Unul din cei mai arhaici si mai instructivi termeni indo-europeni pentru lingvisticã, ajuns la noi din noaptea preistoriei si fals-pudic ignorat de dictionare.
.
Sub forma sa româneasca el e un slavism, un termen de imprumut (cu un simbolism fonetic nelinistitor, pentru ca cu cît pandantul sau de origine latineascã pulã e fonetic adecvat significatului, umplînd agreabil gura locutorului, cu atît pizdã suna înspaimîntator din pricina acelui -zd- cu consonanţe de brici, sîrmã ghimpatã si vagina dentata.
.
El inseamna în românã ceea ce inseamna in toate limbile slave (cu exceptia slovenei), e atestat într-o limba baltica disparuta, prusiana, sub forma peisda (identica cu cea slava, intrucat prusiana a fost transcrisa de locutori germanofoni care au indicat probabil prin -ei- un -i- lung, cum e cazul in limbile slave); si putem sa-l reconstituim in albanezã, unde exista sub forma pidh ( = vulva), fonetica istorica a albanezei permițîndu-ne sa il reconstituim ca *pisda.
.
Lingvistii slavi sint insa de acord sa-i atribuie un sens initial de fund, cur, buci !!!… Este in mod limpede un termen compus care ar proveni -in mod foarte plauzibil- de la radacina *sed-, cea din a se aseza, sezut, sedere, etc., engl sit, lat. sedeo. Fundul, așadar, șezutul. Forma primitiva poate fi reconstituita drept (e)pi-sed: a se așeza (sed-) – epi– (pe ceva, jos). Pi-zdo… unde rădăcina sed– devine zd– îin compoziție cu prefix. O formatie paralela este ni-zdo, nest, nidus, гнездо, cuibul, numele compus al casutei pãsãrii, de la ni-, care indica miscare in jos si același sed– a se aseza. La fel: pi-zdo, a se aseza facand presiune, a se trânti greoi. ni-zdo = nest, nidus, cuib… (e)pi-zdo = curul, cel pe care te așezi.
.
Verbul exista in sanscrita arhaica : pidayati (derivat de la *pisd-) : a se aseza greu pe ceva/cineva; a presa, si in grecul arhaic cu acelasi sens piédzo: mã asez greu pe ceva.
.
Că sensul initial era cel de fund, cur, partea din spate, e confirmat de faptul ca in latina, potrivit fonetismului ei propriu, *pizd– a dat ped-ere, a trage vînturi, așa cum *nizd– cuib (cf. în paralel, in limbile germanice, engl. nest-) a dat nidus, cuib); din pedo-pedere, avem frantuzescul pet, péter. (cf. slovenã : pezdeti, a trage vînturi)…
.
Pe cale de disparitie in limbile slavilor de sud, termenul a capatat cea mai mare extensie in rusã, unde presara copios discursul cotidian. El s-a demonetizat, precum “fuck” in engleza. Пиздец (pizdeţ) inseamna pur si simplu dezastru, nenorocire, fiasco, treaba rau facuta. In rusã el poate capata nesfarsite nuante: пиздёнка, пиздушка, пиздятина, пиздище… До пизды indica doar lehamite, fara nimic sexual : arata indiferenta vorbitorului.
.
Demonstratia lingvistica e facuta; ramane o singur obscuritate : pentru ce in limbile slave (româna, care l-a imprumutat, nu intra la socoteala) in clasificarea puținelor noastre pudenda, partea din spate a persoanei umane in sens generic, șezutul, a devenit partea din faţã la femei ? Lingvistica e aici neputincioasa, dar in mod sigur iata o metaforã dubioasa care nu li se poate imputa românilor. Ei au preluat termenul gata fãcut.
.
——————————-
45 Responses to Lingvistica asa cum nu ati invatat-o in scoala: de unde vine “pizda”?…
mie mi se pare destul de simplu de înțeles cum și-a schimbat sensul, din partea din spate în cea din față.
probabil că a avut sensul de gaură, și apoi așa au fost denumite ambele orificii.
la fel ca găoază.
