Gramatica gesturilor ar trebui predata la orele de limbi straine in egala masura cu flexiunea verbelor.
—
Ajuns in Belgia acum un sfert de secol, plin de proaspat entuziasm est-european, am reusit inca din prima zi sa sochez pe cineva, o persoana care imi voia binele, cand, dupa o disputa in care i-am dovedit verbal ca aveam dreptate, am facut gestul românesc ce inseamna „sîc, te-am batut”… Gestul acela, banal pentru noi, prin care vorbitorul strange pumnii si si-i loveste vertical, ca si cum ar infige un dop in pumnul de jos cu pumnul de sus.
.
Persoana – un belgian neaos – a fost extrem de socata. In Belgia, asta e un gest de o mare violenta, care implica o propunere imediata de sex animalic, de preferinta pe cai nenaturale. Sigur, incidentul a fost rezolvat prin explicatii, rasete si batut pe spate… sovaielnic, pentru a nu fi interpretat. La urma urmei, Belgia si Franta sint tari in care barbatii se imbratiseaza si se pupa de cite ori se intalnesc, ceea ce pe un olandez de pilda l-ar face sa se crispeze imediat.
.
Am descoperit atunci – pe pielea mea, daca pot spune – ca micile gesturi cotidiene pot fi la fel de vitale in adaptarea la o cultura ca si vorbirea corecta a limbii. Cine a fost in Bulgaria stie cit de important e sa-ti amintesti ca daca un bulgar aproba frenetic din cap fara sa vorbeasca inseamna ca spune „nu”, iar daca scutura vehement capul zice de fapt „da”.
Acestea sint confuzii anodine. Uneori insa, necunoasterea unui gest poate avea consecinte fatale. Odata, in Cecenia, am acordat proportii nebanuite unei dispute infocate in limba locala, in care unul din cei doi care argumentau i-a facut celuilalt gestul cu aratatorul trecut pe gît prin care noi amenintam pe cineva cu moartea. Mi s-a explicat ulterior ca ma speriasem degeaba. Acel gest la ei inseamna „m-am saturat de tine”. Pentru amenintarea cu moartea se face un gest similar, cu mana alunecind pe gît, insa se foloseste degetul mare, iar nu aratatorul.
Unii, precum italienii, vorbesc cu mainile la fel de mult cit vorbesc cu gura. In schimb, un ghid olandez al bunelor maniere spune: „a face gesturi bruste e vulgar, iar a vorbi cu mainile e nepoliticos. Persoana bine crescuta va face cit mai putine gesturi cu putinta, iar acestea vor fi gratioase si armonioase”. Cine a participat la o cina oficiala olandeza stie ce hieratism implica asta.
Se pare, asadar, ca dupa incurcarea limbilor, cînd cu Turnul Babel, Dumnezeu ne-a mai amestecat si miscarile mainilor, cefei si ale umerilor… ca sa ne oprim doar la madularele vizibile… Gramatica gesturilor ar trebui predata la orele de limbi straine in egala masura cu flexiunea verbelor. La urma urmei, in italiana „vaffanculo” este impronuntabil daca corpul ramane rigid si nu se face gestul acela graitor cu mana dreapta.
Cf. :
— De ce sunt posace româncele?…
http://cabalinkabul.com/2013/01/11/de-ce-sunt-posace-romancele/
si
— Despre macheală cosmică în Georgia sau cum am aflat ca sunt un nimeni…
——–
One Response to Despre lingvistica corporală, cea nepredată în școli…
Am o propunere de titlu. Mi-a fost sugerata de un album cu fotografii ale marilor mahari din tarile “fratesti” comuniste: “Gramatica cefii”