813_510234999010343_1633261730_n

Doar pentru a deruta, voi spune cã şi eu greşesc uneori… cu toate cã rãspunsul corect ar fi nu.

În ziua aia trebuia sã merg cu trenul de la Buzãu la Iaşi, la facultate. Aveam bagaje puţine, dar multe cãrţi, pãr lung, aroganţã bine controlatã şi semãnam cu arhetipul meu încã neronţãit.

Cînd am intrat in compartiment, fata aia frumoasã îşi lipise fruntea de fereastră si părea că ar sta la pîndã, deşi pe peron nu se vedeau decit nişte amarîţi de soldaţi care răcneau ocãri spre alţi tîmpiţi în uniformã ce urcaseră dupa mine si se risipisera prin tren. Doi intraserã in compartiment înaintea mea şi înjurau cã nu puteau să deschidă fereastra. Au iesit în fugã si au tropãit spre capătul culoarului ca să-şi strige şi ei măscările, dar trenul s-a scuturat şi a pornit, aşa ca n-au mai apucat să urle decît la copaci şi la vacile din ce în ce mai rapide.

Locul din faţa ei, la fereastra, era gol. Mi-a placut imediat, cum trebuie sã-ţi placã la o femeie, felul in care îi cădea părul pe umeri şi cum îi odihneau mîinile cam mari pe cartea din poală. Unghii roase pînã la ţesãturã… semn bun.

M-am pus şi eu sa citesc ostentativ în faţa ei, sã zicem Heidegger in germanã, sau Şestov in ruseşte, tehnici de seducţie vicioase care îmi veniserã natural în prima tinereţe, dupã ce se deschisese în mine Vorba… cu coperta, desigur, bine in evidenţã… iar din când în când am mai schimbat vorbe in polonã cu un coţcar polac care se intorcea acasã şi vindea sãpunuri prin tren… toate astea fãrã sã mã uit prea mult la ea. Mai aveam in buzunar şi o sticluţã de whisky, cã vara eram ghid pe litoral şi aduceam felurite rahaturi si bunãtãţi, n-aveam eu nevoie de sãpunul polonezului. Am dat sticla roatã prin compartiment, iar ţãranii s-au înecat înghiţind, dupa care au scos ouã şi copane de pui şi au inceput sã putã.

Pe la Bîrnova vin tunelele prin dealuri, si acolo, daca îti amintesti de la fizicã legile luminii, ştii cã prefãcându-te cã te uiti afara vezi in fereastrã, oblic, figura celuilalt din faţa ta… si, desigur, trecând prin tunele, faţã în faţã, ne holbam fix unul in ochii celuilalt pieziş în geam, in vreme ce, din punctul de supraveghere al ţãranilor, noi ne uitam de fapt afarã, ignorându-ne.

În vremea aia pe tren nu se aprindeau becurile în tunel ca azi. Aşa cã atunci când ce trenul s-a zvârlit ţiuind în beznã, mi-am intins picioarele spre bancheta din faţã şi i le-am prins ca într-o foarfecã pe ale ei…

Cum ne-am aştepta, in loc sa şi le tragã rãcnind, mi le-a strâns şi ea între ale ei… şi am avut un orgasm mintal, in intuneric, ca de vreo doua minute…

Când a inceput sa se albeascã rapid mi-am tras picioarele inapoi, iar figura ei era rãvãşitã, venindu-i subit cearcãne şi cute şi încreţituri dureroase de voluptate inferioarã… Ador femeile obosite.

Orgasmul a avut si un after-shock liniştitor când ne-am dat seama amândoi cã nimeni nu remarcase nimic şi cã ţãranii bodogãneau inainte…

La Iaşi, am iesit primul din compartiment cu sacul pe umar, am sãrit atletic pe peron, am facut cativa paşi eleganti, exagerind nobleţea coapselor, ca prin grostescul afişat sã îmi justific, subliniind-o de fapt, tulburarea şi m-am intors sã o aştept când coboara.

Tocmai se lãsa pe peron… cãznit… ţinându-se cu ambele maini de bare, un rucsac mic roz în spate… şi cind a pus amândouã picioarele pe pietrişul gãrii, mi-am dat seama cu oroare violentã… cã fata aia frumoasã… şchiopãta… Nu mai ţin minte dacã avea gheatã ortopedicã, dar venea spre mine cu un inceput de zîmbet, şchiopãtând încrezãtor şi abrupt şi ridicând ritmic din şold…

M-am întors fãrã sã-i zic nimic şi am plecat repede cu un pas din ce in ce mai grãbit si cu o minte tot mai ruşinatã si mai tulburatã… ştiam, atunci pe loc, în vreme ce fugeam cabrat, cã va trebui sa ispãşesc mult pentru atâta laşitate… amestecatã cu o ciudã la limita duşmãniei, pentru cã dacã ştia cã e şchioapã, arãtarea, de ce nu şi-a tras piciorul?…

Sufletul meu flenduros a plãtit de atunci destul pentru asta… Doar cã atâta înţelepciune nu mai foloseşte acum nimãnui.

—————-