Image

— ”Am 17 ani și nicio crevasă în sfârcuri“… îmi spuneam la oglindă, sau ceva în genul ăsta, naiv-copilăresc, mi-i cîntăream, așa mici și tari, fără nicio intenție auto-erotică, doar mă surprinsesem deodată frumoasă, cînd mama, care intrase după mine în baie, s-a uitat acru și mi-a zis: ”așa îi aveam și eu până să te fac“…

Zicând asta, Imola a făcut o grimasă care a urâțit-o pe loc, strângându-i buzele într-o linie albă. A tăcut, și-a mai aprins o țigară, cu ochii pe jumătate închiși, rea.

— Ani de zile mi-am strivit sînii după aia și i-am dușmănit… Imi dădeam pumni în piept… Mama mea… cățeaua…

— Nici acum n-ai crevase, am încurajat-o, ușurat că macar aici nu trebuia să mint.

Așa cum zăcea pe spate, fumând, îi cădeau într-o parte, molcuț, însă mie îmi place asta, ador femeile obosite. Eram în camera ei de la hotel și ne pupaserăm foarte mult, dar ea tot nu voia mai departe, îi dădea înainte cu legămîntul, jurămăntul aglutinat pe care i-l făcuse ungurului ei de la Cluj că nu o să și-o pună cu nimeni în lunile în care avea să fie ghidă pe litoral. Tâmpitul o crezuse.

— Nici nu stiu ce-ar zice dacă ar afla ca-mi pierd serile cu tine, a susurat, pufăind.

–Dacă te cunoaște intr-adevar si te iubeste, n-ar putea banui nimic, i-am strecurat perfid, iar ea a zâmbit.

Sînt surprins de fiecare data când văd că cele mai absurde si plate flaterii funcționează tocmai cu femeile inteligente. Lîngă patul îngust de o persoană zăceau șomoiog cămășile noastre, editia mea din Ramayana, bilingva sanscritã-rusã editata de secta Hare Krishna, unealta de seducție din care citesc ostentativ la terasă, și multe sticluțe din minibarul golit al hotelului, acele mirodenii ale amorul ilicit, sticluțe din alea minuscule, obscen de scumpe.

Pentru multe creaturi, plăcerea de a invarti, cu un păcănit sec, căpăcelul de tablă al unei sticluțe de J&B, rupând apoi cu dinții plasticul tare al pachețelului de alune liofilizate, e deja uvertură orgasmiscă. Cînd îmi voi deschide un cabinet de sexologie si Tarot le voi explica amărâților lepădați că dacă vreodată au insistat sa aducă de băut din afară in cameră, in loc să golească frigiderul impreună cu ea, au comis o greșeală fatală si ireparabilă.

Camerele ne erau date de firma de turism din Neptun, camera era beneficiul fiecărui ghid, însă doar la mine și la Imola se schimba minibarul în fiecare zi. Eu cerusem chiar unul mai mare, dar chilioara era atât de îngustă încăt trebuia scos patul ca sa intre un frigider. Ar fi fost o eroare strategică: majoritatea femeilor consideră că într-un pat e mai demn.

Avusesem pînă atunci o situatie privilegiată în cadrul firmei, fiind singurul ghid care putea duce in Deltă și de-a lungul litoralului autocare cu turisti din mai multe tari, vorbindu-le la microfon alternativ in franceza, engleza, germana, italiana etc… In vara aia însã, întrucât veneau din ce in ce mai multe legiuni de mumii bronzate pentru cure cu Gerovital, le-a mai trebuit cineva ca mine, si pina la urma au adus-o, de nu stiu unde, pe Imola. Când am vazut-o prima oarã am înmărmurit, cum se spune în scriitura de calitate… Nu numai că arăta ca Afrodita coborita arogant  pe pamant si se imbraca precum alea din revistele de design avangardist, dar mai si vorbea impecabil toate limbile, în special engleza…

Mai intâi chiar am crezut ca era americancã, iar nu “unguroaică arogantă”, ceea ce e oricum doar un clișeu. Imola se situa dincolo de aroganță… Inaccesibilã, era disprețuitoare mai ales cu mine, cum fac în general toantele când simt ca au atins pe cineva.

Ca să o irit –primul pas spre stârnirea interesului- îi făceam glume plate, precum că “mă voi imola pentru ea”, ceea ce o făcea să pufnească teatral, arătându-și albul ochilor.

In mod fatal, fiind colegi, tot ieseam si mancam impreuna, ba chiar facandu-ne fișele cu traseele turistice a trebuit să începem să mergem unul in camera celuilalt. La inceput nu voia sa vorbim decit despre ungurul ei din Cluj, despre care și eu făceam perfid doar comentarii frumoase si intelegatoare.

— Eu stiu ce ai tu, i-am zis brusc în seara aia. Tu te-ai intalnit cu cavalerul Morman Mort.

— Nu stiu cine e Morman Mort, a bombănit, bănuind pe bună dreptate o capcană.

— Nici n-ai cum. Eu am descoperit asta. O completare a psihologiei occidentale a abisurilor, a arhetipurilor lui Jung, etc… Daca vrei iti spun. Vrei să-ți zic ce-i cu tine?

— Așa. Hai, amețește-mă. Ce-i cu mine, dupa capul tău?

— Perfect. Stiam eu că ai să te încordezi palpitand. Acum îți zici: “Ah… si dacă m-a ghicit? “… Evident că te-am ghicit, proasto.

A rîs cu capul aruncat pe spate. Femeile deștepte rîd cînd le spui “proasto”.

