o crimă privind in permanenta la o fereastra din curte.
.
Etc, etc…
.
Cu un asemenea challange estetic, tehnic si narativ in față, regizorul Sacha Gervasi livrează doar o poveste onestă, care începe si sfarseste cu glume plate.
.
De recomandat doar fanilor inconditionali ai lui Anthony Hopkins, Helen Mirren si Scarlett Johhansson. Ceilalți sint rugați sa treacă pe la vestiar si sa vadă Psycho mai întâi.
—