Epi-sdo nu poate avea sensul de gaura. Nu te poti aseza pe o gaura. E limpede ca denota partea corpului PE CARE te asezi.
da, firește.
dar apoi a putut primi și sensul secundar de gaură a acelei părți a corpului (acea gaură fiind partea principală, de altfel).
la fel cum labă nu mai înseamnă picior, ca la origine, ci o anumită parte a piciorului.
sau cum muie nu mai însemnă față, ci doar o anumită parte a ei (hopa… chiar gaura 😀 ).
ș.a.m.d.
Cred ca ne ratacim daca proiectam logica metaforica moderna pe o populatie preistorica in a carei limba inca mai erau percepute particolele aglutinate ale formarii cuvintelor: ni-sdo : locul unde se pune pasarea (cuib); pi-sdo : partea pe care ma pun (“sezutul”) si unde numararea se facea probabil pe pachete de patru, perindand degetul mare peste celelalte patru ale maini, motiv pentru care, la sfarsitul seriei de opt, numarul urmator era “cel nou”, “noul”, adjectiv devenit numarul 9 in toate limbile derivate… La fel, o limba in care dintii erau “cei care mananca”, “mancatorii”, de lma verbul ed-, a manca, lucru inca vizibil in latina: “(e)dentes…
dar eu nu vorbesc de metafore, ci de schimbări de sens, de folosiri greșite ale unui cuvânt.
în vechime nu era mare probabilitatea ca o populație să schimbe sensul la preluarea unui termen?
ei n-aveau dicționare, n-aveau specialiști etc.
poate că populația A a folosit cuvântul în sensul de „cur”, iar populația B l-a înțeles greșit, într-un sens mai restrâns.
sau poate că aceeași populație, lipsită de o literatură care să fixeze sensuri, i-a modificat sensul pe parcursul secolelor.
cum au făcut și românii din vechime cu „a (se) îndura”: din „a deveni dur” l-au schimbat în „a deveni blând”.
sau „a desmierda” a devenit ce este astăzi, deși sensul inițial a fost de a înlătura fecalele.
folosiri greșite ale cuvintelor, urmate de schimbarea sensului, fără nicio metaforă.
mă rog, vorbesc și eu să mă bag în seamă, că nu mă pricep la lingvistică.
dar, din moment ce cuvântul și-a schimbat sensul, sigur există un mod în care și l-a schimbat 🙂
Cred ca intr-un asemenea caz trebuie sa ne multumim a constata transferul fara a incerca sa-i gasim explicatii psihologice. Problema este mult mai complicata decat pare, pentru ca transferul s-a produs in slava comuna, insa nu in intreaga slava comuna… In toate limbile-fiica a devenit vulva, ca in româna, dar in slovena a ramas doar sub forma verbala: pezdeti = a trage vânturi… Greu de conciliat asta in interiorul aceleiasi mase dialectale.
apropo de cuvântul buci, că tot l-ați folosit în articol:
în latină și în toate limbile romanice înseamnă gură, numai în română a primit sensul de fund.
mie mi se pare un caz oarecum similar.
Apropo de bucã: da, desigur, desi in acel caz nu e exclusa o contaminare cu aria albanezului bukë = pâine, de unde avem “bucãtar” si “bucatã-bucate”. “Bucile obrazului” ma trimit metaforic vizual la doua pâinici, decat la gaura presupusa de bocca, bouche.
foarte interesantă chestia.
iar acel bukë ce proveniență are, are vreo legătură cu latinescul bocca sau e o simplă asemănare?
Poate ca schimbarea de sens vine din perspectiva copularii pe la spate. E singura explicatie pe care o vad posibila.
Bukë nu are nicio legatura cu bocca, e chiar un termen foarte arhaic care a fost apropiat de unul din putinele cuvinte frigiene pe care le stime, desi sub o forma grecizata: bekos = pâine. Herodot scrie despre regele care a tinut doi copii in izolare totala in ideea ca vor vorbi intre ei o limba naturala, care ar fi limba primordiala. Primul cuvaznt rostit de copii a fost “bekos”, paine in frigiana, de unde s-a dedus ca ar fi limba cea mai veche. Herodot raporteaza legenda cu amuzament, insa in acelasi timp anticii au sustinut intotdeauna ca frigienii veneau din Balcani. Anumite asemanari structurale dintre albaneza si armeana sint limpezi (articolul post-pus, de pilda, care in armeana functioneaza exact ca in limbile balcanice… armeana istorica fiind inconjurata de limbi caucaziene care nu poseda un articol…
La fel, bukë in albaneza corespunde unui intreg complex semantic: bukëpjekër = brutarul, cel care coace painea, de unde se explica direct, cu un simplu sufix, românescul bucãtar (dat lenes in dictionare ca provenind dintr-un ipotetic latinesc *buccata)… Dar bucatar, bucate si bucatarie se explica mult mai firesc prin albanezul bukë = paine.
