Image

Ma așteptam la un dezastru si am văzut un film onest. Un film epurat si linear, care nu oferă nicio surpriză (la urma urmei știm perfect ce se va întâmpla si cum se va termina si mai știm și că e o reconstituire in stil documentar a găsirii si lichidarii lui Bin Laden), dar care funcționează prin rolul si jocul unei singure femei: uluitoarea Jessica Chastain, mai convingatoare ca in viață in rolul neinduplecatei agente CIA Maya…

.
Maya e roșcată voluptuos si nu îi tremură deloc buza aia de jos, umflată doar cind asistă la torturarea  islamistilor capturati de CIA. Tortionarul CIA in rol secund, Jason Clarke, este de asemenea extrem de convingător si cu atât mai înspăimântător, cu cît noi, spectatorii, sintem de partea torturii lui necesare si aplicate maiestru, tehnic si ilegal. Suntem, in câteva rânduri, participanți la un “snuff movie”…
.
Kathryn Bigelow, regizoarea, e o zeiță a scenariului… Nu-i al ei de fapt, e scris de un fost ziarist care a anchetat asupra metodelor de tortură ale CIA, dar un regizor știe foarte bine ce vrea când comanda un scenariu… La urma urmei, Bigelow e fosta nevasta a lui James Cameron.
.
Remarca de mai sus ar pute fi din categoria “macho” (femeia nu se poate de fapt defini creativ doar  prin faptul că a trăit cu marele om)… ea ne permite insa sa atingem adevarata substanță a filmului :
.
Formal, Zero Dark Thirty este ireproșabil. E o lecție de eleganță, care merge dincolo de ideologie. Pentru a situa asta, nici măcar provocator, sa ne gândim la filmele nazistei Leni Riefenstahl. Estetica ei vizuală a modificat cinematografia. Filmele ei sint si astăzi material didactic in școlile de cinema, desi ideologic mesajul lor ne face sa vomăm convulsiv.
.
In cazul lui Zero Dark Thirty, estetica si forța narativă a filmului formează un cuplu atât de puternic, încât descoperim ca de fapt întreaga dezbatere in jurul moralității folosirii torturii ca metoda de interogare pentru a ajunge la Osama Bin Laden nici măcar nu ne deranjează atât de tare… Waterboarding? Deținuți umiliti, cu lesă de câine si care se cacă pe ei, dupa ce sint batuti zilnic si ținuți in lanțuri, nelăsați sa doarmă zile in șir? Noi sintem automat de partea elegantei si sofisticatei femele roșcate care își acoperă doar discret din cand in cand nasul pentru că pute acolo…
.
Aici e punctul in care filmul funcționează neasteptat si irezistibil: robotul implacabil e o femeie!… Kathryn Bigelow a aplicat aici acel procedeu elementar, dar mult prea ignorat, din scriitura de scenariu care e înlocuirea personajului prin opusul sau… Un scenariu nu funcționează? Ii putem da o cu totul altă dimensiune daca personajul principal devine brusc o femeie, sau un handicapat, sau un exclus… La fel, intr-un dialog plat, daca schimbam replicile si le punem in gura altor personaje, neasteptate…
.
Filmul asta nu ar fi functionat deloc daca agentul incapatanat care il găsește pe Bin Laden ar fi fost un barbat, Leonardo DiCaprio sau George Clooney. In schimb, femeia aia fragilă si frumoasă, fără un iubit, fără familie si fără prieteni, reușește sa ne convingă tocmai prin fragilitatea ei.
.

Nu ne mai pasa de morală. E foarte frumos ca filmul e atat de elegant –si inselator– de simplu… ca din Bin Laden, mereu prezent virtual, in fiecare scena, nu vedem decat in final un capăt de halat si un vîrf de barbă insangerată… Nu tortura detinutilor e subiectul filmului, si nici justificarea luptei prin toate mijloacele împotriva terorismului islamic si a “jihadului”, ci tenacitatea unei femei filmate de o alta femeie.

.
O femeie care n-are nevoie sa fie salvată, care nici măcar nu flirteaza, desi totul in buclele ei roșcate si sfarcurile ieșite prin tricou țipă “sex-sex-sex”, o femeie care nu trăiește decât pentru atingerea țintei: Bin Laden… La urma, când totul e împlinit, plânge și ea oleacă… Chiar si acolo e credibilă… “She is a killer”: așa ne-a fost prezentată.
.
Zero Dark Thirty – un elegant thriller feminist. Lăsați ideologia si bunele simțăminte la garderobă.
.
—–