Printre cele mai rele si vicioase creaturi care au călcat solul planetei din Pleistocen încoace se numără jurnalistele. Daca as fi fost polițist însărcinat cu investigarea unor abominabile crime ritualice, m-as interesa mai întâi de jurnalistele care au acoperit cazul si care, e știut, sint gata de orice ca sa provoace un scoop.
Ce e mai interesant e că arătările funcționează la fel, indiferent dacă trăiesc si vânează intr-o societate de tip “masculin” sau “feminin”. Sa explicăm aceste concepte revolutionare in sociologie :
Sînt România si Moldova culturi masculine sau feminine? Intrebarea nu e frivola, ci provine din setul de unelte teoretice propuse de un sociolog olandez, Geert Hofstede, fondatorul Institutului de Cercetari asupra Cooperarii Interculturale din Maastricht, în cadrul caruia distinsul profesor a pus la punct o serie de concepte gratie carora putem intelege mai bine diferentele culturale, de la interactiunile la birou, pina la functionarea presei.
Aplicând grilele propuse de institut, reies diferențe fundamentale intre culturi. Un prim pas e sa facem abstractie de limba si de romantismul istoric. La urma urmei, germanii, austriecii si elvetienii vorbesc cam aceeasi limba, dar sint societati foarte diferite. In cazul „masculinitatii“ si „feminitatii“ culturilor – etichete ludice si provocatoare, desigur -, concluzia studiilor institutului este ca putem impărti Europa intre, pe de o parte, societati „masculine“, in care ceea ce conteaza e performanta exterioara, fatada publica, pretentia succesului si a prosperitatii; iar pe de alta, culturile „feminine“, care pun relatiile interpersonale si viata domoala inaintea succesului individual
Culturile masculine in Europa acopera tarile mediteraneene, mai ales Italia si Grecia – insa cu exceptia notabila a Spaniei -, si mai includ si tarile germanofone – lucru de inteles, daca ne gandim la toate Mercedesurile alea si la absenta limitei de viteza pe autostrazile germane -… iar pe de alta parte avem culturile feminine, domoale, lipsite de obsesia succesului individual: tarile scandinave, Olanda, Spania…
Din aceasta perspectiva, România se incadreaza solid intre culturile masculine, iar Moldova intre cele feminine. Criteriul prosperitatii nu intervine aici, ci doar cel al țesutului social si al importantei pretentiei afisate a individului fata de acesta. Intr-o cultura masculina cum e cea romaneasca – aidoma celei italiene – se explica si functionarea presei, bazata pe vedetariat si performante punctuale, exuberante, care acopera absenta cercetarii in profunzime si a calitatii informatiei.
Concluzia fiind, desigur, ca limba poate fi aceeasi, ascunzand insa o functionare in cotidian a unor culturi total diferite. In cultura „masculina“, aspectul exterior al vedetei jurnalistice va prima asupra celorlalte calitati.
Asta se aplica, desigur, mai ales in cazul televiziunii. La TV trebuie sa fii glamoroasă, chiar dacă esti mai proastă decat ciclopul Polifem, în vreme ce la radio poti sa arati oricum, sau chiar sa fii barbat mic si chel cu voce de femeie, ca in povestirea Miss Lonelyhearts a lui Nathanael West, însa numai intr-o cultura „masculina“ poate exista o insultã de breaslã cum am auzit la o ziaristă italiană aruncându-i alteia, cu milă asasină : „Ai o faţă de radio“!…
7 Responses to „Ai o faţă de radio“ – cea mai grea insultă adusă unei ziariste într-o cultură „masculină“. ..
Totuşi, judecînd după temperamentul coleric, românii sunt un popor mai degrabă feminin.
Venalitatea afișată naiv și autosuficiența ar intra tot aici?
Da. Aparţin interregnului fanariot cronic, gestionat de eunucii de palat şi de mimeţii lor “din teritoriu”. Ei se dau macho, dar reacţionează afectiv spre imprecativ. Cred că curva cu peşte interimar ar fi modelul la care ar trebui să ne raportăm atunci cînd susţinem “feminitatea”.
cultura românească este una relativ feminină.