La fel, brutar, cu etimologie “neclara” in româna, nu se explica decat prin albanezul “brumtor”… cel care framanta paine, de la brumë = aluat.
bun, dar… eu nu înțeleg în ruptul capului ceva: cât timp aceste cuvinte există în albaneza curentă, nu sunt pierdute acum câteva secole, de ce au fost ignorate de autorii dicționarelor?
mi se pare imposibil să fie vorba de ignoranță sau fușereală.
singura explicație pe care o văd este reaua intenție.
Evident, e intreaga dezbatere in jurul identitatii nationale. Sa ascundem tot ce ne leaga de albanezi, ca nu cumva sa se spuna ca venim de la sudul Dunarii, iar nu de la Rim.
Cf.:
Despre relațiile românei cu albaneza
https://www.facebook.com/note.php?note_id=229309630419924
*Brumtor e presupunerea dumneavoastră sau chiar există în Albaneză? Eu știu că brumë este un derivat pe baza verbului mbruaj (to knead; a frământa). Etimologic nu cred că are vreo legătură cu ce se spune în link-ul următor, ci mai degrabă vine pe direcția radicalului care dă lat. fragmentum ( brishtë (fragil), breshër (grindină), alb.brydh (a se frăgezi, a se înmuia;a se coace; a se destrăma – rom.a brudi, brudă, brudiu), brusturi (lat.frustum. *bʰrews- “to break up, cut”)
Eu un morfem care acoperă mai multe teme IE.
La fel și brutar, are un sens fizic, legat de verbul mbruaj. Pe de altă parte, pot accepta și o suprapunere cu acel radical *bʰreh₁u- (“to boil up, ferment”), brutul fiind o pâine dospită, nu azimă, iar alb.bukë vine probabil la fel, dintr-un morfem *bhu- ”to grow” sau *bhu- to hit (a buși, bușitură, bucată, etc.). (vezi etim.eng.bread)
Sau din rad. *bhok- foc, vatră ( alb.bukur =frumos (semantismul original ar fi ”glowing-beautiful”)/rom.bucur (et.nec.), bucurie (agitation-glad); alb.bukaere =licurici (=firefly, firebug); rom. expr. într-un buc(=foc) și altele probabil.
Pe de altă parte, probabil ca de aici să fi moștenit și regionalul a se brotăci (d.oi, a se strica) conform etimologiei eng.brothel. …dintre toate cuvintele. 🙂
https://en.wiktionary.org/wiki/brothel#Etymology_1
e clar ca vine de la cuib – doar oamenii se uitau la smocul de par de-acolo si l-au numit asa 🙂
multumim pt documentare
Nu se spune: a da la buci? i-am dat cur? Intoarce coada? Sexul prin fata e o raritate antropologica, dar si in lumea animalelor! Doar cand practica misionara a devenit global hegemonica a ajuns pizda sa desemneze partea din fata (ca faci sex prin fata). De fapt, pizda nu-i nici in fata, nici in spate, dar de abordat se abordeaza prin spate mai dihai decat prin fata ….
deci iata raspunsul la intrebarea dvs!
