Image

Indiferent ce vă vor spune arheologii, etnologii și istoricii culturii, această pictură de la Lascaux, grota aia din sudul Franței, ne prezintă primul rebus din istorie, iar acesta e licențios… exact așa cum ne-am aștepta, cultura reală, tribală, vie, populară fiind întotdeauna pornografică.

Pictat pe peretele peșterii, rebusul ne arată un vânător preistoric gol, care a eșuat la vânătoarea de bizoni. Bizonului străpuns de lancea lui îi atârnă mațele, însă a avut suficientă forță și ură animalică pentru a-l străpunge și ucide la rîndul lui pe vânător.

Lângă vânătorul muribund e infipt, cum ni s-a spus întotdeauna, totemul acestuia: o pasăre pe un băț…

Oare?

Se vede că domnii etnografi n-au fost niciodată goi la vânătoare… Cine s-ar duce să omoare primejdioși bizoni purtând un totem greoi pe o prăjină? Intreaga imagine e o glumă și un rebus: după cum se vede, teroarea morții i-a produs muribundului o erecție (e ceea ce se numește grav în iconologie: un personaj ithyphallic)… E limpede că acea populație vorbea o limbă în care pasăre, păsărică, era utilizat eufemistic pentru a desemna organul reproductor… La fel precum în vremuri mai apropiate: cock în engleză, uccello în italiană, sau, în română: pulă, de la latinescul pentru o pasăre de gospodărie (în aromână pulje; cf. de asemenea in germ. vögeln, a păsări = a fute).

Desemnarea eufemistică a sexului printr-o pasăre de mici dimensiuni este așadar o constantă umană, se intalneste in multe limbi si se arată a fi avut deja reprezentari figurative in preistorie.

Ceea ce ne permite să trecem acum în revistă întreg arsenalul lexical-licențios românesc. In afară de slavonescul pizdă, pe care l-am lichidat aici :

De unde vine cuvîntul “pizda”? :

Lingvistica asa cum nu ati invatat-o in scoala: de unde vine “pizda”?…

… pulă, coaie și a fute, acești trei termeni din vocabularul fundamental provin din cea mai adâncă latinitate. Vocabule hămesite care au traversat mileniile reprimate și ignorate de cronicari, ele și-au păstrat svelta si încordata structură fonetică, sunând și azi la fel de sănătos-obraznic ca acum 2.000 de ani, când în Forum coțcarii leneși din Urbs chicoteau sugestiv pe lângă hiperbolica Columnă a lui Traian.

Pulă

Pulă e singurul termen metaforic din acest vocabular fundamental. Desi apropierea poate părea prea evidentă, el  e direct inrudit cu franțuzescul poule. Ambele urcă la latinescul pulla si pullus, care desemna animale si păsări de mici dimensiuni, pui, mînji (cf. fr. poulain, mînz, poule, găină), toate inrudite indirect și cu grecescoul –poulos, pui sau fiu, precum și cu englezescul foal, mînz. Din nou, L s-a păstrat în aromână: pulje (pui, găină), în paralel cu pulă.

Tot asa, în sardã, puliga, gãina, desemneaza actul masturbarii la baieti.

Coaie

Toți cei trei termeni au fost extrem de rezistenți in toate limbile romane. Coi, coaie, pentru a începe ce ele, prezintă formele, toate justificate istoric : couille in franceză, coglio in it. (in limba modernă doar sub derivatul coglione) și, derivat similar, cojones in spaniolă.

In literatura franceză medievală forma era coille, pronuntat exact ca in româna. Toate aceste forme triviale provin din latinescul popular, fără etimologie, coleus, atestat prima oară la Cicero ca echivalent vulgar al lui testiculus. L din coleus s-a păstrat în aromânescul colj, pl. coalji.

A fute

Clasicul fotuere a dat in latina populară fotere, după care futere, strămoșul direct al formelor moderne: it. fottere, fr. foutre, catalană fotre, sardă futir, sp. joder, aromână fut, futeari.

Futuō, futuere, era deja vulgar in latina clasică. Fără etimologie, el ar putea veni dintr-o rădăcină indo-europeană expresivă cu sensul de a lovi, a infunda, care a lăsat o alta urmă in engl. fuck. Latina cunostea mai mulți derivati, printre care si ecfututus -epuizat de desfrâu.

In franceză, verbul foutre a dispărut in ultimele două secole, fiind înlocuit de inocentul baiser, la origine a săruta si încă funcțional in formula baise-main. Foutre mai există azi in special substantivat și desemnând, vulgar-afectat, in literatura de proastă calitate, sperma: le foutre. Tot așa, el mai subsistă in expresii fosilizate si care nu mai au nimic sexual precum n’en avoir rien à foutre, sau foutre en l’air, și in participiul adjectival foutu(e), cu sensul de ratat, pierdut. Singura rămășiță sexuală, nu întotdeauna conștientizată, e in expresia envoyer qqun se faire foutre.

In schimb, in literatura Marchizului de Sade, acum abia două secole, verbul foutre poseda încă toată glorioasa lui vigoare si însemna simplu: a fute vîrtos, futere în infinitivul sau lung istoric românesc. Tot la Sade, in Cele 120 de Zile ale Sodomei, există echipele de salahori ai sexului, les fouteurs, futătorii.

in sfârșit, in italiană verbul fottere are o extensie la fel de largă ca si in româna, in special sub formă participială, intrând într-o gamă infinită de injuraturi si insulte, precum porci fottuti etc.

E revelator de altfel faptul ca vocabularul vulgar al italienei cu toate dialectele sale necesita doar o adaptare minima pentru a fi inteles in romana, ex. rotto in culo, rupt în cur, in urma unor excese sexuale, se intelege…

In fața unei baterii lexicale atât de complete derivate in româna din latina, si dacă mai adaugăm cur si căcare (reunite explicit in latina clasica in culo cacare) rămâne cu atât mai enigmatic lingvistic si cultural faptul că pizda a trebuit împrumutată de la slavi… Sa fie oare legat de faptul că și verbul a iubi e tot slavonesc, pe când a fute e latin?
———-