Imnurile de stat ale țărilor Uniunii Europene sunt printre cele mai violente mostre de poezie patriotica de pe planeta, violenţa colectiva, uneori cu nuante pornografice, fiind peste tot cîntata in versuri pompoase, cu rime scolaresti de un gust indoielnic.
Unele imnuri nationale sint adevarate scenarii de filme gore. „Sa ne îngrășăm holdele cu sangele stricat al dusmanilor”: așa sună un vers celebru al Marseillezei. Deja prin anii 1950, un scriitor, Boris Vian, se intreba – mimand ingrijorarea – daca sangele stricat ar fi intr-adevar cel mai bun ingrasamant pentru holdele franceze. Imnul national al Frantei indeamna la nimicirea „ferocilor dusmani”, numeste celelalte popoare „hoarde de sclavi” peste care domnesc „despoti insetati de sange”, iar vecinii Frantei sunt “„tigri neinduplecati”. Un imn cam disonant in Europa unita.
Majoritatea imnurilor nationale europene sunt pline de oase ciobite, hârci, lovituri de paloș și valuri de hemoglobina. Irlandezii avertizeaza de pilda, in imnul lor national, ca sint gata sa-si dea sufletul luptand impotriva inamicului. Imnul e scris in 1907 si inamicul e Anglia.
Olandezii si italienii anunta la randul lor, pe un ton maiestuos, ca sunt gata sa moara, olandezii cântând asta in limba din sec. al XVI-lea, din vremea când măcelareau la rândul lor prin colonii pentru bulbi de lalele.
Surprinzator, cel mai bataios imn este cel al danezilor, care sunt, paradoxal, natiunea cea mai pașnică. Scolarii danezi proslavesc un imaginar macel, o hăcuială pe care razboinicii Danemarcei o savarsesc… rîzînd. Versurile spun că sabia daneza „crapă coifurile si creierele suedezilor”… numiți în deriziune „Goţi”.
Pentru greci, vrajmasii sunt turcii, pentru belgieni, dusmanii sînt însa olandezii, iar imnul lor canta pe un ton lugubru gloria oaselor sfinte de eroi.
In tot acest context macabru, „Deșteaptă-te, române” e unul din puținele imnuri europene care fac dovadă de oarecare reținere, desi pe un fond de paranoia profundă. Toți împrejur ne sunt dusmani, dar, revelator pentru mentalitatea româneasca, singurele amenintari cu masacrul si hacuiala sunt aruncate nu la adresa vecinilor, ci… a șovăielnicilor de acasă.
——-
PS. Nu m-am uitat la unguri. Orice ar cânta ungurii despre suferințele lor trecute, tot nu-i crede nimeni.
——-
5 Responses to Orgii patriotice și îngrășăminte din sânge stricat – imnurile naționale europene…
păi, din cauza celor ascunşi în casă/peşteră/munte/pădure, n-am fost în stare să batem zdravăn şi definitiv niciun duşman şi ne-am făurit chip mioritic, de popor blajin, nonviolent şi ospitalier!
Imnul Maghiar suna cam asa:
Doamne, binecuvîntează
Pe maghiar, dă-i voie bună,
Și belșug, și-i stă de pază
Ca pe dușman să-l răpună.
Celui mai lovit de soartă
Adu-i zile mai frumoase,
Prea și-a ispășit deșartă
Viață-n chinuri dureroase!
Tu, purtatu-ne-ai străbunii
Peste sfinte culmi Carpate,
Patrie ne-ai dat cununii
De izbînzi insingerate
Și pe unde curg la vale
Tisă, Dunărea-argintie,
Înflori-n cimpii domoale
A lui Arpád seminție.
Am atins șesuri cumane
Unduind de spice coapte
Și nectaruri diafane
Ai prelins prin vii în noapte.
Ne-ai înfipt ades drapelul
Peste otomane gloate,
Matei-Crai duse rezbelul
La Viena, sub cetate.
Pentru-a noastre vechi păcate
Ai strîns, Doamne, supărare
Și cu fulgerele-ți toate
Ne-ai lovit fără-ndurare:
Ai trimes mongole hoarde,
Cu săgeți să ne lovească,
Apoi jug osman, și soarte
De robie grea, turcească.
O, ce-adesea răsunară
Imne de triumf osmane
Peste soartă noastră-amară,
Peste-a oaselor gorgane!
Și ce des fiul și-aflase,
Țara mea, un scut în Tine,
Ori din pricină odraslei
I-ai fost urnă-n vremi haine!
Hăituit, fugea sărmanul
Urmărit de spadă-fiară,
Nu-și află, precum orfanul,
Casă-n propria lui țară.
Suie-n munți, coboară-n vale,
Cu amar adînc și teamă,
Ploi de sînge, foc și jale
Îl lovesc și-l fac să geamă.
Azi ruini: cindva cetate;
Rîs cindva și veselie a
Plîns și jale se abate
Azi, în loc de bucurie.
Și, vai, moartea cînd cosește
Libertatea nu da-n floare,
Curg din ochi de rob muțește
Lacrimi de orfan, amare!
Doamne, de maghiar te-ndură,
Apără-l de cele rele,
Ocrotește-l cu căldură
Prin oceane de durere.
Celui mult lovit de soarte
Adu-i ani de bucurie,
Prea și-a ispășit prin moarte
Câte-au fost și-or să mai fie !
Debout Congolais,
Unis par le sort
Unis dans l’effort pour l’independance.
Dressons nos fronts, longtemps courbes,
Et pour de bon prenons le plus bel elan,
Dans la paix.
Pe vremea când vorbea Boris Vian (care mai era şi admirator până la obsesie al Americii, lucru pe care francezii de după el încearcă să-l îngroape ca pe o chestie ruşinoasă) era cam periculos să vorbeşti de sânge, fiindcă trecuseră prea puţini ani de când francezii avuseseră parte de el. De al lor, nu de al altora, cum a zis un oarecare arhitect numit Albert Speer.
Dar în prezent hoardele de sclavi ale unor despoţi tăietori de capete şi aruncători de pietre ar trebui să îi facă pe marseillezi să se mai gândească niţeluş ce treabă e mai ruşinoasă.
Excelent, ca de obicei!…