A da la buci, to get a piece of ass, chercher du cul… prin multe locuri, sexul (mai exact sexul femeii) e inlocuit cu curul, probabil inclusiv din pricina ca respectivul cur e un organ sexual secundar important. Foarte important. Nemaipomenit de important.
cu ocazia asta mi-am amintit si eu de o intrebare/nelamurire pe care le-o tot prezint expertilor in lingvistica si etimologii (pana acum fara un raspuns clar): in expresia “a freca menta” – se poate oare considera ca “menta” nu desemneaza planta, ci vine chiar de la latinescul “mentula” ? Mie mi se pare o ipoteza care tine :)))
Citeste aici:
http://www.timpul.md/articol/a-freca-menta-de-unde-vine-i-ce-inseamna-aceasta-47313.html
Despre cuvinte din categoria „pudenda” se scrie rar la noi, nu și la alții. Colegul Miran Hladnik de la Ljubljana și-a dat doctoratul pe cuvinte din categoria asta. Cu riscul de a părera tracoman/dacoman (Dan Dana m-a și categorisit așa, deci mi-am făcut intrarea), aș ruga onorata asistență că țină seama de faptul că. 1. La lituanieni, există Deus Pizius, atestat în textele medievale. Așa cum bănuiți, este zeul poftelor sexuale. 2. Multe elemente de substrat ale românei au corespondențe clare în lituaniană, unele nu au fost analizate; exemple ar fi: daină/doină, șo, erete etc. 3. Eu cred că p… este din substrat. Nu pot demonstra, dar e logic. Despre arealul trac-protoslav-baltic am discutat în lucrarea scrisă cu EST și apărută la Cetatea de Scaun. Nu tot ce pare slav e chiar slav.
Pizda nu poate fi de substrat,corespunzand perfect formei slavone. Asa cum am luat de la slavi a iubi, a citi si da, la fel de bine am luat pizda, alaturi de mii si mii de alti termeni fundamentali.
Asta nu exclude insa relatii subterane ante-istorice cu limbile baltice, lucru despre care am mai scris .
https://www.facebook.com/notes/dan-alexe/doina-mistretului-sau-despre-originea-lifto-pag%C3%A2neasc%C3%A3-a-doinei/305171369500416
Cabal in Kabul, nu fi așa de sigur. Ca evoluție fonetică, este în regulă și din substrat, și de la slavi. Slav kurva corespunde germanului Hure, englez whore. Germanii l-au luat de la slavi? Nu e așa de simplu. Nici cu afirmația că „da” ar fi slav nu-s așa de sigur, nu e panslavă, o au doar unii slavi. E de studiat aici…
nu şi-a schimbat nici un sene cuvintul PIZDA.A fost mereu aşa!Nu vedeţi că peste tot unde e folosit are acelaşi sens? El nici nu e format aşa cum zice Alexe, care bate cîmpii şi aici cu puţină graţie. Cuvîntul vine de la PISU (urină, pişat).Pisda…pizda.Arată însuşirea acelui organ.
Nu e nici o dovadă că e cuvînt importat din vreo limbă slavă.Asta e doar o presupunere.
PULA nu e din latină pt că latinii nu spuneau aşa şi nici italienii nu spun aşa.Asta e altă presupunere de-a lui Alexe ca să fie în acord cu ştiinţificii.Ideea că PIZDA nu poate fi de substarat pt că e şi în slavă este eronată.Cum e formată în slavă.? De la ce?
pulă vine de la slavonul Флорин Кроитору, prin care erau desemnați trolii.
Doresc sa mentionez ca in lituaniana ii zice tot pizda, ma rog, pyzda. Iar acolo nu este vorba de imprumut din slava. Avand in vedere caracterul conservator al limbii lituaniene putem presupune ca ambele cuvinte vin direct din fondul comun IE, ipoteza imprumutului din slava nefiind necesara.
celine are o expresie amuzanta: “distractiile oferite de fund”. Daca zici fund si te gandesti la sex asociezi imediat partea posterioara a corpului cu ceea ce-ti ofera distractia…
Eu nu îl citesc pe Celine decât în franceză, așa încât îmi e greu să îmi imaginez cum ar veni asta, care sună aiurea în română.
Dacă demonstraţia e veridică, explicarea evoluţiei de sens nu pune probleme deloc din punctul meu de vedere: în româna curentă, “cur” este un eufemism pentru “cunnus”. Desigur, pentru ca explicaţia să reziste, ar trebui căutat un fenomen similar în limbile vechi.