— Fii atentă: ce ai tu e foarte grav. Tu te lupti cu cavalerul Morman Mort. Am sa fac pauze si am sa-ti explic asta lent. Chiar daca tu consideri ca e grotesc si vei merge sa te culci, maine te vei gândi la asta. Asadar: tu te lupti cu cavalerul Morman Mort.

Am făcut o pauză foarte natural prelungită pentru a mai deschide două sticluțe. A tras un gât din a ei, cu capul iar pe spate și pieptul împins strategic înainte.

— Morman Mort e o foarte tulburatoare parabola pe care am gasit-o eu in folclorul caucazian, la ceceni si la oseti, si care completeaza psihologia si psihanaliza occidentala… dar degeaba cauti, nu vei gasi nimic pe internet… Legendele astea trebuie inca traduse…

A urmat capul meu pe spate, cu un gâlgâit.

— Eroul, la caucazieni (eroina, ma rog), trece cam prin acelasi ciclu de incercari ca si la noi… Adica ne așteptăm sa te infrunți cu ăia și ăia, să-i hăcuiești pe-ăia și pe-ăia… Dar la ei, eroului i se spune tot timpul: esti cel mai tare, dar n-ai sa te poti infrunta cu cavalerul Morman Mort… Asa traduc eu liber, dar putem gasi si o alta traducere.

— De pildă?

— Taci din gura, acum eu vorbesc.

M-a pocnit uluitor de rapid cu o pernă :

— Nu-mi zi să tac din gură, că îs genul care vorbesc și mai mult daca mi se interzice. Nici cu bataie nu mi-ar trece. Așa că… trebuie sa fiu atenționată sec dar blând.

— Bun, bun… Si dupa ce eroul îi rade pe toți și -crede el (ea)- că a depășit toate incercarile, ajunge la cavalerul Morman Mort… Care e… care e… o masa amorfa, uriasa, sub o forma usor de recunoscut (adicã: un cavaler mort, dar gigantic), si pe care eroul incearca sa o inlature… Dar cavalerul Morman Mort nu se dă inlaturat. Eroul il impinge, il trage, il inteapa, incearca sa-l taie in bucati… dar Morman Mort sta acolo in drumul lui… si la un moment dat, cind eroul nu e atent, Morman Mort se prăvale peste el si il striveste/sufoca/chifleste…

Se uita la mine cu ochii mari.

— E pentru prima oara ca eroul nu poate folosi niciuna din tehnicile lui superbe de lupta, e prima oara ca barbatia nu ii foloseste la nimic, e prima oara ca inteligenta, forta, optimismul si buna crestere cavalereasca sint egale cu zero… Morman Mort e de neclintit. Tu te-ai intalnit acum în viață cu Morman Mort. Singura modalitate de a scapa de Morman Mort e sa-l ocolesti. Nu te poti lupta cu el, nu… Si atunci trebuie sa mergi imprejurul lui, dar abandonand harta si regulile si limba drumului pe care el le bloca… Si facind asta descoperi ca exista tinuturi noi, plante aiurea (crezi tu), limbi comice si pantere parfumate… Acolo ma gasesti pe mine, fara harta…

Tăcea în continuare, uitându-se la mine cu ochii holbați.

— Hai s-o oprim aici in seara asta, i-am zis, că devine extatic, bine?

Si pe loc i-am dat lovitura de grație :

— Oricum, m-a durut puțin cum mă ocoleai, așa. Eu vreau foarte mult să fim prieteni și sa vorbim și n-ai deloc de ce să te temi de mine, pentru că eu sînt homo.

Maxilarul i-a coborât brusc și absolut neteatral, iar pieptul i s-a umflat dureros, pieptul ăla care avea rapid să mi se dezvăluie fără crevase.

— Cum așa?!…

— Da, sînt homo. Trezește-te, nu se vede? Nu știi ce-i aia? Sînt homo total, nu mă intereseaza femeile. Dar tu ești specială. Aș vrea mult să fim prieteni.

A fost de parcă as fi gasit intrerupatorul bun… S-a aplecat fără avertisment și m-a sărutat clănțănindu-mi dinții și s-a infipt în mine. După aia ne-am smuls cămășile și am început să ne frecăm piepturile goale.

După mult pupat, am zăcut un pic holbându-ne la tavan și atunci mi-a spus de complexul ei cu sânii.

Isprăvind țigara, s-a întors spre mine îmbrobonată.

— Nici iubitului mei nu i-am vorbit despre asta.

Și-a apropiat iar fața, acum aproape tremurând de încordare incertă… Nu-și bănuise niciodată asemenea tulburare, se vedea asta, nu-si imaginase că ar ameți-o atât să se împerecheze cu un homo.

— Fuck !… a făcut deodată și strivindu-mi iat buzele a început să ne dezbrace pe amândoi, cu fața agățată de a mea.

Două minute mai tarziu, căzuserăm din pat și ne încălecam răcnind de tremura hotelul…

Gimnastica s-a oprit însă brusc când, lățită sub mine și zvârlind icnit din bazin, a inceput sa scuture teatral capul si să se intrebe cu voce tare, la fel de teatral si cu un accent american perfect: “Oh, my God, oh my God, why am I doing this?”

Am realizat brusc că nu putea sa se fută decât pe englezește…

Mi-a venit deodată un rîs atât de spasmodic că am speriat-o… M-am imbracat rapid, trecând pe deasupra ei, așa cum zăcea pe petecul de mochetă, îmbrobonită și mută, am plecat si cred ca nu a inteles niciodata ce s-a intamplat.

A doua zi mi-a spus aproape in lacrimi ca m-a crezut diferit, dar ca sint ca toti ceilalti si ca si eu am vrut doar s-o fut si dupa aia gata… Și că i-au apărut primele crevase.

———