Hofstede a definit această dimensiune culturală în 2 moduri:
1. diferențierea rolurilor sociale ale celor 2 sexe.
masculinitate = diferențiere puternică
feminitate = diferențiere slabă
în România, diferențierea este destul de redusă (femeile și bărbații au cam aceeași educație, aceleași ocupații, același salariu etc.).
2. aroganță contra modestie
masculinitate = aroganță » ambiție, orientare către câștiguri
feminitate = modestie » preocupare pentru calitatea vieții și pentru armonia socială (sau pentru „viața domoală”, cum ați spus)
masculinitate = „a trăi pentru a munci” – faci totul pentru a avea câștiguri cât mai mari (salariu, putere).
feminitate = „a munci pentru a trăi” – muncești doar atât cât să-ți iei salariul, după care vrei să te simi bine.
românii, în general, își doresc locuri de muncă plăcute, cu un salariu sigur, care să nu-i solicite foarte mult.
românul nu-și dorește, așa cum se spune, să câștige cât mai mult, ci să câștige cât mai mult fără să facă efort, ceea ce este un element de feminitate (masculinitatea înseamnă să se străduiască cât mai mult pentru a câștiga cât mai mult).
într-o altă exprimare, feminitatea înseamnă egalitarism.
iar românii sunt destul de egalitariști.
ăsta este elementul care descrie ca relativ feminine (cu un indice de circa 40) societățile est-europene (România, Serbia, Rusia), precum și unele societăți latine (Franța sau Spania).
culturile masculine sunt cele ale diferențierii puternice (inclusiv între salarii): SUA, RU, Germania etc.
în cinematografie, țările masculine realizează o sumedenie de filme de acțiune și/sau cu super-eroi, în timp ce țările feminine acordă o atenție mult mai mare dramelor – câte filme de acțiune fac românii?
încă o chestiune: în general, culturile masculine sunt cele „războinice” – care au inițiat războaie încontinuu și au construit mari imperii (Ungaria, Austria, Germania, RU, SUA, Japonia).
succesul individual este legat nu doar de masculinitate, ci și de (sau în primul rând de) alte două dimensiuni culturale, individualismul și ecartul puterii (EP; în engleză: power distance).
în România, chiar dacă cultura este feminină și colectivistă, există un indice al EP foarte mare, care face ca diferențele de statut dintre oameni să fie foarte importante, de unde și obsesia pentru a afișa un statut cât mai înalt, lucru care poate fi perceput ca dorință de succes individual.
este motivul, de pildă, pentru care românul ține neapărat să-și cumpere o mașină cât mai luxoasă, mult peste ce își cumpără neamțul cu o activitate similară și mult mai bine plătită.
PS. Marius, temperamentul coleric n-are nicio legătură cu feminitatea.
So the only “weapon” the elites have left to counter the American people ready to restore their Republic is to lie and deceive them….IN EVERY WAY POSSIBLE!
Lie to them about everything having to do with how the world really works, how economies work, how debt strangles the future of a country…and too many other things to write in just one sitting.
Deceive them into believing their past is not real, their wars are just, the vast amount of wealth going to the elites is justified, and on, and on, and on.
But most of all…DESTROY their will to fight by making them believe the falsehood that they are powerless!
Tot atat de adevarat si pentru Romania si pentru batranele democratii care incep sa esueze in haosul premergator unui nou razboi mondial.
E foarte posibil. Dar e la fel de posibil ca Hofstede însuşi să ştie mai bine cum se calculează indicatorii săi, iar el a spus despre România că are un indice de 42 pe scara masculinităţii (adică sub medie, tinde spre “feminin”).
În mod curios, tot el a spus despre Rusia că are un scor deplasat chiar mai mult în direcţia “feminină” faţă de România, ceea ce nu prea se potriveşte cu imaginea din cultura populară a rusului ambiţios, acaparator, hrăpăreţ şi gata de orice pentru câştig şi parvenire.
Faţă “de radio” are madam Pippiddi, care este doar vorbitoare de limba română, fără a avea nimic în comun cu zona geografică. Sa-i dea Dumnezeu după suflet şi ei şi stăpânilor “binevoitori”.