[…] bonus pentru admiratorii individului numit Dan Alexe, postez aici esența gândirii lui, care este, de fapt esența patologiei obsedatului. Cine, decât un limbist cum e Dan Alexe poate […]
Amestecarea dementa a protocronismului lingvistic excesiv si nestiintific cu pseudo-logica metaforica moderna in mod evident eronat aplicata la hermeneutica lingvistica este apanajul unor semidocti fara cultura solida si a unor exaltati si obsedati sexual care isi deverseaza palidele umori intelectuale urinand pe niste evidente lingvistice de mult elucidate: buca-buci vine clar din latina si are in romana dublu sens de buca obrazului, de ex: “l-am sarutat pe buci” -se mai foloseste la tara cu sensul de “l-am sarutat pe obraji”-,si, de asemenea buca fundului, evidenta fiind si similitudinea morfologica, sa traiti deci vajnici securisti ai limbii romane in frunte cu limbistul de pula si de pizda Dan Alexe!
Cand citesc despre originea cuvintelor in lb noastra imi pun o intrebare simpla: stramosii nostri chiar nu aveau cuvinte pt nimic? Nici macar pt cele mai simple, uzuale si comune parti ale corpului? Chiar toate cuv. romanesti au fost imprumutate? Cred ca cei care se ocupa de asta trebuie sa gandeasca! Singura explicatie ar fi ca stramosii nostri erau muti, si au inceput sa vorbeasca doar acu` 1800 de ani (dupa cucerirea Daciei) altfel nu se explica de ce unul dintre cele mai vechi popoare nu are cuvinte proprii ci doar cuvinte …imprumutate.
“…latineascã pulã e fonetic adecvat significatului, umplînd agreabil gura locutorului,…”
O idee năstrușnică. 🙂 Cred că ați vrut să spuneți ceva mai puțin pornografic.
Legat de alb.pidh e interesant de a aminti că proto-albaneza asimila aceste grupuri consonantice greoaie *sd sau *st (printr-o metateză) africatelor *ds și ts.
Din africate sonore s-au transformat cu timpul în consoane fricative, dh și th. Arareori se mai păstrează și originalele.
N-am idee ce s-a întâmplat în dacică cu aceleași cazuri. Puteau lua o direcție separată, conservatoare, păstrând aceste grupuri consonantice, la fel cum au păstrat nealterate și africatele.
lat.pedere, alb.pjerdh: https://en.wiktionary.org/wiki/Appendix:Proto-Indo-European/perd-
Poate termenul s-a apropiat spre finalul evolutiei de originile sale. “Impingi la ea”, “o pisezi” Rings a bell?
[…] bonus pentru admiratorii individului numit Dan Alexe, postez aici esența gândirii lui, care este, de fapt esența patologiei obsedatului. Cine, decât un limbist cum e Dan Alexe poate […]
Eu cred că termenul este pur românesc vechi. Nu trebuie decât să-l despărțim în silabe și vom avea piz-dă = piș-dă, adică organul care dă piș, adică cel care se pișă. Deci termenul a plecat din română în celelalte limbi și nu invers. La fel s-a întâmplat și cu termenul buci. Bucă este prescurtarea de la bucată. Putem spune o bucată sau o bucă, două bucăți sau două buci. Avem și termeni derivați cu același sens. Spunem copil cu obraji bucălați sau copil bucălat, adică un copil cu obrazul dintr-o bucată lată. Avem de asemenea în balada Miorița termenul bucălaie. Cine a păscut oile sție foarte bine că oaie bucălaie înseamnă oaie cu abrajii negri (laie = negru). Avem de asemenea bucim, instrument de suflat făcut din mai multe bucăți de coajă de paltin sau mesteacăn. Nu este deci exclus ca termenul să ajungă în franceză cu sensul de giră, deoarece și gura are două bucăți repreyentate de două buze.
“obscuritatea” e doar pt bărbați. în franceză, avem o evoluție similară (în limbaju femeilor): «cul» pt vulvă, venind, evident, de la «cur». probabil că se datorează percepției ca inferioare (la propriu și la figurat), pt că animalice, a necesităților trupești, în opoziție cu cele sufletești ori intelectuale.
Buna ziua…va rog traduceti cuvantul botro din limba latina…nu am gasit nicaieri traducerea…foarte important. multumesc
Păi dați-mi fraza completă. Botro e doar dativul sau ablativul de la botrus, ciorchine.
Trebuie să aveți ceva precum a botro, cu prepoziție, adică din sau de la ciorchine.
[…] http://cabalinkabul.wordpress.com/2013/01/20/lingvistica-asa-cum-nu-ati-invatat-o-in-scoala-de-unde-… […]
Iată și alte abordări pe tema dată
A ține de șase
Doamnelor și Domnilor, adică voi, oamenilor mari, maturi care va să zică, hai să epatăm, că e la modă. Vă voi vorbi întrucâtva despre sex, dar nu pe înțelesul tuturor, ci cum spune Eschil: Matousi lego, k’ouk matousi lethomai, adică celor care înțeleg le fac legăturile, iar celor care nu în înțeleg le ascuns legăturile (e un joc de cuvinte pe lego, a lega, a explica și letho, a ascunde). Trebuie să știți că o adunare de studenți la filologie clasică discută obligatoriu, în cei patru-cinci ani de stare la un loc, și chestiuni de etimologie mai delicate, de unde vine cutare cuvânt în limba noastră ori în limbă în limbă sau greacă (pentru și acolo vine de undeva, nu e așa?!), de unde vine înjurătura cutare ori cutare, cum se înjurau între ei anticii noștri strămoși (sau ai altora) – lucruri pe care nu le găsesc, însă, prin dicționare la primele căutări, dar cu care rămân în minte lăsându-le pentru legături ulterioare, mai ales pe acelea pe care bătrânii lor profesori nu vor, nu știu sau nu doresc să li le dezlege. Desigur, e o lume măruntă a faptelor – dar bănuim cu toții, dincolo de ea, și semnificații mai grave, cu înțeles sau nu. Din lumea aceasta a faptelor, vă dezvălui doar câteva.
Iată, de pildă, cum descrie Diodor din Sicilia expediția mitică a faraonului Sesostris prin Tracia: „Pe coloanele înălțate pe pământul popoarelor războinice erau înfățișate părțile rușinoase ale bărbatului pe câtă vreme se vedeau acele ale femeilor pe monumentele ridicate în ținuturile locuite de popoarele fricoase și slăbănoage. Prin aceste importante organe ale trupului omenesc, Sesostris voia să arate urmașilor cea mai caracteristică trăsătură a fiecărei populații” (I, LV, trad. Radu Hâncu; observați, rogu-vă, cât de împestrițată era Tracia noastră pe vremea faraonilor mìtici egipteni: ici viteji, colea fricoși…). Aici, Diodor – ca majoritatea scriitorilor greci – folosește, din pudiciție, terenul neutru ta aidoia, cele rușinoase. Anticii expun public „părțile rușinoase” ale trupului omenesc – dar se feresc să le pună în cuvânt. Totuși, Herodot, înaintea cu mult față de Diodor, când vorbea de aceleași părțile ale femeii folosea cuvântul ornis, care înseamnă pasăre. Or, termenul se regăsește și în limba română – sub formă diminutivală, desigur: vezi, de pildă, bancul cunoscut cu „păsărica te furnică, dar furnica nu te păsărică…” Știe, apoi, oricine că se zice „cocoș”, „cocoșel” pentru partea (încă) nerușinoasă a copilului, și câte și mai câte. Nu cred că e o moștenire, ci o simplă observație de antropologie, care se regăsește, deci, probabil în multe alte limbi. Tot grecii vechi mai numeau, însă, partea feminină respectivă și sycron, care înseamnă smochină – și aici numai prin ținuturile unde cresc smochini cred că se păstrează similitudinea, la vedere…
Dar despre amănunte de felul acesta vom mai vorbi, poate, sunt legături făcute, ca să zic așa – sau, mă rog, ușor de făcut. Pe mine mă interesează relația, pros ti cum zice Aristotel, punerea față în față (știți anecdota: Maiorescu și-a dat doctoratul în pros ti la Aristotel – și i-a ieșit vorba că și l-a dat în … prostii). „Prostiile” sunt cele care epatează, nu e așa? Este vorba de… vorba sex. Ei bine, în latină sex duce la 6 (cifra) și la sex (act sexual). Asta n-ar fi nimic, dar și în greacă hex duce tot la cifra 6 și la act sexual. Vorba lui Caragiale: cum devine de se leagă?!Constat că și în sanscrită e la fel.
Ce legătură să fie, dom’le, între 6 și acuplare?! Habar n-am, dar vă dau, Doamnelor și Domnilor, oameni maturi dornici de a face legături, câteva capete de ață ca singuri să le înnodați. Mai întâi, expresia a ține de șase : în contextul unei legături posibile, ar însemna a păzi un cuplu care face sex într-un spațiu separat, a ține de sex, pentru sex. Se mai zice: „Șase, vine cineva!”: la fel, o atenționare, faceți ordine, fiți cuminți etc. „Pe șest!” înseamnă pe ascuns, adică având pe cineva care ține de șase.
Mie mi se pare că asta derivă, întrucâtva, din sacru, are în vedere protejarea actului/ritualului procreator, păstrarea tainei în taină. Din afară, trebuie să știi că se petrece, dar să nu vezi, să nu cunoști – și să nu lași pe nimeni să vadă/cunoască nici măcar din întâmplare.
Am în vedere și celălalt fir de ață al cărui capăt vi-l indic: Omul lui Leonardo. Vă aduceți aminte figura lui Uoumo Universale: este un bărbat gol înscris într-un cerc. Are două mâini desfăcute, două picioare la fel – și, desigur cap: este pentagrama lui Leonardo da Vinci, cele cinci extremități ale omului, corespunzând, numeric, celor cinci simțuri, celor cinci degete de la mână, etc.: omul, ca ființă, este pentadic, este un „5” relaxat în univers. Omul leonardesc nu este înscris într-un cerc perfect, ci respectă proporțiile reale, „roata” pe care o facem noi cu extremitățile noastre este rotundă, dar nu perfect circulară: îi putem zice fără a greși prea mult un fel de „ou” – și iată sensul fertilității. Tipografii știu că această figură a fost experimentată de către pictorul arhitect în schițele mult lucrate pentru reprezentarea literei O din setul de litere forjat de către el – și niciodată O nu este ca zero, nici chiar în cele mai îndrăznețe abordări de acest tip…
Da, dar priviți mai de aproape și mai cu atenție omul gol al divinului pictor: pe el, la locul cuvenit, este foarte clar desenat sexul. Iată cea de-a șasea extremitate a omului. Leonardo interpretează, așadar, pentagrama, îi pune al șaselea punct de sprijin. Nu insist, atât vă mai spun: mai toate sculpturile renascentiste ale bărbatului gol au cele cinci puncte de sprijin obligatorii, respectă, așadar, canonul pentadic – dar îl fixează categoric și pe cel de al șaselea.
Și atunci, stai și te întrebi dacă nu cumva taina aceasta s-a pus cu intenție în cuvinte, a fost din când în când descifrată de către unii – dar uitată de cei mai mulți dintre noi. Îl purtăm pe „6” în trup – și același „mag” care ne-a pus sensuri în cuvinte ține de șase să nu-l vedem…
Avertisment. Desigur, legăturile acestea sunt literatură, nu știință etimologistă, etc. – luați-le, iubiți cititori, ca atare, ele vor, adică, să vă convingă – nu să vă învingă; ajungă-ne învinși atât de des de argumentele grele ale atâtor științe apăsătoare, poate e bine, din când în când, să mai ridicăm capul din pământ și către cerul frumosului.
Translarea de sens de la partea din spate, şezutul, la cea din față se poate explica foarte uşor de la sunetele pe care le scoate organul genital feminin, după actul sexual, atunci când refulează aerul afară; celeberimele “pussy farts”.
Interesanta parerea lui Orel,albanezul pidh ar veni din slava,dar imprumutul nu e validat de legile fonetice,zd nu da dh.
Cuvantul a fost imprumutat de la romanii ce patrulau pe teritoriul fostului tarat bulgar,pentru ca dh e echivalentul lui dz,z,vezi modhulle-mazare.
[…] ne-au adus și multe cuvinte. Unul din acestea a fost „pizda” care, așa cum explică Dan Alexe, ar fi însemnat inițial „șezut” – adică cur. Atunci românii, având două […]